Au fost de ajuns o secetă și câteva imagini cu maluri crăpate ca să pornească una dintre cele mai savuroase panici colective pe care le-a produs internetul românesc în ultima vreme. De ieri, rețelele fierb: Dunărea nu a secat – Dunărea ne-a fost furată. Cine e vinovatul? Păi, depinde pe cine întrebi.
Ucrainenii, Maia Sandu, Ursula von der Leyen, nemții, francezii, Elon Musk, centrele de date pentru inteligență artificială, iar la capătul cel mai îndepărtat al scării – extratereștrii, care ne-ar aspira apa ca să terraformeze alte planete.
Antena3.ro a strâns zeci de comentarii de pe TikTok, Facebook și Telegram. A vorbit cu experți în dezinformare, cu un coordonator pe climă, cu un hidrolog român din Germania și cu un antropolog care își face cercetarea chiar pe malul Dunării. Materialul care urmează e o hartă a unei minciuni – cum se naște, de ce prinde și ce se întâmplă, de fapt, cu apa din Dunăre.
› Vezi galeria foto ‹
Mai întâi, faptele: cât de secată e, de fapt, Dunărea
Da, panica pornește de la ceva real. Dunărea traversează una dintre cele mai dificile perioade hidrologice din ultimele decenii, din cauza secetei care i-a redus dramatic debitul. Nu e o închipuire, nu e „propagandă mainstream”, cum spun canalele conspiraționiste. Apa chiar a scăzut, și încă spectaculos.
Cât de mult? Debitul fluviului la intrarea în țară, prin punctul Baziaș, a coborât la aproximativ 1.700 m³/s, ceea ce reprezintă doar o treime din media obișnuită de 4.700 m³/s pentru luna iulie. Cu alte cuvinte, prin România intră acum cam a treia parte din apa pe care ar trebui s-o avem în mod normal la mijloc de vară. Apele Române estimează că la începutul lunii august debitul va coborî spre 1.600 m³/s, apropiindu-se de cel mai mic nivel înregistrat vreodată.
Iar asta nu e o poveste doar despre noi. Dunărea, care curge prin zece țări din sud-vestul Germaniei până la Marea Neagră, a scăzut la niveluri nemaivăzute pe mare parte din cursul ei, scoțând la iveală stânci, bancuri de nisip și epave vechi de vapoare care rareori au fost văzute până acum.
La Budapesta, situația e chiar mai dramatică decât la noi: autoritatea națională de ape a măsurat, miercuri dimineața, un nivel de doar 23 de centimetri, cu mult sub recordul anterior de 33 de centimetri stabilit în 2018.
Consecințele se văd deja peste tot. În Bulgaria, unde Dunărea face graniță cu România, poliția a evacuat 186 de turiști de pe o navă de croazieră care eșuase lângă orașul-port Vidin; pasagerii navei Viking Ullur au rămas fără mâncare și apă după ce vaporul nu a mai putut ajunge în port.
În timpul secetelor, apa scăzută scoate la suprafață chiar și epavele unor nave naziste scufundate în Dunăre în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Iar la noi, seceta a lovit direct în două puncte sensibile: energia și agricultura.
Cum a pornit isteria
Ca de obicei, nu din senin. Valul a explodat după ce câteva canale cu tradiție în promovarea teoriilor conspirației – printre care conturile lui Gheorghe Piperea și ale fostului șef IPJ Brăila, Cătălin Chivu, canale folosite anterior pentru promovarea lui Călin Georgescu și a mesajelor anti-UE – au împins ideea că scăderea Dunării nu are nicio legătură cu seceta.
Piperea, europarlamentar AUR, a pus în circulație scheletul argumentului „alternativ”.
„Dunărea traversează, după cum se știe, Germania, Austria, Slovacia, Ungaria, Serbia, Bulgaria și România (…) Germania are în jur de 7.300 de hidrocentrale și 380 de lacuri de acumulare mari, din care 13 hidrocentrale principale sunt chiar pe cursul Dunării (…) Austria are 3.800 de hidrocentrale, din care 10 hidrocentrale pe sectorul său de pe Dunăre (…) E destul de multă apă care nu mai curge pe Dunăre, nu-i așa?”, spune el într-un clip pe Facebook.
„Eu sunt, precum știți, climatosceptic, iar nu climatoschimbist. Deci, sunt în dubiu dacă e de la cupola de foc, iadul portocaliu, fierberea climatică, El Nino etc”, a mai adăugat el.
