Antena 3 CNN Life Travel Un tren va străbate Europa, conectând mai multe țări și orașe renumite. Noua rută va fi inaugurată în 2026

Un tren va străbate Europa, conectând mai multe țări și orașe renumite. Noua rută va fi inaugurată în 2026

Laura Dinu
1 minut de citit Publicat la 08:00 06 Dec 2025 Modificat la 08:06 06 Dec 2025
tren rosu care circula prin padure
Durata călătoriei va fi de 16 ore. Foto: Getty Images

O călătorie cu trenul complet nouă, de aproximativ 1.400 de kilometri, va fi disponibilă pentru turiști începând din aprilie 2026, legând patru țări europene populare. Călătoriile cu trenul în Europa rămân un mijloc preferat de transport pentru vizitatori, iar interrail-ul continuă să fie extrem de atractiv, oferind posibilitatea de a ajunge ușor în mai multe orașe, de la destinații consacrate până la locuri mai puțin cunoscute de pe continent, scrie Express

Tocmai de aceea, pentru cei care vor să exploreze mai mult din Europa cu trenul, veștile sunt excelente. Un nou tren de noapte, cu o durată de 16 ore, îi va duce pe turiști din Basel, Elveția, până în Malmö, Suedia, trecând prin Germania și Danemarca. Printre opririle importante se numără orașe germane precum Frankfurt și Hamburg, dar și capitala Danemarcei, Copenhaga.

Trenurile vor pleca din Basel SBB la ora 17:35, în zilele de miercuri, vineri și duminică, cu sosire în Malmö la 9:35. În sens invers, plecările din Malmö vor fi joia, sâmbăta și lunea, la ora 18:57, cu sosire în Basel SBB la 11:30.

Noile garnituri vor avea o capacitate de aproximativ 350 de pasageri, care vor putea alege compartimente single, double sau triple. Biletele includ micul dejun, iar pasagerii vor primi lenjerie curată și un lavoar personal.

Pentru doritori există și compartimente mai scumpe, dotate cu baie proprie, toaletă, duș, prosoape și produse de igienă. Cei care nu vor un pat pot opta pentru locuri pe scaun.

Biletele au fost puse deja în vânzare la începutul lunii noiembrie, iar prețurile variază în funcție de momentul rezervării. Deși ultima oprire din direcția Basel este Malmö, există conexiuni mai departe spre orașe scandinave precum Stockholm.

Iar anii următori aduc și alte proiecte interesante pentru cei care vor să călătorească cu trenul în vacanță. O nouă linie feroviară de 900 km urmează să lege orașe precum Dubai și Abu Dhabi în următorii ani.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

x close