Cel mai mare eveniment dedicat muzicii noi la nivel mondial, Festivalul Internațional ISCM World New Music Days – „Columna Infinită”, va avea loc anul acesta la București, în perioada 23–31 mai 2026. World New Music Days este organizat anual de o țară diferită, membră a Societatea Internațională pentru Muzică Contemporană, cea mai veche, extinsă și prestigioasă organizație de profil din lume. Dan Dediu, președintele Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România, spune că „transferăm omagierea lui Constantin Brâncuși, la 150 de ani de la naștere, din spațiul plastic, din spațiul vizual, în cel auditiv, în temporalitate”.
De la înființarea sa, în 1923, festivalul a ajuns la peste 90 de ediții și are ca misiune prezentarea diversității practicii muzicale contemporane la nivel global.
După 27 de ani, evenimentul revine în România și va fi organizat la București de către Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, prin SNR-SIMC, în parteneriat cu ARTEXIM.
Tema ediției din 2026, „Columna Infinită”, este un omagiu adus aniversării a 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși. Capodopera sa devine aici o metaforă a sunetului: o formă care evocă unda sonoră și, în același timp, un simbol al deschiderii către noi orizonturi ale imaginației muzicale.
Programul festivalului cuprinde 22 de concerte camerale și electronice, desfășurate în opt spații-cheie ale culturii bucureștene: Opera Națională Română București, Ateneul Român, Sala Radio, Universitatea Națională de Muzică București, Control Club, ARCUB, Centrul Național de Artă Tinerimea Română și Institutul Cervantes București.
În plus, duminică, 24 mai 2026, o serie de concerte va avea loc la Palatul Brâncovenesc de la Mogoșoaia.