Trucul e subtil. Și de-aia funcționează: cifrele despre hidrocentralele germane și austriece sunt, în mare, reale. Doar că din ele nu rezultă nicidecum concluzia sugerată.
Un baraj hidroenergetic pe Dunăre nu „fură” apa – o folosește ca s-o treacă prin turbine și i-o dă mai departe pe cea aflată în aval. Nu e un dop, e o moară de apă. Dar dacă lipești suficiente numere adevărate unele de altele și pui la final o întrebare retorică, obții ceva care sună a demascare.
Chivu a livrat aceeași narațiune, dar pe limba omului simplu, cu inamicul principal mutat spre ONG-urile de mediu: „Dar unde-i apa, totuși, din Dunăre, nu știți? Este în barajele de acumulare din amonte (…) Băieții ăștia deștepți își încarcă lacurile de acumulare și, dacă și le încarcă, n-au nicio treabă la noi. În schimb, în România se suspendă pornirea și construirea de noi centrale din cauza ONG-urilor”.
De aici încolo, mesajul a curs în jos, s-a fragmentat și a mutat pe zeci de mii de ecrane. Iar în comentarii s-a transformat în ceva mult mai sălbatic.
Și așa a apărut o conspirație uriașă
Am ales să nu dăm numele utilizatorilor care au comentat. Interesul nostru nu este să facem pe nimeni de râs, ci să arătăm cum funcționează un ecosistem de dezinformare. Le redăm cu liniuță, exact așa cum au fost scrise, deci greșelile de scriere nu ne aparțin.
Varianta „ni se fură prin conducte”:
- „Pentru că francezii alimentează Nisa cu apă din Dunăre prin conducte subterane....”
- „Apa din Dunăre este dusa la francezi!!!”
- „s-a tras țevi spre Franța.”
- „clar, exact este furată și colectată pe alte teritorii pe unde Dunărea își are cursul.”
Varianta „AI ne bea apa”:
- „Nu e seceta, este din cauza racirii serverelor, de aceea zicea CG ca apa o sa fie mai scumpa ca petrolul, asta este rezultatul, sa speram ca nu avea dreptate”
- „Pentru că AI folosește apă și acuma vom mânca doar AI in viziunea Ursulei !”
- „Captează și Dunărea pe unde trece, ca să răcească AI-urile lor.”
Varianta „nemții/austriecii/vestul ne jefuiesc”:
- „Poate a deviat Nemți apa si nu mai vine nici in Romania, nici in Ungaria si nici in Austria după cum știți Dunărea vine de la Nemți acolo are izvorul.”
- „Austria are 10 hidrocentrale pe Dunăre. Nu specii protejate, nu ONG-uri. Unde ziceați că e apa??? Te pomenești ca a furat-o Simion și Georgescu! Suntem un popor de ....”
- „Peste tot este verde, numai la noi este uscat, spun cei care au venit recent din Germania.”
Varianta „Georgescu a avut dreptate” (apă, hrană, energie):
- „Parcă cineva tot vorbea de asta.... 'apă, hrană, energie' și toți râdeau de el că e conspiraționist etc....”
- „Când spui ca Dl Georgescu a avut dreptate cu apa, hrană energie toți sar ca suntem putinisti! Conducerea este vândută la Bruxelles!”
Varianta „e atentat la siguranța națională”:
- „Pe teava dispare ! Asta este un Atentat la Siguranta Nationala !”
- „Am un cunoscut (…) a lucrat la Institutul de Studii și Proiectări Hidroenergetice (…) imi spunea, ca este o ABERANȚĂ MINCIUNĂ ca debitele Dunarii ar fi scazute (…) ceea ce se intampla este ATENTAT LA SIGURANTA NATIONALA.”
Și, în vârful piramidei: „Unde sunt apele? Probabil că au fost furate de alte civilizații, pentru a terraforma alte planete...”
Există și o categorie aparte – comentariile care par documentate, cu cifre și liste, tocmai ca să pară credibile. Cel mai lung dintre ele amestecă cotele Dunării cu incendiile din Spania și Grecia, cu temperaturile de autoaprindere ale paielor și rumegușului, ajungând la concluzia că incendiile sunt provocate ca să se cumpere ieftin teren pentru centre de date.
