Antena 3 CNN Life Travel Destinațiile europene care înlocuiesc marile orașe turistice. Aceeași atmosferă, fără aglomerație și caniculă

Destinațiile europene care înlocuiesc marile orașe turistice. Aceeași atmosferă, fără aglomerație și caniculă

Laura Dinu
3 minute de citit Publicat la 08:00 11 Ian 2026 Modificat la 14:06 11 Ian 2026
salerno2
Orașele alternative pentru multe dintre cele mai populare destinații europene. Foto: Hepta

Destinațiile de vacanță populare sunt extrem de aglomerate. Motiv pentru care, în loc de relaxare, avem parte de haos, gălăgie și mulțimi de oameni. Tot mai mulți turiști aleg însă așa-numitele „destination dupes”, alternative mai puțin aglomerate pentru orașe celebre precum Barcelona sau Veneția, potrivit euronews.com.

Anul 2025 a fost unul record în privința supraturismului, mai ales în locuri precum Barcelona, Mykonos sau Veneția. Prețurile tot mai mari la hoteluri, nemulțumirea localnicilor, temperaturile sufocante și protestele anti-turism au făcut ca, uneori, vacanțele să pară mai degrabă o povară decât o plăcere.

Mai multe orașe, printre care Barcelona și Veneția, au fost nevoite să adopte măsuri pentru a limita impactul turiștilor: restricționarea cazărilor turistice pentru a reduce fenomenul Airbnb, limitarea croazierelor și a dimensiunii grupurilor organizate.

Iar toate acestea au dus la o schimbare de tendință. Mai exact, tot mai mulți călători caută destinații de nișă, mai liniștite, cu mai puțină aglomerație și o atmosferă relaxată. Așa au apărut alternativele pentru multe dintre cele mai populare destinații europene.

Girona, farmecul catalan, fără haosul navelor de croazieră

La doar o oră de Barcelona, Girona a devenit în ultimii ani o alternativă excelentă pentru celebra destinație spaniolă. Orașul oferă același farmec catalan și o arhitectură medievală spectaculoasă, dar fără mulțimi. Ritmul vieții este mult mai relaxat, iar prețurile sunt considerabil mai mici, un avantaj important pentru cei care își planifică vacanțele în 2026.

Girona impresionează, de asemenea, prin istorie și autenticitate. Străduțele înguste pavate cu piatră, Cartierul Evreiesc bine conservat și catedrala impunătoare creează o experiență mult mai aerisită decât Barcelona asaltată de turiști. Plimbările pe zidurile medievale oferă priveliști panoramice, iar casele colorate de pe râul Onyar sunt un simbol al orașului.

Foto: Hepta

Ljubljana, canale, cafenele și eleganță, fără senzația de „scufundare”

Capitala Sloveniei este tot mai des comparată cu Veneția: canale, clădiri pastelate, poduri cochete și o viață intensă pe malul apei. Diferența? Este mult mai ieftină și mult mai puțin aglomerată. Centrul vechi pietonal, plin de arhitectură barocă și renascentistă, invită la plimbări relaxate.

Castelul Ljubljana, muzeele și restaurantele de pe malul râului completează farmecul unui oraș verde, prietenos și ușor de explorat pe jos.

Foto: Hepta

Tinos, sate albe și plaje sălbatice

Pe măsură ce insulele grecești celebre sunt invadate de turiști, tot mai mulți aleg alternative mai puțin cunoscute. Tinos este o „dublură” ideală pentru Mykonos: sate tradiționale, plaje spectaculoase și soare din belșug, dar cu mult mai puțini vizitatori.

Insula este mai accesibilă ca preț și oferă o experiență grecească autentică, fără scena exclusivistă și costisitoare a petrecerilor din Mykonos. Este și un important loc de pelerinaj, având o atmosferă spirituală și o tradiție puternică în sculptura în marmură.

Foto: Getty Images

Salerno, farmec italian autentic

Pentru cei care vor să evite aglomerația și prețurile exorbitante de pe Coasta Amalfi, Salerno este o alternativă excelentă. Situat puțin mai la nord, orașul oferă peisaje similare, arhitectură medievală și o atmosferă autentic italiană, la costuri mult mai rezonabile.

Fiind un oraș-port activ, Salerno permite o conexiune mai reală cu viața locală, chiar și în sezonul de vârf, și are legături excelente cu Amalfi, Positano, Pompeii sau Capri.

Foto: Hepta

Rovinj, străzi medievale și priveliști adriatice, fără fanii Game of Thrones

Dubrovnik a fost copleșit în ultimii ani de turiști, inclusiv de fanii serialului Game of Thrones. În schimb, Rovinj, pe peninsula Istria, oferă un aer de basm similar, cu arhitectură venețiană, străduțe pavate și ape turcoaz, dar fără aglomerație.

Orașul este ideal pentru o escapadă romantică, cu plimbări prin centrul vechi, galerii de artă și panorame spectaculoase asupra Mării Adriatice.

Foto: Hepta

Toulouse, eleganță franceză, gastronomie și spațiu

Iubești cultura franceză, dar nu mai suporți Parisul hiperaglomerat? Toulouse este o alternativă excelentă, cu același aer romantic și cultural, dar într-un cadru mai relaxat și mai accesibil.

Supranumit „Orașul Roz” datorită arhitecturii din cărămidă, Toulouse oferă plimbări pe malul râului Garonne, canale pitorești, clădiri istorice și o gastronomie locală bogată, fără șocul prețurilor din capitala Franței.

Foto: Hepta

 

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

x close