Antena 3 CNN Mediu Acvila de câmp a revenit în România după 50 de ani în care a fost considerată specie dispărută. Câte perechi au cuib în țara noastră

Acvila de câmp a revenit în România după 50 de ani în care a fost considerată specie dispărută. Câte perechi au cuib în țara noastră

Mia Lungu
1 minut de citit Publicat la 11:36 01 Iun 2026 Modificat la 11:36 01 Iun 2026
pasare acvila de camp romania specie periclitate
Acvilă de câmp din România. Sursa foto: Antena 3 CNN

După ce, timp 50 de ani, a fost considerată o specie disparută, acvila de câmp a revenit în România. Sunt opt perechi care cuibăresc în țara noastră, iar specialiști din trei țări le țin sub observație.

Revenirea păsării este privită ca un succes important pentru conservarea biodiversității. Reprezentanții Asociației „Grupul Milvus” spun că au ales acvila de câmp drept specie prioritară pentru activitățile de conservare din acest an.

„Anul trecut am lansat campania dedicată speciei periclitate a anului, din dorința de a ne concentra eforturile asupra unei singure specii aflate în pericol. Dacă anul trecut am desfășurat activități pentru creșterea populației de dumbrăvence, anul acesta am ales acvila de câmp, o altă specie care apare pe Lista Roșie a păsărilor din România la categoria critic periclitată”, a declarat Szuszanna Delete, responsabil de comunicare în cadrul Asociației „Grupul Milvus”.

Pentru a înțelege mai bine comportamentul și nevoile speciei, ornitologii români colaborează cu specialiști din Ungaria și Serbia, monitorizând exemplarele și colectând date esențiale pentru protejarea lor.

„Aceste date sunt importante și indispensabile pentru conservarea speciei. În regiunile de câmpie, acvila de câmp este un prădător de vârf care contribuie esențial la reglarea populațiilor de animale aflate pe nivelurile inferioare ale lanțului trofic”, explică biologul Lorinț Bărbos.

Specialiștii au instalat în județul Arad un cuib artificial

Una dintre cele mai mari provocări pentru supraviețuirea speciei este lipsa locurilor de cuibărit. Agricultura intensivă și dispariția pâlcurilor de copaci au redus dramatic habitatul disponibil pentru aceste păsări.

„Cea mai mare problemă a speciei este că nu mai există practic locuri de cuibărit. Agricultura este foarte intensivă, au dispărut pâlcurile de copaci, iar cei rămași sunt și ei tăiați, de multe ori pentru lemn de foc. Încercăm să protejăm arborii care mai există și să plantăm alții noi, chiar dacă știm că vor ajunge la maturitate peste mulți ani”, a declarat Tamaș Papp, director executiv al Asociației „Grupul Milvus”.

Pentru a sprijini refacerea populației, ornitologii au instalat în județul Arad un cuib artificial, amplasat la aproape 20 de metri înălțime între doi plopi. Acesta oferă păsărilor un loc sigur pentru cuibărit și poate contribui la stabilizarea populației în zonă.

La nivel european, cele mai numeroase populații de acvilă de câmp se regăsesc în Ungaria și Slovacia. Specialiștii speră că măsurile de conservare implementate în România vor permite creșterea numărului de exemplare și consolidarea revenirii acestei specii rare în fauna țării.

 

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

x close