Antena 3 CNN Life Timp liber Muzică Bonnie Tyler se află în comă indusă, după ce a fost operată de urgență în Portugalia

Bonnie Tyler se află în comă indusă, după ce a fost operată de urgență în Portugalia

G.M.
1 minut de citit Publicat la 08:05 08 Mai 2026 Modificat la 08:05 08 Mai 2026 Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google
Bonnie Tyler
Bonnie Tyler se află în comă indusă, după ce a fost operată de urgență în Portugalia. FOTO: Getty Images

Cântăreața Bonnie Tyler, cunoscută pentru hitul „Total Eclipse of the Heart”, se află în comă indusă la un spital din Portugalia, unde artista în vârstă de 74 de ani a fost transportată de urgență, pe 30 aprilie, și operată pentru o perforație intestinală, potrivit BBC.

„Bonnie a fost plasată în comă indusă de către medici pentru a-i ajuta recuperarea”, a declarat un purtător de cuvânt al cântăreței.

„Știm că toți îi transmiteți gânduri bune și vă rugăm să îi respectați intimitatea în această perioadă dificilă. Vom reveni cu un nou comunicat atunci când vom putea”, a continuat acesta.

Cotidianul portughez Correio da Manha a relatat că artista a fost mutată dintr-o secție de îngrijire intermediară la terapie intensivă. 

Ea ar urma să cânte la Sala Palatului din București pe 23 octombrie, într-un concert aniversar care să marcheze 50 de ani de carieră. 

„Ne pare foarte rău să anunțăm că Bonnie a fost internată la spitalul din Faro, Portugalia, unde deține o reședință, pentru o operație de urgență la intestin”, a scris echipa ei într-un mesaj publicat miercuri pe site-ul oficial al cântăreței în vârstă de 74 de ani.

Mesajul preciza că „procedura a decurs bine” și că artista se recuperează acum, fără a oferi mai multe detalii despre starea de sănătate a ei.

Bonnie Tyler, născută Gaynor Hopkins Sullivan pe 8 iunie 1951, este o cântăreață britanică de origine galeză, cunoscută datorită pieselor sale din anii ’70 și ’80: „It’s a Heartache”, „Holding Out for a Hero” și „Total Eclipse of the Heart”, care au devenit hituri la nivel internațional.

 

 

Ştiri video recomandate
×
Etichete: cantareata spital

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

Parteneri
x close