E important de reținut acest tipar: cu cât o dezinformare pare mai „tehnică”, cu atât e mai convingătoare – chiar dacă datele sunt lipite unele de altele fără nicio legătură reală.
De ce cred oamenii asta?
Ca să înțelegem de ce prinde o astfel de poveste, am vorbit cu Matei Vrabie, Program Manager la Funky Citizens și expert în combaterea dezinformării.
Prima observație a lui e că astfel de conspirații nu inventează nimic nou.
„Conspirațiile respective nu reinventează roata; dezinformările sunt acolo, sunt răstălmăcite în așa fel încât, la un moment dat, cu o anumită nuanță, într-un anumit context, ele reapar. Am văzut și anul trecut cum barajul de la Vidraru a fost golit de francezi”, spune el.
Cheia, crede el, e neîncrederea oamenilor în instituțiile care îi dezamăgesc.
„Ajungem la discuția fundamentală: oamenii nu mai au încredere în instituțiile statului, oamenii nu mai au încredere în comunicările oficiale și, astfel, mesajele pot să meargă în oricare grup (…) Oricând va fi un țap ispășitor (scapegoat), vom putea, prin aceste dezinformări, să arătăm cu degetul pe cineva și să-l învinovățim pentru tot ce se întâmplă în jurul nostru”, explică acesta.
Vrabie ne mai arată și un mecanism psihologic care explică de ce prima variantă auzită e cea care rămâne – efectul de ancoră:
„Dacă eu îmi pun o întrebare 'ce s-a întâmplat cu Dunărea?' și vine cineva și îmi spune despre Ucraina, despre Ursula și așa mai departe, eu voi crede, pentru că este efectul de ancoră – prima informație pe care o văd” – Matei Vrabie, expert în combaterea dezinformării.
Și mai punctează ce se vede cu ochiul liber în valul ăsta – coordonarea: „În social media românesc, în momentul actual, există foarte multă coordonare. Adică foarte multe postări coordonate în așa fel încât să ajungă în feed-ul oamenilor; vedem sute de pagini care postează zilnic în același interval orar și așa mai departe, care transmit aceleași mesaje către un public larg”.
El mai explică faptul că România nu are un mecanism de comunicare strategică funcțional, spre deosebire de vecinii de peste Prut.
„Uitați-vă la moldoveni. Bun, după ce au terminat alegerile, ei, după o săptămână, prin StratCom-ul lor, au ieșit cu un raport în care au publicat efectiv fiecare site care a propagat dezinformare în Republica Moldova. La noi nici măcar atât nu avem”, adaugă el.
„Datele nu mint”. De ce e nevoie de experți
Vlad Radu Zamfira, coordonator InfoClima, face legătura între dezinformare și climă, acesta teritoriul cel mai vulnerabil la răstălmăciri.
„Dezinformarea deseori pornește de la adevăruri trunchiate sau jumătăți de adevăr (…) noi, în România, avem foarte mulți oameni cu expertiză în foarte multe domenii, mai ales acestea legate de schimbările climatice, care sunt destul de susceptibile dezinformărilor (…) Fiindcă matematica, datele științifice... acestea nu mint, ele prezintă date obiective”, spune el, pentru Antena 3.ro.
Ce se întâmplă, DE FAPT, cu Dunărea
Aici apare dr. Monica Ioniță-Scholtz, climatolog și hidrolog, care lucrează în Germania și face prognoză pe Dunăre chiar pe sectorul german. Adică ea este exact persoana care ar ști dacă „ni se fură” apa. De ce? Pentru că ea o măsoară la sursă.
„În primul rând, Dunărea nu este a României. Dunărea este împărțită de 10 țări. Problema este că deja la ieșirea din Germania (…) Dunărea are momentan, deci la zi, un debit de 192 m³/s. Asta este undeva de patru ori mai puțin decât ar trebui să aibă la ora actuală. Deci Dunărea deja pleacă din Germania cu un deficit foarte mare”, spune ea, pentru Antena3.ro.
Reține cifra asta: 192 m³/s la ieșirea din Germania. Dacă apa ar fi „furată” undeva pe traseu, ar trebui să plece plină de la izvor și să dispară pe drum. Dar ea pleacă deja aproape goală, din capul locului. Nu are cine s-o fure – pur și simplu nu există.
Cauza? Nu-s conducte ascunse, nici extratereștri. Vorbim doar de căldură și lipsă de zăpadă.
