Astronomii au descoperit o nouă clasă rără de găuri negre și susțin că acestea sunt prea mari ca să fi apărut din stele obișnuite, dar prea mici ca să se afle în centrul galaxiilor.
Astrofiziciana Krystal Ruiz-Rocha, de la Universitatea Vanderbilt, spune că aceste găuri negre au mase între 100 și 300 de ori mai mari decât cea a Soarelui și au fost identificate în datele adunate de detectoarele de unde gravitaționale LIGO și Virgo.
În general, găurile negre cunoscute fie au sub 50 de mase solare, fie ajung la milioane. Acest „gol” din mijloc era un mister. Descoperirea acestui nou tip e importantă pentru că ne poate arăta cum au apărut și au dispărut primele stele masive din Univers, scrie earth.com.
Cum au fost descoperite
Detectoarele LIGO și Virgo observă unde gravitaționale, mici vibrații în spațiu, care apar atunci când două corpuri masive, cum ar fi găurile negre, se ciocnesc. Aceste unde durează mai puțin de o secundă, dar oferă suficiente informații pentru a calcula masa și viteza de rotație a obiectelor implicate.
În perioada 2019–2020, s-au înregistrat 11 astfel de coliziuni cu o masă totală de peste 100 de ori masa Soarelui. Dintre acestea, cinci au fost confirmate ca fiind coliziuni între obiecte care au format găuri negre cu mase între 110 și 350 de mase solare.
Găurile negre „intermediare”
Aceste găuri negre, de dimensiuni medii, sunt greu de observat. Semnalele lor sunt foarte slabe și se pierd ușor în „zgomotul” detectoarelor.
Pentru a le identifica cu precizie, cercetătorii au folosit modele speciale pentru forma undelor gravitaționale și un software inteligent, care estimează cât de mari și rapide sunt aceste găuri negre, chiar și atunci când semnalele sunt foarte scurte.
„Găurile negre sunt fosilele cosmice perfecte”, a spus cercetătorul Karan Jani, liderul echipei de la Vanderbilt.