Antena 3 CNN Life Știinţă Probleme la o platformă de lansare, după ce o rachetă rusească a decolat către Stația Spațială Internațională

Probleme la o platformă de lansare, după ce o rachetă rusească a decolat către Stația Spațială Internațională

Ştefan Necoară
1 minut de citit Publicat la 18:32 07 Dec 2025 Modificat la 02:39 27 Apr 2026
rachetă spacex la lansare
Foto cu caracter ilustrativ: Getty Images

Agenția spațială de la Moscova a observat o avarie a platformei de lansare din principalul complex spațial al Rusiei, în timpul lansării de pe 25 noiembrie a unei misiuni care transporta doi ruși și un american către Stația Spațială Internațională. Roscosmos a declarat că nava spațială Soyuz MS-28 a ajuns cu succes la stația spațială, în vreme ce cei trei membri ai echipajului au urcat la bord.

Dar o verificare de după lansare la Cosmodromul Baikonur din Kazahstan a indicat „deteriorarea mai multor elemente ale platformei de lansare”, conform unui comunicat al Roscosmos, care încă utilizează facilitatea spațială din fosta sa vecină sovietică.

„O evaluare a stării complexului de lansare este în curs. Daunele vor fi reparate în viitorul apropiat”, se arată în comunicatul citat de CNN, menționând și că toate componentele necesare pentru repararea platformei sunt disponibile.

Platforma de lansare este prevăzută cu sisteme de susținere pentru rachetă și o formațiune îi ajută pe cosmonauți să ajungă la capsula lor, situată în vârful unei rachete Soyuz.

Platformele de lansare trebuie să aibă o rezistență la temperaturi foarte mari, vibrații, precum și presiune aeriană la momentul decolării unei rachete.

Specialiștii ruși au explicat că reparațiile la platforma de lansare ar putea dura o săptămână sau mai mult, iar o întârziere prelungită ar putea lăsa Rusia în incapacitate de lansare a misiunilor către stația spațială.

„În cel mai rău caz, acest lucru ar putea afecta grav rotația misiunilor cu echipaj și a zborurilor de marfă către ISS”, a scris pe Telegram Georgy Trishkin, analist și blogger.

Adesea, echipajele ISS sunt lansate aproximativ la fiecare șase luni de la Baikour.

„Aceasta este singura platformă de lansare folosită de Roscosmos pentru programul ISS, iar în viitor urma să fie folosită pentru lansări către Stația Orbitală Rusă. În esență, din această zi, Rusia a pierdut capacitatea de a lansa oameni în spațiu, ceva ce nu s-a mai întâmplat din 1961. Acum va fi necesar să se repare rapid această platformă de lansare sau să se modernizeze alta”, a scris pe Telegram comentatorul Vitaliy Egorov.

Exceptând vehiculul Soyuz al Rusiei, NASA utilizează nava spațială Dragon a SpaceX pentru a transporta echipaje către ISS. 

Cei trei astronauți situați la bordul misiunii lansate pe 25 noiembrie se alătură altor șapte membri ai echipajului care orbitează deja pe ISS.

Trei dintre aceștia urmează să revină pe Pământ pe data de 8 decembrie, conform NASA.

Ştiri video recomandate

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

Parteneri
x close