„În ultimele șase săptămâni am avut trei valuri de căldură la nivelul Europei, implicit pe bazinul Dunării. Nu am avut precipitații și am avut temperaturi extraordinar de ridicate care efectiv au evaporat apa de la suprafață. Deci nu ne fură nimeni apa, că și nemții au aceeași problemă. Ungurii au aceeași problemă. Chiar ieri noul lor premier a declarat că se vor pune restricții de apă și a rugat absolut toate municipalitățile și toți primarii să pună restricții de apă” - dr. Monica Ioniță-Scholtz, climatolog și hidrolog.
Cât despre „a plouat, deci de ce n-avem apă?”, aceasta precizează că, „a plouat, n-aș spune foarte mult. Dar chestia asta cu ploaia în luna iunie, după o primăvară secetoasă, e ca și cum ai avea un pahar de apă după ce ai alergat 10 km: ajută pe moment, dar nu rezolvă problema. Tot deshidratat ești. Cam același lucru se întâmplă și cu Dunărea”.
Ea explică și de ce ploile din România nu ne pot salva singure: pentru că Dunărea nu se naște aici. Ea vine de sus, de la nemți, pe la unguri, pe la sârbi.
„Deci ca debitul Dunării la intrarea în țară, la Baziaș, să aibă, să fie în limite normale, trebuie să vină apă din celelalte țări și acest lucru nu s-a întâmplat, pentru că, cum am spus, Germania, momentan... debitul care s-a înregistrat ieri la ieșirea din țară este cel mai mic din ultimii 130 de ani la nivelul Dunării. Deci, dacă nu avem apă pe partea nemțească, dacă nu avem apă la sârbi, nu avem apă la unguri, nu ne putem aștepta să avem apă în Dunăre pe partea românească, chiar dacă a plouat pe anumiți afluenți”, spune aceasta.
Graficele: ce arată datele trimise de Monica Ioniță
Dr. Ioniță ne-a trimis, pe WhatsApp, trei grafice cu situația la zi. Nu sunt opinii, nu sunt postări de Facebook – sunt serii de date măsurate, pe zeci de ani. Și spun povestea mult mai clar decât orice comentarii virale.
Primul grafic e de la Hofkirchen, în Germania – o stație de măsurare de pe Dunărea superioară, aproape de izvor. Linia debitului pe ultimele 30 de luni arată cum, după fiecare vârf de primăvară, apa scade tot mai jos. În ultimele săptămâni, curba a intrat în roșu – adică sub pragul de secetă extremă (Q95, marcat pe grafic la 299 m³/s) – și a coborât până la 215 m³/s. Ține minte: asta e în Germania, la izvor, unde nu există niciun ucrainean, niciun francez și niciun centru de date care „să fure” ceva. Apa lipsește de acolo, de sus.
Al doilea grafic e de la Călărași, deci pe sectorul românesc. Aceeași poveste, la altă scară: după vârfurile de iarnă-primăvară, debitul a coborât sub pragul de secetă și a ajuns la 2.769 m³/s, sub linia critică Q95 (2.911 m³/s). Punctul roșu de la capăt – momentul actual – e printre cele mai joase valori din toată seria.
Al treilea grafic e tot la Călărași, dar de data asta debitul din 2026 (linia roșie groasă) e pus în comparație cu media istorică și cu alți ani secetoși de pomină: 2003, 2018, 2022. Se vede clar cum, din iulie, linia roșie a lui 2026 se prăbușește sub toate celelalte și atinge pragul de secetă Q95 mai devreme și mai adânc decât în oricare dintre acei ani. În traducere, nu doar că e secetă – e una dintre cele mai timpurii și mai severe secete din întreaga serie de date.
Exact ce spunea dr. Ioniță în interviu, doar că acum o vedeți cu ochii voștri, sub formă de linie care cade.
Astea sunt datele. Și nu au agendă, nu au partid, nu au vreo țeavă ascunsă. Arată o singură direcție: în jos, peste tot, de la izvor la vărsare.
Sursa oficială: ce spun Apele Române
Ca să nu rămână nimic la nivel de „așa zic experții din străinătate”, am cerut poziția oficială chiar de la instituția care măsoară Dunărea zi de zi.
Anamaria Agiu, de la Administrația Națională Apele Române, a confirmat, cu cifre și explicații tehnice, exact ce spuneau și hidrologii independenți.
