Sardinia este una dintre cele mai frumoase insule din lume, dar în ultimii ani o întrebare legată de viața acolo devine tot mai apăsătoare: unde sunt locuitorii? Nu turiștii, pentru că aceștia sunt numeroși, ci localnicii. Populația insulei este de 1,57 milioane de persoane, în scădere de la 1,64 milioane în urmă cu trei decenii, iar jumătate dintre ei locuiesc în cele două mari zone urbane. Între timp, satele și orașele mici se sting încet.
Problema majoră este că oamenii nu mai fac copii, scrie Euronews.
Cu o medie de 1,18 copii per femeie, Italia are una dintre cele mai scăzute rate ale natalității din Uniunea Europeană. Sardinia are cea mai mică rată din țară: o familie are cel mult un copil. Pentru ca populația să rămână stabilă, media ar trebui să fie de 2 copii. Șomajul ridicat pe insulă și perspectivele mai bune de muncă în alte regiuni golesc de asemenea zeci de sate de tineri.
„Ultimul copil s-a născut aici în urmă cu 10 ani”, spune Maria Anna Camedda, primarul din Baradili, cel mai mic sat al Sardiniei, cu o populație de doar 76 de locuitori.
› Vezi galeria foto ‹
Satul este minuscul – mai puțin de 500 de metri despart semnul „Bun venit în Baradili” de cel care marchează ieșirea. Localitatea este îngrijită și împodobită cu fotografii – ca o mare casă de familie.
Stimulente financiare pentru a atrage locuitori noi
Riscul ca sate precum Baradili să devină localități-fantomă a determinat autoritățile să încerce atragerea de noi rezidenți.
Un cuplu care se mută într-un sat din Sardinia cu mai puțin de 3.000 de locuitori poate primi până la 15.000 de euro pentru achiziționarea sau renovarea unei locuințe, până la 20.000 de euro pentru deschiderea unei afaceri care creează locuri de muncă locale și o subvenție lunară de 600 de euro pentru primul copil, respectiv 400 de euro pentru fiecare copil ulterior, până la vârsta de 5 ani.
Aceste stimulente fac parte dintr-un pachet anti-depopulare introdus de autoritățile insulei. Ele se adaugă unor măsuri de urgență la nivel local, cum este oferta municipalității din Ollolai de a vinde case cu 1 euro noilor veniți.
În ciuda acestor stimulente, imigranții evită în continuare insula. România, Senegal, Maroc, China și Ucraina sunt țările de origine ale aproximativ jumătate dintre cei 52.000 de străini care locuiesc în Sardinia, adică doar 3,3% din populația totală a insulei, mult sub media națională de 8,9%.
În 2022, numărul străinilor care s-au mutat în Sardinia nu a acoperit nici măcar un sfert din scăderea populației înregistrată în acel an.
Declinul demografic sever al Italiei, și mai accentuat în Sardinia, a forțat recent guvernul de dreapta condus de Giorgia Meloni să permită intrarea a 500.000 de lucrători străini în țară în următorii trei ani. Însă prăbușirea populației rămâne dramatică în comunități mici precum Baradili.
Școli închise, spitale prea departe și sate care se sting
În urmă cu peste 30 de ani, satul și-a închis singura școală primară cu o singură clasă, în care învățau toți cei 15 copii cu vârste între 6 și 10 ani. Baradili și satele din apropiere au adoptat un sistem de școală rotativă, în care copiii frecventează cursurile în trei sate diferite de-a lungul anului. Un autobuz gratuit îi aduce zilnic la școală.
Accesul la liceu sau la un spital este mult mai dificil, deoarece ambele servicii se află la peste 30 de kilometri distanță.
Dificultățile de a oferi servicii comunităților mici au determinat guvernul Meloni să recunoască, în recentul Plan Național Strategic pentru Zonele Interne, că unele zone ale țării „nu pot avea ca obiectiv inversarea tendinței de depopulare, dar nici nu pot fi lăsate de izbeliște”.
Baradili face tot posibilul să supraviețuiască. Satul a introdus o subvenție suplimentară de 10.000 de euro, pe lângă stimulentele regionale. Dispune de o piscină, un teren de fotbal, terenuri de tenis și padel și chiar un loc special amenajat pentru rulote.
În 2022, satul a sărbătorit sosirea a patru familii noi, care au adus cu ele nouă locuitori.
Expații salvează satele
În timp ce mulți tineri sardinieni părăsesc satele rurale pentru viața urbană, unii expați aleg calea opusă.
Ivo Rovira, un fotograf spaniol care lucrează pentru competiția de navigație America’s Cup, și-a găsit noua casă în satul Armungia din întâmplare.
În 2023, el a petrecut câteva luni în Cagliari, fotografiind iahtul italian Luna Rossa. „Într-o zi, în ianuarie, conduceam spre interiorul insulei în căutare de zăpadă. Am ajuns în Armungia, un loc despre care nu auzisem niciodată.”
