Antena 3 CNN › Life › Travel › Sub „hornurile zânelor” din Capadocia se ascunde un oraș pentru 20.000 de oameni. Ar putea fi soluția pentru valurile de căldură

Sub „hornurile zânelor” din Capadocia se ascunde un oraș pentru 20.000 de oameni. Ar putea fi soluția pentru valurile de căldură

A.N.
8 minute de citit Publicat la 22:59 21 Noi 2026 Modificat la 22:59 21 Noi 2026
derinkuyu 2
În interiorul orașului Derinkuyu temperatura se menține însă în jurul a 15-17 grade Celsius pe tot parcursul anului. sursa foto: Getty

Cu secole în urmă, locuitorii Capadociei se refugiau sub pământ ca să scape de dușmani și găseau acolo adăpost și de vremea extremă. Astăzi, adăposturile climatice subterane ar putea deveni din nou un refugiu, scrie BBC.

Sculptate de vânt și de ploaie de-a lungul a milioane de ani, stâncile Capadociei, din inima Anatoliei, se înalță din pământ ca niște coarne care străpung scoarța terestră. Înainte ca știința să ofere o explicație, localnicii le puneau pe seama unor forțe supranaturale, de unde le vine și numele: „hornurile zânelor”. Dar sub acest peisaj excepțional se ascunde ceva poate la fel de remarcabil: Derinkuyu, un oraș subteran antic.

Când cobori în tunelurile întunecate de la Derinkuyu, aflate chiar sub aceste formațiuni, toate simțurile ți se ascut. Aerul îți pare răcoros pe piele, iar pereții de piatră se strâng în jurul tău. Tunelurile înguste și slab luminate par să înghită orice sunet, cu excepția ecoului straniu al pașilor.

Afară, s-ar putea să fi lăsat în urmă un viscol. Sau poate e iulie, iar regiunea trece printr-un nou val de căldură. Poate ai mănuși în mâini, poate ai fața plină de sudoare. În interiorul orașului Derinkuyu (al cărui nume înseamnă „fântână adâncă” în turcă) temperatura se menține însă în jurul a 15–17 grade Celsius pe tot parcursul anului.

Construit cândva ca adăpost în fața armatelor arabe care au atacat regiunea între mijlocul secolului al VII-lea și începutul secolului al XI-lea, Derinkuyu inspiră astăzi un alt fel de protecție.

Cercetătorii în domeniul climei și urbaniștii se întreabă deopotrivă dacă secretele arhitecturii subterane din Capadocia i-ar putea ajuta pe specialiști să conceapă adăposturi pentru o climă în schimbare.

Refugiu în fața extremelor

Obruk Cave Research Group este o comunitate de speologi pasionați care au cartografiat, prin forțe proprii, unele dintre cele mai importante structuri subterane din Turcia, inclusiv pe cele de sub Sfânta Sofia, cândva cea mai mare catedrală din lume.

Ali Yamaç, unul dintre membrii fondatori, a petrecut ultimii 15 ani inventariind peșterile și structurile subterane din Capadocia, în cadrul unei colaborări între grupul de cercetare și municipalitatea din Kayseri, unde se află peșterile. Puțini oameni pot spune că știu mai bine decât el ce se ascunde sub pământ.

Pentru echipa lui Yamaç, găsirea unei peșteri înseamnă și acum o scăpare de vremea extremă.

„Temperatura din toate peșterile, fie naturale, fie făcute de om, este media temperaturilor de la suprafață de pe parcursul anului”, explică el. „Vara e răcoare, iarna e cald, și ăsta e un avantaj important”.

O expediție de vară deosebit de istovitoare i-a făcut pe membrii echipei să spere la o descoperire subterană.

„Îmi amintesc că mă rugam: «Doamne, te rog, ajută-ne să găsim o așezare în peșteră, un adăpost subteran, orice, ca să putem intra în stâncă»”, spune Yamaç.