„Astăzi (vineri – n.r.), Dunărea înregistrează un debit de 1.700 m³/s la intrarea în țară; acesta este un debit sub media multianuală a lunii iulie. Cauzele pentru care debitele Dunării sunt scăzute sunt determinate exclusiv de lipsa de precipitații, de regimul deficitar de precipitații înregistrat în bazinul Dunării. Vorbim atât de bazinul superior al Dunării din Austria, Ungaria, Serbia, cât și de sectorul românesc al Dunării”, spune ea.
A adăugat un detaliu pe care conspiraționiștii îl ignoră: nu doar Dunărea e secată, ci și râurile care ar fi trebuit s-o alimenteze.
„De altfel, și afluenții Dunării, care ar fi putut să contribuie la creșterea debitelor Dunării – și aici vorbim despre Sava, Drava, Morava –, au debite sub cele minime pentru această perioadă” – Anamaria Agiu, Administrația Națională Apele Române.
Agiu explică tehnic de ce Porțile de Fier, sperietoarea preferată din comentarii, nu poate „fura” nimic: „Acumulările care se situează de-a lungul Dunării au un regulament de exploatare foarte strict, în colaborare cu țările care le administrează, așa cum este și în cazul amenajării hidrotehnice de la Porțile de Fier, pe care România o exploatează împreună cu Serbia. Regulamentul prevede că debitele care intră în această acumulare sunt aceleași debite care ies. Deci acumularea Porțile de Fier nu are rol de atenuare și nici de reținere a unor debite, ci are un rol exclusiv hidroenergetic”.
Cu alte cuvinte: cât intră, atât iese. Barajul nu e un dop, e o poartă prin care apa doar trece, învârtind turbine pe drum.
„Singura cauză care a determinat o scădere a debitelor Dunării, comparabilă cu situația lui 2022, a fost regimul deficitar de precipitații înregistrat în ultimele luni în bazinul hidrografic al Dunării”, Anamaria Agiu, Administrația Națională Apele Române.
A explicat și paradoxul „a plouat, deci de ce n-avem apă?” – același pe care Monica Ioniță îl comparase cu paharul de apă după alergare.
Agiu îl traduce în termeni de suprafață și intensitate: „În ceea ce privește precipitațiile care s-au înregistrat în această perioadă în România, vorbim despre precipitații cantitative, dar pe un areal restrâns, care au afectat zone mici, suprafețe mici – cantități mari de precipitații cu efecte severe, așa cum s-au văzut în județul Prahova. Însă aceste precipitații nu au influențat semnificativ râurile. Acesta este motivul pentru care râurile nu au atins cotele de apărare (…) nu vor avea un efect semnificativ asupra creșterii nivelurilor cursurilor principale din România. Prin urmare, nu se vor resimți semnificativ asupra debitelor Dunării”.
Ploaia din Austria, în schimb, contează – dar cu întârziere, exact cele șapte zile de care vorbise și Piperea în trecere, doar că fără teoria conspirației atașată:
„Precipitațiile care s-au înregistrat în bazinul superior al Dunării – vorbim în această situație despre zona râurilor din Austria –; acolo vorbim despre precipitații pe areale mai extinse, dar durează cam 7 zile până când această cantitate de precipitații să se resimtă la nivelul debitelor Dunării. (…) Debitele Dunării se vor menține la un nivel de 1.700-1.750 m³/s la intrarea în țară, urmând ca după o săptămână să se resimtă precipitațiile (…) o ușoară tendință de creștere a debitelor Dunării și pe sectorul românesc”.
Apele Române mai susțin că au luat măsuri concrete: restricții și suplimentări de debit din alte râuri, ca să țină Cernavodă în funcțiune.
„Administrația Națională Apele Române a luat două tipuri de măsuri. Pe de o parte, s-a aplicat planul de restricții în perioade deficitare pe sectorul Călărași-Cernavodă. Vorbim despre restricții la folosințele de irigații – treapta a treia de restricții (…) În același timp, împreună cu Hidroelectrica, am suplimentat debitele pe afluenții principali ai Dunării. (…) Hidroelectrica a realizat evacuări de debite controlate pe râul Olt (…) Administrația Bazinală de Apă Argeș-Vedea a suplimentat debitele pe Argeș, astfel încât să menținem Dunărea la debitele minime necesare producerii de energie nucleară pentru centrala de la Cernavodă” – Anamaria Agiu, Administrația Națională Apele Române.
