Antena 3 CNN Life Știinţă S-a găsit veriga lipsă din lanţul evoluţiei omului? Fosilele unei specii umane necunoscute, descoperite în China

S-a găsit veriga lipsă din lanţul evoluţiei omului? Fosilele unei specii umane necunoscute, descoperite în China

S-a găsit veriga lipsă din lanţul evoluţiei omului? Fosilele unei specii umane necunoscute, descoperite în China
Sursa foto: Foto: mirror.co.uk
15 Mar 2012   •   16:30

Câteva fosile din epoca de piatră, ce au fost descoperite în China, par să aparţină unei specii umane necunoscute, se arată într-un studiu ce a fost publicat miercuri, informează AFP. Descoperirea aduce astfel noi detalii despre evoluţia omului şi a populaţiilor umane din Asia.
   
Fosilele a cel puţin trei indivizi indică faptul că aceştia prezentau un amestec neobişnuit de caracteristici arhaice şi moderne, au declarat paleoantropologii chinezi şi australieni, al căror studiu a apărut în revista ştiinţifică americană PLoS One.
   
O astfel de specie umană care a trăit atât de recent nu a fost niciodată descoperită în Asia de Est, au subliniat autorii, precizând că acei oameni au trăit în perioada 14.500 - 11.500 î.e.n.

Până la această descoperire, trebuia să se urce pe firul istoriei până în urmă cu 100.000 de ani pentru a găsi în această parte a lumii fosile diferite de cele ale populaţiei homo sapiens.
   
Acea specie era contemporană cu omul modern de la începutul practicării agriculturii în China, au afirmat autorii studiului, coordonaţi de profesorul Darren Curnoe, de la University of New South Wales din Australia, şi de Ji Xueping, de la Institutul de arheologie din Yunnan.
   
Paleoantropologii se arată foarte prudenţi în ceea ce priveşte clasificarea acestor fosile, din cauza mozaicului rar de trăsături anatomice pe care acestea le-au dezvăluit.
  
"Aceste fosile noi ar putea fi foarte bine ale unor specii necunoscute, care au supravieţuit până la sfârşitul erei glaciare, din urmă cu 11.000 de ani", a spus profesorul Curnoe.
   
"Acei indivizi ar fi putut fi, totodată, urmaşii unor populaţii necunoscute de oameni moderni, care ar fi emigrat din Africa mai devreme şi nu ar fi contribuit din punct de vedere genetic la bagajul genetic al populaţiilor actuale", aşa cum a fost cazul omului de Neanderthal, dispărut în urmă cu 30.000 de ani, a adăugat savantul australian.
   
Rămăşiţele fosilizate provenind de la cel puţin trei indivizi au fost descoperite în 1989, în peştera Maludong (Peştera cerbului roşu, în limba chineză), din apropiere de localitatea Mengzi, din provincia Yunnan. Fosilele nu au fost studiate până în anul 2008.



×
Subiecte în articol: China descoperire specie asia
Parteneri
Ministrul Energiei a decis ce se va întâmpla cu taxa pe soare
x close