Potrivit unor estimări, Turcia s-a încălzit deja cu 2,1 grade Celsius față de perioada preindustrială. Creșterea temperaturilor intensifică valurile de căldură și face secetele mai frecvente, schimbând totodată regimul precipitațiilor și amplificând temerile legate de inundații. Potrivit unui studiu recent bazat pe modelări, numărul deceselor cauzate de căldura excesivă ar urma să crească de zece ori la Istanbul până la sfârșitul acestui secol.

Iarna aduce problema opusă. În Capadocia, iernile sunt lungi și cu multă zăpadă, iar temperaturile coboară adesea sub zero grade, ceea ce face necesare soluții de încălzire scumpe (și cu emisii mari de carbon).

Astăzi, când schimbările climatice aduc tot mai multe provocări, s-ar putea ca rugăciunea lui Yamaç să ascundă mai multă înțelepciune decât pare la prima vedere.

Adăposturile subterane construite de om în regiune au fost ignorate de cercetători până în anii 1970, după ce Derinkuyu a fost descoperit întâmplător, în 1963. Un localnic care voia să-și renoveze casa a dărâmat un perete și a dat peste un labirint de tuneluri care se întindeau ca o pânză de păianjen sub regiune. Nu doar că a descoperit Derinkuyu, dar a înțeles, în sfârșit, și cum reușiseră de-a lungul anilor unele dintre găinile lui să-și găsească drumul spre libertate.

Într-o regiune bogată în peșteri subterane extrem de întinse, ceea ce face Derinkuyu special este dimensiunea sa.

Estimările privind numărul de niveluri și adâncimea variază: unele surse vorbesc despre șase până la 12 niveluri, altele spun că ar fi chiar 18, care coboară până la 85 de metri. Întins pe mai mult de 2,5 kilometri, Derinkuyu putea adăposti până la 20.000 de oameni și avea în jur de 53 de fântâni și puțuri de ventilație.

Confortul termic de care te bucuri acolo tot anul a fost probabil una dintre puținele părți bune ale acelor luni de vară periculoase, petrecute în ascunzătoare de teama atacatorilor. Iar dacă tunelurile nu sunt folosite astăzi ca adăpost climatic, în alte locuri spațiile subterane ar putea fi ideale exact pentru asta.

Planuri pentru lumea de sub pământ

„În general, suntem obișnuiți să ne extindem orașele pe verticală, deasupra solului. Dar cred că trebuie să începem să ne gândim la subteran ca la o resursă, iar pentru asta probabil avem nevoie de o mică schimbare culturală”, a declarat Francesco La Vigna, cercetător la Institutul Italian pentru Protecția și Cercetarea Mediului (ISPRA) și președintele Grupului de experți în geologie urbană al EuroGeoSurveys (EGS).

La Vigna și colegii săi de la ISPRA ajută Roma să facă exact acest lucru, cartografiind spațiile subterane din capitala Italiei, cu speranța de a stabili care dintre ele pot fi transformate în adăposturi climatice.

Propunerea lor presupune redefinirea spațiilor pe care le considerăm locuibile, așa cum au făcut și locuitorii din Derinkuyu, pe care La Vigna i-a descris drept o „piatră de hotar” în istoria așezărilor subterane.

Până acum, cartografierea a inventariat peste 7.000 de structuri subterane în tot orașul, de la cariere și catacombe până la tuneluri de apă și hipogee antice, pe o suprafață de aproximativ 350 de kilometri pătrați sub Roma.

„E important să avem o cartografiere corectă a acestor spații goale și ca administrația orașului să aibă aceste hărți în planul urbanistic general”, spune el.

Primul astfel de plan urbanistic a fost creat de Helsinki, unde viața urbană continuă și sub pământ, cu locuri de joacă, spații de artă, piscine, un muzeu și o biserică, pe o suprafață de 200 de kilometri. Ca și în Capadocia, majoritatea acestor spații subterane au fost construite inițial ca mijloace de apărare, în timpul și după Al Doilea Război Mondial, o dovadă că infrastructura unei crize poate fi folosită și pentru următoarea.

