Un tablou monocrom, complet albastru, al lui Yves Klein, intitulat California (IKB 71), a făcut valuri pe piața artei, după ce s-a vândut la licitație, săptămâna trecută, pentru fabuloasa sumă de 18,4 milioane de euro.
Achiziția a avut loc la Paris, la casa de licitații Christie's, iar recordul stabilit pentru acest tablou este considerat un punct de cotitură pentru piața artei moderne. Totuși, reacțiile nu s-au lăsat așteptate, mai ales în rândul românilor, care nu au ezitat să comenteze pe rețelele sociale despre valoarea aparent nejustificată a operei.
Ce face special tabloul complet albastru „California (IKB 71)”
Tabloul monocrom de aproape doi metri înălțime și patru metri în lățime, vopsit într-un albastru intens și strălucitor, este o adevărată emblemă a tehnicii inedite a lui Yves Klein.
Artistul francez a creat o nuanță unică de albastru, cunoscută sub denumirea International Klein Blue (IKB), care a devenit sinonimă cu opera sa. În cazul acestui tablou, procesul de realizare a fost unul laborios, folosind pigmentul pur amestecat cu rășină sintetică. California (IKB 71) a fost pictat în 1961 și este una dintre cele mai mari și importante lucrări ale artistului.
Este important de menționat că acest tablou a fost expus în diverse colecții de-a lungul decadelor, ultima sa apariție fiind la Metropolitan Museum of Art din New York, între 2005 și 2008. Chiar dacă este doar o pânză albastră, semnificația acesteia nu constă doar în aspectul vizual, ci și în contextul cultural și istoric al artei moderne.
Reacțiile românilor: De la fascinație la ironie
După ce vestea vânzării acestui tablou a fost făcută publică, românii s-au împărțit în două tabere: unii admiră curajul lui Yves Klein de a revoluționa arta, în timp ce alții nu pot să înțeleagă de ce o simplă pânză albastră poate ajunge să coste o sumă atât de mare. Pe rețelele sociale, comentariile au fost extrem de diverse.
Un utilizator de pe Facebook a comentat despre valoarea istorică a lucrării: „Klein este primul dintre artiști care a venit cu așa ceva pe piață, de aici și valoarea. Același gen de pictură nu ar mai avea valoare făcută azi, deoarece este o chestie banală și nu este tocmai o artă repetabilă.”
Un altul subliniază, cu un ton critic, ce se află în spatele acestei tranzacții: „Spălare de bani. Refuz să cred că există cineva atât de prost să dea în mod sincer și conștient atâția bani pe așa ceva.”
Un alt comentariu aruncă o ironie subtilă asupra valorii acestei lucrări, legând-o de un alt tablou celebru: „Dacă puneau și banana cu scotch în mijloc, făceau mai mulți bani. N-au idei, săracii.” Această referire evidentă la lucrarea lui Maurizio Cattelan, Comedian (banana lipită cu scotch pe perete), evidențiază dezbaterea despre ce anume face o lucrare de artă „valorosă”.
Pentru unii români, este vorba pur și simplu despre „o pânză albastră”.
Unii, în schimb, își păstrează un oarecare respect pentru realizările artistului, afirmând că „Klein este important pentru ce a schimbat în artă, nu pentru ce a pictat efectiv. Foarte probabil, mic-burghezii francezi judecau la fel primele tablouri impresioniste.” De altfel, unii au comparat tabloul cu Zima Blue, episodul celebru din Love, Death & Robots care explorează tematici despre arta contemporană și sensul acesteia.
De ce ar putea valora atât de mult un tablou monocrom
Este ușor de înțeles de ce unii nu pot să aprecieze valoarea unui astfel de tablou. Pe de-o parte, arta monocromă a fost considerată un „manifest” împotriva tradițiilor artistice care se concentraseră pe ilustrarea realității vizuale sau a naturii. Klein, prin utilizarea albastrului ca element unic și prin ruperea convențiilor artistice, a schimbat paradigmele esteticii.
În același timp, există un element esențial legat de semnătura artistului: semnătura unui nume mare în artă poate transforma chiar și o lucrare simplă într-un obiect de cult.
Așa cum spunea un comentator: „Un tablou se vinde la un preț mare de zeci de milioane de euro nu pentru ce reprezintă sau arată, ci pentru cine îl semnează.”
Ce spune Yves Klein despre tabloul său
Tabloul botezat California (IKB 71) a fost pictat de artistul francez la Paris în 1961 și „se situează printre operele cele mai importante ale lui Yves Klein propuse vreodată pe piață”, a precizat casa de licitații într-un comunicat, fără să precizeze identitatea achizitorului.
Acest tablou monocromatic albastru, care măsoară aproape doi metri înălțime și peste patru metri lățime, pictat în tehnicile obișnuite ale artistului, amestecând pigment pur cu rășină sintetică, este unul dintre cele mai monumentale ale acestui artist.
Tabloul „nu are echivalent ca mărime decât giganticele panouri realizate de Musiktheater im Revier din Gelsenkirchen, în Germania”, care măsoară între cinci și șapte metri lungime, a precizat Christie's.
Tabloul, care a trecut prin mai multe colecții de la realizarea sa, a fost expus ultima oară pentru marele public la Metropolitan Museum of Art de la New York, în cadrul unui împrumut de lungă durată în perioada 2005-2008.
Aparținând până acum unei colecții private americane, acest monocrom ilustrează elementul care l-a făcut celebru pe artistul decedat în 1962, la 34 de ani: acest albastru ultramarin intens, realizat printr-un procedeu original botezat IKB, acronim pentru International Klein Blue.
„Ceea ce-mi place cel mai mult sunt pigmenții puri sub formă de pulbere, pe care îi văd deseori la piețele de culori en gros”, a povestit Yves Klein în cartea „L'aventure monochrome”.
„Au o strălucire și o viață proprie și autonomă extraordinare. Sunt cu adevărat esența culorii. Materie colorată vie și tangibilă”.
California (IKB 71) a fost piesa de rezistență a acestei licitației denumite „Avant-Garde(s) including Thinking Italian”, care a mai propus și opere de Auguste Renoir, Jean Dubuffet și Alberto Giacometti.