Antena 3 CNN Life Travel Locurile celebre pe care nu le poți vizita în 2026 și alternativele pe care le ai

Locurile celebre pe care nu le poți vizita în 2026 și alternativele pe care le ai

G.M.
4 minute de citit Publicat la 12:13 04 Ian 2026 Modificat la 15:55 04 Ian 2026
catacombele si centrul pompidou din paris, templul gounsa
Locurile celebre pe care nu le poți vizita în 2026 și alternativele pe care le ai. FOTO Hepta/Profimedia Images/Getty Images

Nu poți avea mereu exact vacanța pe care ți-o planifici. Oricât de bine ai organiza un city break sau un concediu mare, există lucruri pe care nu le poți controla: vreme rea, dezastre naturale, greve sau șantiere de renovare. CNN a făcut o listă cu locuri „care nu pot fi văzute”, muzee, situri spirituale, atracții care vor fi închise în 2026, unele chiar definitiv, dar și care sunt alternativele.

Museum of Collecting and Design (Las Vegas)

Muzeul din Las Vegas era un omagiu pentru pasiunea Jessicăi Oreck pentru obiecte minuscule. Vizitatorii puteau admira colecții de lucruri foarte mici sau își puteau face propriile aranjamente cu radiere cât un bob de fasole ori figurine minuscule. După ce spațiul din mall-ul unde funcționa a fost trecut pe lista clădirilor ce urmau să fie demolate, Oreck a „mutat” expoziția pe roți și a început să plimbe colecția prin Statele Unite. Muzeul, ca loc fizic permanent, nu mai există și nu se știe dacă va avea un nou sediu.

Plan B: Omega Mart (Las Vegas)

Las Vegas iubește bizareriile, iar Omega Mart e fix asta: o experiență artistică mascată într-un supermarket. Este creată de Meow Wolf, colectiv susținut și de scriitorul George R.R. Martin.

Centre Pompidou (Paris)

Centrul Pompidou din Paris. FOTO: Hepta

Centre Pompidou, celebru pentru designul său, intră într-o pauză lungă pentru renovare: modernizarea spațiilor, îmbunătățirea accesibilității și eliminarea azbestului. Redeschiderea este programată pentru 2030.

Plan B: KANAL (Bruxelles)

O veste bună pentru iubitorii de artă: filiala Pompidou din Bruxelles, planificată de mult timp, se deschide în noiembrie 2026. KANAL, amenajat într-o fostă fabrică auto, va pune accent pe artă modernă și contemporană, plus arhitectură, în spiritul Pompidou.

Templul Gounsa (Coreea de Sud)

Templul Gounsa. FOTO Profimedia Images

Templul Gounsa, vechi de aproximativ 1.300 de ani, un reper major al budismului în districtul Uiseong, a ars complet într-un incendiu de vegetație care a afectat zona în martie 2025. Templul, împreună cu alte trei din apropiere, este în restaurare, dar nu există încă un calendar clar pentru redeschidere.

Plan B: Templul Bongjeongsa (Andong)

Este tot un sit de aproximativ 1.300 de ani, unde se află Geungnakjeon, cea mai veche clădire din lemn din țară. A fost vizitat și de regina Elisabeta a II-a în 1999. Complexul e la aproximativ 22 de mile de Gounsa, în orașul Andong, iar picturile murale budiste bine păstrate merită văzute.

Tapiseria de la Bayeux (Franța)

Tapiseria de la Bayeux. FOTO: Getty Images

Tapiseria de la Bayeux, care datează din secolul al XI-lea și povestește cucerirea Angliei, este una dintre cele mai vechi și mai bine păstrate forme de „istorie în imagini” din lume, motiv pentru care are nevoie de condiții perfecte de conservare.

Orașul Bayeux, din nordul Franței, derulează un proiect amplu de modernizare și extindere a muzeului care adăpostește tapiseria. Muzeul s-a închis în august 2025 și își propune să se redeschidă în 2027.

Plan B: Muzeul Bonnat-Helleu (Bayonne)

Dacă vrei artă în afara Parisului, merită o oprire în Bayonne, în Țara Bascilor franceză. Muzeul Bonnat-Helleu (poreclit „Micul Luvru” datorită colecției de maeștri vechi) s-a redeschis după 15 ani, cu cafenea, magazin de suveniruri și dublu spațiu expozițional. Dacă pentru tine e „Bayeux sau nimic”, există o veste bună: tapiseria va fi expusă la British Museum, toamna viitoare, într-un schimb important de exponate.

Rivers of America la Walt Disney World (Florida)

Disney își schimbă mereu parcurile, iar următoarea zonă care intră în transformare este Rivers of America, care include Tom Sawyer Island și Liberty Square Riverboat. Fanii și-au luat rămas-bun de la zonă în august. Urmează să fie înlocuită cu un land tematic inspirat din franciza „Cars”, pe care Disney îl descrie drept parte din „cea mai mare extindere din istoria Magic Kingdom”.

Plan B: Rivers of America, în vest

Cei care iubesc lumea lui Tom și Huck (personajele lui Mark Twain care au inspirat atracția) pot vizita în continuare Tom Sawyer Island la Disneyland și la Tokyo Disneyland, în Japonia.

Catacombele din Paris

Catacombele din Paris. FOTO: Profimedia Images

Una dintre cele mai „înfricoșătoare” atracții din Paris: o galerie subterană de aproape o milă, cu osemintele a milioane de foști parizieni. Catacombele, o fostă mină de calcar, se află sub cartierul Montparnasse. Sunt în reparații și ar trebui să se redeschidă în 2026, însă data nu este certă.

Plan B: biseica Oaselor (Cehia)

Cei pasionați de astfel de locuri pot vedea celebrul „biserica oaselor” din Kutná Hora, în Cehia (sit UNESCO), la aproximativ 46 de mile de Praga. Dacă rămâi în Paris, o alternativă mai „clasică” sunt memorialele de la suprafață, precum Cimitirul Montparnasse.

Terasa de pe acoperiș la Met Museum (New York)

Metropolitan Museum of Art nu se închide, dar terasa de pe acoperiș da. Spațiul, cunoscut pentru lucrări de artă concepute special pentru acel loc, este inclus într-un program de modernizare și extindere pe cinci ani. Redeschiderea este planificată pentru 2030, când terasa va crește de la 7.500 la 10.000 de picioare pătrate.

Plan B: Socrates Sculpture Park (Queens)

În Long Island City, Queens, găsești una dintre cele mai subapreciate zone de artă din New York. Socrates Sculpture Park are lucrări outdoor schimbate periodic, plus performance-uri și instalații. Bonus: priveliștea spre Manhattan..

Muzeul CAMRaleigh (Carolina de Nord)

Muzeul de artă contemporană CAMRaleigh a anunțat în vară o pauză pe termen nedefinit. În comunicat, muzeul a spus că „trage o gură de aer” nu ca să facă un pas înapoi, ci ca să privească spre viitor: explorează noi moduri de a-și implica publicul, de a-și finanța misiunea și de a servi comunitatea cu impact mai mare.

Plan B: North Carolina Museum of Art (NCMA)

La doar câțiva mile distanță, NCMA rămâne un reper solid: pe lângă colecția din interior, are 4,7 mile de trasee cu sculpturi și instalații în aer liber, plus o grădină de floarea-soarelui foarte populară pe Instagram.

 

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

x close