Ongeim’l Tketau, cunoscut mai ales sub numele de Jellyfish Lake (n.r. Lacul Meduzelor), este unul dintre cele mai spectaculoase și neobișnuite locuri de pe planetă. Lacul, aflat în statul insular Palau din Oceania, este singurul loc din lume unde trăiesc meduze aurii care nu înțeapă, iar turiștii pot înota printre ele fără pericol.
Lacul are aproximativ 400 de metri lungime și 30 de metri adâncime și s-a format în interiorul unei insule de calcar, după ce ploile acide au umplut, timp de mii de ani, o cavitate asemănătoare unui dolin. Prin mici fisuri din stâncă pătrunde apă oceanică, iar combinația unică de condiții a permis dezvoltarea unei specii rare de meduze aurii.
Lacul Meduzelor are trei straturi diferite: A ajuns celebru după ce Apple l-a introdus ca screensaver
Biologii marini spun că lacul este „complet stratificat”, adică apa este împărțită în trei straturi distincte. Doar stratul superior conține oxigen și poate susține viața. Sub acesta se află un strat cu bacterii mov, iar la baza lacului există o „zonă moartă”, bogată în hidrogen sulfurat, unde nimic nu poate supraviețui.
În afară de meduzele aurii, lacul mai găzduiește și meduze „lună”, de culoare alb-sidefie, însă acestea sunt mult mai puțin numeroase. Meduzele aurii sunt atracția principală și migrează zilnic prin apă urmând lumina soarelui, de care au nevoie pentru a supraviețui.
Locul a devenit celebru în întreaga lume după ce o fotografie cu lacul plin de meduze aurii a fost folosită ani la rând drept imagine de fundal pentru dispozitive Apple (n.r. imaginea de mai jos).
Cum ajung turiștii la Ongeim’l Tketau
Călătoria până la Jellyfish Lake nu este deloc simplă. Turiștii trebuie mai întâi să zboare spre Palau, cel mai ușor prin Taipei, apoi să ajungă în orașul Koror. De acolo urmează o călătorie de aproximativ o oră cu barca până la insula Eil Malk și încă 10-15 minute de urcat pe jos până la lac.
Autoritățile din Palau impun reguli stricte pentru protejarea ecosistemului fragil. Vizitatorii trebuie să folosească doar cremă de protecție solară aprobată, fără substanțe care afectează recifele, iar plasticul de unică folosință este interzis în întreaga țară. Înainte de intrarea în apă, turiștii sunt rugați să își curețe hainele și buzunarele pentru a nu introduce impurități în lac.
Scufundările sunt interzise la Jellyfish Lake tocmai pentru protejarea ecosistemului delicat. Doar snorkelingul este permis, deoarece oamenii rămân în stratul superior al apei.
Când pot înota turiștii în Lacul Meduzelor
Jellyfish Lake poate fi vizitat pe tot parcursul anului, însă perioada considerată ideală este sezonul uscat din Palau, între noiembrie și aprilie, când marea este mai calmă, vizibilitatea în apă este mai bună, iar vremea favorizează migrația meduzelor aurii spre suprafață.
Cea mai bună parte a zilei pentru vizită este dimineața, în special între orele 09:00 și 11:00, când meduzele se adună în grupuri dense urmând lumina soarelui.
În sezonul ploios, din mai până în noiembrie, lacul rămâne deschis, dar ploile și marea agitată pot afecta accesul și vizibilitatea.
Vizitarea se face doar cu permis special și prin tururi organizate către insula Eil Malk, din Palau.
Meduzele aurii au fost în pericol de dispariție din cauza fenomenului El Nino
Meduzele aurii au fost aproape de dispariție după fenomenul climatic El Niño din 2006, când schimbările de temperatură și reducerea precipitațiilor au afectat salinitatea lacului.
Populația a scăzut dramatic, iar experții se temeau că specia ar putea dispărea complet.
După ani de măsuri de conservare și monitorizare atentă, lacul a fost redeschis turiștilor în 2019.
Astăzi, meduzele aurii au devenit un simbol național pentru Palau, iar denumirea lor științifică — mastigias papua etpisoni — îi aduce un omagiu fostului președinte al țării, Ngiratkel Etpison.