Uneori însă, dorința de a săpa în adâncime apare fără vreo planificare oficială. În Coober Pedy, un oraș din Australia cunoscut pentru minele de opal, locuitorii și-au dat seama că, săpându-și locuințele în roca moale, se pot proteja de vremea extremă și își pot reduce masiv cheltuielile cu energia.

Riscurile

Transformarea spațiilor subterane în adăposturi climatice și deschiderea lor pentru public va presupune un proces, spune La Vigna. Există multe tipuri de spații subterane, de la cariere subterane și catacombe antice până la buncăre de război construite mai recent.

În cazul buncărelor e mai puțin de lucru, pentru că orașele trebuie, în principal, să confirme stabilitatea betonului și funcționarea ventilației. Lucrurile se complică în cazul carierelor, al catacombelor sau al unor spații precum adăposturile subterane din Capadocia, unde ai de-a face cu rocă goală.

Peșterile și tunelurile din Capadocia scot în evidență și două dintre cele mai urgente probleme ale oricărui adăpost subteran extins: riscul de prăbușire și asigurarea unei ventilații adecvate.

Capadocia se află pe zona de falie Ecemiș, care se întinde pe mai mult de 64 de kilometri în regiune. Deși această falie nu a mai produs niciun cutremur în ultimii 17.000 de ani, Turcia este o țară predispusă la cutremure, iar dezastrele sunt o sursă de îngrijorare larg răspândită.

„Capadocia a fost posibilă datorită vulcanilor și eroziunii. Iar acum, încetul cu încetul, tot ele o macină”, spune Yamaç, avertizând că riscul de prăbușire este real și permanent.

La Vigna confirmă riscul și adaugă că exact din acest motiv tehnicienii trebuie să evalueze structura și să o certifice drept spațiu sigur doar atunci când nu există semne de instabilitate.

A doua problemă este ventilația. Derinkuyu este cunoscut pentru sistemul său de ventilație impresionant, dar tehnologiile moderne pot îmbunătăți circulația aerului.

Aceste sisteme pot elimina aerul viciat și pot aduce aer curat din exterior, cu ajutorul ventilatoarelor, al tubulaturii și al senzorilor de calitate a aerului. Așa asigură Helsinki calitatea aerului în adăposturile sale subterane, iar buncărele orașului pot găzdui acum în siguranță până la 6.000 de oameni, chiar dacă ușile trebuie sigilate în cazul unui atac.

O schimbare de perspectivă

Astăzi, cele mai multe locuințe goale săpate în stâncă din Capadocia sunt folosite pentru depozitarea cartofilor și a lămâilor, spune Yamaç. Închirierea acestor structuri ca spații frigorifice a devenit, de altfel, o sursă de venit în regiune.

Localitatea Ortahisar, de exemplu, cu o populație de abia puțin peste 3.000 de oameni, închiriază în jur de o mie de peșteri, în care pot fi depozitate până la cinci milioane de lăzi cu citrice.

Yamaç este însă de acord că aceste peșteri ar putea fi ideale și pentru oamenii amenințați de verile tot mai fierbinți: „În loc să-mi cumpăr o casă în care ar trebui să pornesc aerul condiționat în fiecare cameră, aș prefera de departe să locuiesc confortabil într-o casă săpată în stâncă”.

Această schimbare, prin care spațiile subterane trec de la ceva la care nu se gândește nimeni la infrastructură climatică, este exact ce încearcă acum cercetători precum La Vigna să transpună în regulile de planificare urbană. Așa cum au dovedit de secole orașele subterane antice din Capadocia, soluțiile tehnice există deja. Ce ne lipsește este dorința de a privi în jos.

×
Fanatik
Antena Sport
Observator News
Longevity Magazine
TOP articole
x close