Antena 3 CNN Life Travel Uită de Tenerife sau Lanzarote. Noua bijuterie a Atlanticului e o insulă spaniolă "secretă", unde ajungi doar dacă ți se dă voie

Uită de Tenerife sau Lanzarote. Noua bijuterie a Atlanticului e o insulă spaniolă "secretă", unde ajungi doar dacă ți se dă voie

G.M.
1 minut de citit Publicat la 23:45 25 Mar 2026 Modificat la 23:52 25 Mar 2026
insula Ons
Insula Ons, situată în largul coastei Galiciei, în nord-vestul Spaniei, este o adevărată bijuterie ascunsă, oferind aceeași frumusețe, dar fără mulțimile de turiști. FOTO Getty Images

O insulă puțin cunoscută din Spania începe să atragă atenția turiștilor în căutare de liniște și natură, oferind peisaje spectaculoase și plaje sălbatice fără aglomerația specifică destinațiilor populare precum Tenerife sau Lanzarote.

În timp ce milioane de turiști se îndreaptă anual spre Insule Canare, o destinație mai liniștită și încă puțin explorată începe să atragă atenția datorită frumuseții sale naturale. Insula Ons, situată în largul coastei Galiciei, în nord-vestul Spaniei, este o adevărată bijuterie ascunsă, oferind aceeași frumusețe, dar fără mulțimile de turiști, scrie Express.

Parte a Parcului Național al Insulelor Atlantice din Galicia, insula Ons se află în estuarul Pontevedra și oferă un contrast puternic față de plajele aglomerate din Tenerife și Lanzarote. Cu un număr limitat de vizitatori și reguli stricte de conservare, insula rămâne una dintre cele mai bine păstrate destinații de coastă din Spania.

FOTO: Getty Images

Vizitatorii sunt întâmpinați de plaje cu nisip alb și ape extrem de limpezi, iar plaja Melide este adesea considerată una dintre cele mai spectaculoase de pe insulă.

Înconjurată de stânci abrupte și peisaje sălbatice ale Atlanticului, plaja oferă un cadru liniștit, departe de agitația zonelor turistice populare.

Dincolo de coastă, insula Ons este străbătută de o rețea de trasee pitorești pentru drumeții. Vizitatorii pot alege dintre cele patru trasee principale, spre puncte de belvedere impresionante și zone izolate ale insulei, cu panorame spectaculoase asupra Oceanului Atlantic și a insulelor din apropiere.

Insula este, de asemenea, profund ancorată în cultura și tradițiile galiciene. O mică comunitate locală trăiește aici, iar turiștii pot descoperi gastronomia autentică a regiunii, în restaurante care servesc fructe de mare proaspete și produse locale.

Totuși, exclusivitatea insulei Ons nu este întâmplătoare. Accesul este strict controlat de autoritățile regionale din Galicia pentru a proteja ecosistemul fragil. Vizitatorii trebuie să obțină înainte o autorizație oficială, pe lângă rezervarea transportului cu barca până pe insulă.

Aceste măsuri contribuie la conservarea frumuseții naturale și previn supraaglomerarea întâlnită în alte destinații turistice din Spania.

Rezultatul este o experiență rară în Europa contemporană, o insulă care pare neatinsă, liniștită și profund conectată la natură. Pe măsură ce tot mai mulți turiști caută alternative mai calme și sustenabile la turismul de masă, insula Ons deevine o destinație ascunsă, care oferă frumusețea litoralului spaniol, dar fără aglomerație.

 

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

x close