O femeie din Marea Britanie a ajuns să plătească mii de lire pentru o vacanță în Grecia care s-a transformat într-un adevărat coșmar. Linda Martin, în vârstă de 64 de ani, spune că, după ce s-a cazat împreună cu fiica ei la un resort de patru stele din Kos, a descoperit găsit camera murdară, sufocant de caldă și plină de țânțari, care nu semăna deloc cu imaginile din broșura de prezentare.
Linda Martin, din Cardiff, avea nevoie de o perioadă de relaxare după ce soțul ei a murit de curând. Femeia a vrut să plece în vacanță împreună cu fiica ei, pentru a sărbători cea de-a 26-a aniversare a acesteia.
Cele două au ales un sejur de nouă nopți, all-inclusive, în insula grecească Kos. Pentru vacanța care trebuia să fie una liniștită, la soare, au plătit aproximativ 1.500 de lire sterline, aproximativ 1.750 de euro.
Însă problemele au început încă din momentul în care au plecat spre Grecia. Zborul de la Cardiff a avut întârziere, astfel că Linda și fiica ei au ajuns la hotel mult mai târziu decât era planificat.
Epuizate după călătorie și ajunse la hotel în jurul orei 2.00 dimineața, cele două abia așteptau să se cazeze la Kipriotis Village Resort, un hotel de patru stele. Primele impresii le-au făcut însă să se întrebe dacă nu cumva vacanța urma să fie una cu totul diferită de cea pe care o planificaseră.
"Fiica mea mi-a spus: «Nu arată prea bine», dar eu i-am spus să ajungem mai întâi în camere", a povestit Linda pentru Express.
La recepție, cele două au fost informate că camerele lor nu se aflau în clădirea principală a hotelului, ci într-o zonă separată. Au primit cheile și li s-a spus să își găsească singure camerele, în întuneric. Linda și fiica ei au avut dificultăți în a-și găsi camerele și au cerut ajutorul unui agent de securitate. Când au intrat în cele din urmă în camere, au avut parte de o nouă surpriză neplăcută.
"Am deschis ușa și am intrat într-un loc pe care nu pot să-l descriu decât ca pe o o închisoare. Ne-a lovit o căldură sufocantă, mirosea urât și erau țânțari peste tot", a spus Linda.
În cameră se aflau trei paturi de o persoană, pe care femeia le-a descris drept extrem de tari. Camera era, potrivit acesteia, degradată și nu semăna deloc cu fotografiile din broșura hotelului. Perdelele nu erau suficient de late pentru a putea fi închise, iar încăperea era murdară.
Linda și fiica ei aveau camere separate. Când tânăra a văzut camera care îi fusese repartizată, a izbucnit în lacrimi. "A spus: «Nu rămân aici, vreau să plec acasă, vreau doar să mă întorc la aeroport»", a povestit Linda.
Fiica ei a mai reclamat că în camera alăturată se aflau "trei bărbați care petreceau și făceau foarte mult zgomot", iar balcoanele celor două camere erau alăturate.
Linda a fost la fel de afectată de situație.
"I-am spus: «Nu rămânem aici, crede-mă. Nu se poate întâmpla așa ceva. Am plătit pentru un hotel frumos»", a povestit femeia.
Linda a contactat imediat linia de urgență a Love Holidays, agenția de turism, și a explicat că ea și fiica sa nu pot rămâne în hotel. Compania a transmis reclamația către reprezentanții unității de cazare. Potrivit Love Holidays, hotelul s-a oferit să le mute pe cele două în două Executive Suites. Linda a refuzat însă oferta.
Femeia s-a întors la recepție pentru a reclama condițiile din cameră. În locul unei soluții, spune ea, a primit spray împotriva țânțarilor.
Era deja 3.00 dimineața. Linda susține că un angajat de la recepție i-a spus că a doua zi ar putea fi mutată la un hotel din rețea.
După o noapte în care au dormit foarte prost, Linda și fiica ei s-au întors la recepție și au așteptat să fie mutate.
La ora 11.30 au descoperit însă că persoana cu care discutaseră în timpul nopții nu mai era acolo. Linda a cerut să vorbească cu un manager despre mutare, dar susține că i s-a spus că nimeni nu îi promisese acest lucru.
Dezamăgite, Linda și fiica ei au părăsit hotelul cu bagajele.
Love Holidays a precizat că hotelul are clasificarea de patru stele în baza sistemului oficial de clasificare a unităților de cazare din Grecia și că aceasta corespunde standardelor locale. Compania a anunțat însă că a retras temporar hotelul de la vânzare, în timp ce investighează problemele reclamate de turistă.
"Am sunat din nou la Love Holidays și le-am spus că recepționera nu face ceea ce ne-a promis și nu ne oferă nicio soluție", a povestit Linda.
Cele două au decis să meargă singure la hotelul din rețea în speranța că vor reuși să obțină o cameră. Acolo au primit însă o nouă veste proastă, hotelul era complet rezervat.
Managerul s-a oferit să le ajute să găsească o altă cameră la hotelul la care fuseseră cazate inițial și le-a spus că pot folosi facilitățile hotelului lor.
Cele două au văzut alte camere disponibile la Kipriotis Village Resort. Linda spune că acestea erau "puțin mai bune", dar nici pe departe asemănătoare cu ceea ce apărea în broșura de prezentare.
"Când ne-am plimbat prin zona piscinei, era degradată, șezlongurile erau deteriorate și nu mai văzusem niciodată așa ceva", a povestit femeia.
A plătit încă 1.715 lire pentru un alt hotel
În încercarea de a salva vacanța, Linda și fiica ei au căutat singure un alt hotel în zonă. Au găsit o alternativă și au plătit aproximativ 2.000 de euro, adică 1.715 lire sterline, pentru restul sejurului.
De această dată, experiența a fost complet diferită. Linda spune că noul hotel era "absolut uimitor" și avea inclusiv o piscină infinity. Cele două s-au putut bucura, în cele din urmă, de restul vacanței în Kos, însă Linda spune că experiența inițială a lăsat-o cu o problemă financiară importantă, pentru că a ajuns să plătească pentru două vacanțe.
Femeia a dezvăluit că Love Holidays i-a oferit 300 de lire sterline despăgubiri, însă a refuzat suma, în speranța că va primi o rambursare integrală.
"Prima parte a fost, sincer, o vacanță de coșmar. A doua parte a fost paradis", a rezumat Linda experiența.
Un purtător de cuvânt al Love Holidays și-a cerut scuze pentru experiența avută de Linda Martin. "Ne pare foarte rău că experiența recentă a doamnei Martin la hotelul său din Grecia nu s-a ridicat la nivelul standardelor noastre obișnuite și am retras hotelul din oferte, în timp ce investigăm problemele semnalate de ea", a transmis compania.
Reprezentanții Love Holidays au precizat că au contactat-o pe Linda pentru a-și cere scuze și a-i oferi 1.772 de lire sterline, sumă care acoperă 50% din costurile totale de cazare, precum și cheltuielile cu taxiul.