Peisajul satului, cu mai puțin de 400 de locuitori, l-a cucerit imediat. „Am oprit mașina și am mers la plimbare. Am găsit o casă în centrul istoric cu un afiș De vânzare. Zece zile mai târziu, am plătit avansul.”
După ce a renovat vechiul imobil – o fostă cramă abandonată de 30 de ani –, Rovira s-a mutat acolo împreună cu soția sa, Ana Ponce. Cei doi au deschis și un mic restaurant care funcționează câteva zile pe lună, în funcție de cerere.
„Drumul până la cel mai apropiat supermarket durează o jumătate de oră, dar există un aeroport internațional la doar o oră distanță”, spune el. „Nu ne simțim nomazi digitali, suntem adevărați armungieni.”
Bianca Fontana, o australiancă cu origini italiene, a visat să se mute în Italia după pandemie. Ea s-a alăturat unei prietene care locuia în Nulvi, un oraș de aproximativ 2.500 de locuitori – mai mare decât alte comunități, dar tot eligibil pentru granturile regionale.
„Am cumpărat o casă în două săptămâni. Și m-am mutat aici aproximativ șase luni mai târziu”, a spus ea.
Fontana, care a crescut într-un orășel din Australia înainte de a locui la Londra și Shanghai, spune că viața în marile metropole devenise obositoare și că își dorea un loc mai mic și mai liniștit.
Acum, ea povestește despre noua ei viață în Sardinia pe canalul său de YouTube, cu peste 3.000 de abonați. Mulți dintre ei comentează constant despre granturile pentru renovare, lucrările la propria casă, excursiile arheologice și vinurile locale.
Întoarcerea acasă pentru unii
Există și eforturi de a opri plecarea localnicilor. Marcello Contu a părăsit Sardinia la 18 ani pentru a se muta la Torino, apoi a locuit în Barcelona și Australia. În cele din urmă, s-a întors într-un sat cu 120 de locuitori, Bidonì, pentru a înființa o afacere de producție de brânzeturi vegane.
„Producția artizanală de brânzeturi vegetale necesită multă atenție, timp de așteptare, experimentare și grijă zilnică, lucruri greu de combinat cu un mediu haotic”, spune el.
Produsele lui Contu sunt acum disponibile în zeci de restaurante și magazine din Sardinia și din restul Italiei.
„Izolarea geografică și lipsa serviciilor reprezintă o provocare constantă: aprovizionarea cu materii prime sau livrările implică adesea drumuri lungi, timp mai mare și costuri mai ridicate decât pentru cei care lucrează în zone mai bine conectate”, adaugă el.
Totuși, Contu crede că satele mici pot deveni „locuri ideale pentru activități artizanale, creative și sustenabile, deoarece oferă ceea ce marile orașe au pierdut adesea: timp, relații autentice și o conexiune puternică cu natura și zona locală.”
Rovira și Fontana sunt, de asemenea, impresionați de solidaritatea oamenilor din satele sardiniene. „Trăim într-un sat atât de mic încât, dacă nu ne ajutăm unii pe alții, suntem pierduți”, i-a spus un vecin lui Rovira.
Case la preț simbolic
Ollolai a devenit celebru ca „satul caselor de 1 euro”, un proiect început în 2016. Potrivit primarului Francesco Columbu, aproximativ 100.000 de persoane și-au exprimat interesul pentru aceste case, dar municipalitatea a putut găzdui doar câțiva dintre doritori.
Programul acționează ca intermediar între proprietarii caselor vechi, adesea moștenite de mai multe familii, și cei care doresc să le cumpere la preț simbolic. Ca urmare, doar câteva familii străine au obținut astfel de locuințe.
Între timp, populația satului a continuat să scadă, de la 1.300 de locuitori la începutul programului la 1.150 în prezent.
„Chiar dacă un american sau un german cultivat, pasionat de arhitectura din piatră, se mută acolo, acest lucru nu aduce beneficiile economice necesare pentru a rezolva problemele”, spune Anna Maria Colavitti, profesor de urbanism la Universitatea din Cagliari.
Colavitti a analizat rezultatele proiectului și a concluzionat că „aceste inițiative singure nu sunt suficiente – la fel cum nici stimulentele pentru creșterea natalității nu sunt suficiente.” Studiul său a arătat, de asemenea, că unii proprietari decid să revândă locuința la același preț plătit inițial, fie pentru că nu își permit costurile ridicate de renovare, fie pentru că sunt dezamăgiți de alegerea făcută.
Dar primarul Columbu nu renunță. „Ollolai nu va muri atât de ușor. Satele din interiorul Sardiniei au trecut prin numeroase crize. Au supraviețuit chiar și ciumei din secolul al XVII-lea și s-au refăcut”, spune el. „Avem o calitate a vieții mai bună și suntem la doar o oră de unele dintre cele mai frumoase plaje din lume. Spun mereu că lucrurile frumoase nu mor niciodată.”
Ştiri video recomandate
