Antena 3 CNN Life Timp liber Muzică Oraşul din Bulgaria care va găzdui Eurovision 2027. "Este plin de viaţă şi primitor, situat pe malul Mării Negre"

Oraşul din Bulgaria care va găzdui Eurovision 2027. "Este plin de viaţă şi primitor, situat pe malul Mării Negre"

M.P.
3 minute de citit Publicat la 12:46 13 Aug 2026 Modificat la 12:46 13 Aug 2026
eurovision
Burgas va găzdui Eurovision 2027 / foto: Facebook - Eurovision România

Oraşul Burgas din Bulgaria a fost ales să găzduiască cea de-a 71-a ediţie a Concursului Muzical Eurovision, în luna mai 2027, a anunţat joi Uniunea Europeană de Radiodifuziune (EBU), preluată de Agerpres.

Oraşul Burgas, situat pe malul Mării Negre, va primi artişti, delegaţii, fani, jurnalişti şi milioane de telespectatori din întreaga lume pentru trei spectacole live extraordinare, marţi, 11 mai, joi, 13 mai şi sâmbătă, 15 mai 2027, potrivit anunţului EBU şi Televiziunii Naţionale Bulgare (BNT).

Concursul se va desfăşura la cel mai nou complex sportiv şi de divertisment din Bulgaria, Arena Burgas, inaugurat în 2023.

Mai multe detalii despre Eurovision Village, EuroClub şi programul cultural şi de divertisment vor fi dezvăluite în următoarele săptămâni şi luni, au precizat organizatorii.

BNT şi Burgas vor găzdui Concursul Muzical Eurovision din 2027 după ce cântăreaţa bulgară DARA a adus prima victorie pentru Bulgaria la Eurovision, la ediţia din 2026 de la Viena, cu piesa "Bangaranga".

Marea Finală a celei de-a 71-a ediţii a Concursului Eurovision va avea loc sâmbătă, 15 mai, iar cele două semifinale se vor desfăşura marţi, 11 mai, şi joi, 13 mai.

Fanii vor avea, de asemenea, ocazia să cumpere bilete pentru alte şase spectacole care vor avea loc între 10 şi 15 mai, potrivit organizatorilor. Cei care doresc să cumpere bilete trebuie să se înscrie în fanclubul oficial, gratuit, Eurofan.

Burgas, un oraş cu o istorie muzicală

Burgas, al patrulea oraş ca mărime din Bulgaria, se remarcă prin plajele şi parcurile sale, dar şi prin viaţa culturală şi evenimentele vibrante din timpul verii, potrivit organizatorilor. "Oraşul şi-a construit o reputaţie solidă ca gazdă a festivalurilor de muzică, artă şi cultură internaţionale, iar amplasarea sa le va oferi fanilor Eurovision un cadru cu totul unic pentru cel mai mare eveniment de muzică live din lume", se arată în textul publicat pe www.ebu.ch.

"Burgas aduce ceva cu adevărat special Concursului Muzical Eurovision. Este un oraş plin de viaţă şi primitor, situat pe malul Mării Negre, cu o identitate muzicală şi culturală puternică, şi are ambiţia, infrastructura şi pasiunea necesare pentru a întâmpina familia Eurovision", a declarat Martin Green, directorul Concursului Muzical Eurovision.

"Pentru primul Concurs Eurovision care va avea loc vreodată în Bulgaria, dorim să creăm ceva care să aibă o atmosferă cu adevărat bulgară, dar care să fie, în acelaşi timp, inconfundabil Eurovision - o sărbătoare care uneşte oamenii prin muzică", a adăugat el.

Burgas a fost selectat în urma unui proces de alegere a oraşului gazdă a evenimentului, la care au participat patru localităţi. Un grup de lucru internaţional, alcătuit din reprezentanţi ai BNT şi ai EBU, împreună cu experţi internaţionali care au lucrat la Concursul Eurovision în ultimii ani, a analizat documentaţia depusă, a vizitat locaţiile propuse, a organizat întâlniri cu echipele municipale şi a desfăşurat numeroase sesiuni de lucru pe parcursul procesului de evaluare. Burgas şi Sofia au avansat în etapa finală a procesului de selecţie, devansând Varna şi Plovdiv.

Alte trei oraşe implicate în eveniment

BNT a precizat că îşi doreşte ca ediţia din 2027 să fie mult mai mult decât un simplu eveniment care se desfăşoară într-un singur oraş. Astfel, Sofia, Plovdiv şi Varna vor fi, de asemenea, implicate în programul conex.

"Această victorie vine la pachet cu o mare responsabilitate şi sper că adevăraţii câştigători vor fi numeroşii vizitatori internaţionali care vor veni să descopere Burgas", a declarat Milena Milotinova, director general al BNT. "Sunt convinsă că Bulgaria va fi o gazdă demnă a celui mai mare eveniment televizat de muzică live din Europa şi va prezenta tot ce este mai bun din cultura, ospitalitatea şi profesionalismul nostru", a adăugat ea.

Primarul din Burgas, Dimitar Nikolov, a declarat că "este o onoare excepţională pentru noi să găzduim Concursul Muzical Eurovision 2027". Edilul a mulţumit BNT şi EBU pentru încrederea acordată, adăugând că "acum suntem o singură echipă, care lucrează împreună pentru a face din următoarea ediţie a concursului o experienţă de neuitat, atât pentru participanţi, cât şi pentru sutele de milioane de telespectatori din întreaga lume".

Nikolov a amintit că Burgas dispune de "cea mai modernă arenă din ţară, de hoteluri şi de legături de transport excelente, precum şi de o infrastructură şi de resurse naturale remarcabile".

"Nu este vorba doar despre un singur oraş care găzduieşte Eurovisionul. Este vorba despre Bulgaria care găzduieşte Eurovisionul - o întreagă comunitate, unită şi plină de inspiraţie", a subliniat primarul din Burgas. 

×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

x close