Oamenii de știință au dezvoltat un produs care folosește virusuri bacteriene, cunoscute sub numele de "bacteriofagi", pentru a combate infecţiile rezistente la medicamentele concepute ca să le ţine sub control sau ca să le ucidă, potrivit The Independent. Experţii sunt convinşi că acest terapia cu acest "cocktail de virusuri" va salva mulţi oameni care contractează infecţii nosocomiale în spitale. "E pentru prima dată când am proiectat un produs de terapie cu bacteriofagi gata de utilizare clinică", a spus coordonatorul cercetării.
O echipă de la Universitatea Monash și Spitalul The Alfred din Melbourne, Australia, a creat un tratament denumit "Entelli-02", un cocktail format din cinci bacteriofagi, conceput special pentru a elimina un grup de bacterii denumit complexul Enterobacter cloacae (ECC), un grup de bacterii responsabile de infecții severe și greu de tratat.
"Este pentru prima dată când am proiectat și dezvoltat un produs de terapie cu bacteriofagi gata de utilizare clinică, adaptat unui agent patogen bacterian rezistent la antimicrobiene, chiar într-un spital local”, a declarat profesorul Jeremy J. Barr, coordonatorul studiului publicat în Nature Microbiology, pentru publicaţia The Independent.
Ulterior, în cadrul interviului, specialistul a mai făcut următoarele precizări: "Entelli-02 nu este doar o realizare științifică, ci un instrument clinic construit pentru a fi folosit în prima linie împotriva agenților patogeni bacterieni mortali și rezistenți la medicamente"
Conform sursei citate, infecțiile cu Enterobacter sunt renumite pentru dificultatea tratamentului și au fost asociate cu peste 200.000 de decese la nivel global în 2019. Aceste bacterii s-au răspândit în spitale din întreaga lume și au capacitatea de a dezvolta rezistență la multe dintre antibioticele de ultimă linie.
"Rezistența la antibiotice este una dintre cele mai mari provocări ale medicinei moderne. Cu Entelli-02, demonstrăm că terapia cu bacteriofagi poate fi precisă, puternică și gata pentru implementare clinică", a mai precizat subliniat profesorul Jeremy J. Barr.
Autorul principal al studiului, dr. Dinesh Subedi, a declarat că echipa de cercetare a dezvoltat și produs Entelli-02 printr-un proces riguros de izolare a bacteriofagilor, analiză genetică și testare preclinică. Studiul care descrie dezvoltarea Entelli-02 a fost publicat pe 24 septembrie, în revista Nature Microbiology.