Iar pentru cei care cred că trăim „cel mai negru scenariu din istorie”, oficialii oferă și un reper care pune lucrurile în perspectivă: „Cel mai mic debit înregistrat de Dunăre a fost, în anul 1985, de 1.400 m³/s, ori în acest moment, pe sectorul românesc al Dunării, vorbim despre un debit de 1.700–1.750 m³/s”.
Cum funcționează, pe înțelesul tuturor, schimbările climatice aici
„Bine, bine”, o să spună scepticul, „dar de ce evaporă căldura atâta apă? Cum se face că din câteva luni calde ajungem la un fluviu la pământ?”
Un fluviu ca Dunărea nu trăiește din ploaia de ieri. Trăiește, în bună parte, din zăpada de iarnă acumulată în munți – în Alpi, în primul rând. Zăpada aia e un fel de rezervor natural: se strânge iarna și se topește încet, treptat, hrănind râurile toată primăvara și vara. E, dacă vreți, bateria de apă a Europei.
Când temperaturile cresc, se rup două lucruri deodată. Întâi, temperaturile mai ridicate fac ca tot mai multă precipitație să cadă sub formă de ploaie în loc de zăpadă și topesc zăpada de munte mai devreme în sezon, reducând rezervorul natural care hrănea în mod istoric râurile în lunile secetoase de vară. Adică bateria se încarcă mai puțin iarna și se descarcă prea repede primăvara – și când vine vara, e deja goală. Exact ce spunea Ioniță: „n-am avut zăpadă, nici n-a avut ce să se topească.”
Al doilea lucru: căldura fură apa direct de la suprafață. Temperaturile mai calde cresc evaporarea din lacuri și rezervoare, anulând creșterile de precipitații în unele regiuni. Mecanismul e chiar mai perfid decât pare. Zăpada e albă și reflectă lumina soarelui înapoi în cer.
Pe măsură ce zăpada dispare, pământul rămas expus absoarbe mai multă radiație solară; energia absorbită încălzește și mai mult atmosfera și intensifică evaporarea, iar evaporarea crescută consumă apa care altfel s-ar fi scurs în râu. E un cerc vicios: mai puțină zăpadă înseamnă mai multă căldură, care înseamnă și mai puțină apă.
Și acum vine partea care explică de ce „a plouat, dar tot n-avem apă”. Când solul e uscat luni de zile și apoi vine o ploaie torențială, pământul nu mai apucă s-o absoarbă. E ca și cum ai turna un pahar de apă pe ciment – se scurge pe deasupra, provoacă inundații de moment, dar nu reîncarcă nimic în adânc.
Solul „este efectiv ca cimentul”, spune Monica Ioniță. Așa se face că poți avea, în aceeași lună, și inundații, și secetă. Nu se exclud, ci se hrănesc una pe alta.
Fenomen natural, dar cu amprentă umană
Ca să nu cădem în extrema opusă – că totul e „doar natură” și omul n-are nicio vină – am vorbit și cu cercetătorul Ștefan Dorondel, cercetător științific gradul I (echivalent profesor universitar) la Institutul de Antropologie al Academiei Române și la Institutul de Studii Sud-Est Europene, care își face cercetarea de teren chiar de-a lungul Dunării.
El confirmă: e fenomen natural seceta de acum, de pe Dunăre. Și nu se întâmplă prima dată.
Dar adaugă nuanța pe care conspirația o ratează complet acum – omul chiar are un rol, doar că nu prin „conducte spre Franța”, ci prin decenii de intervenții și schimbări climatice reale.
„Schimbările climatice, evident, joacă un rol esențial, pentru că e clar că e din ce în ce mai cald. De altfel, astea și explică: avem specii invazive (…) Clar că sunt schimbări care nu vin nici măcar din perioada asta post-socialistă, neoliberală, cu capitalism sălbatic, vin mai de demult, vorbim de anii '70. (…) Porțile de Fier joacă un rol important, nu acum, în momentul ăsta, dar per total Nu e nicio țeavă, nu e niciun francez, niciun neamț, niciun nimic. Și omul e vinovat. Și când spun omul, mă gândesc inclusiv la civilizația socialistă, mă gândesc și la aia capitalistă. Adică nu e doar una vinovată” - Ștefan Dorondel, cercetător.
„Foarte mult timp am considerat apa ca fiind nesfârșită. Nu e. E un produs finit, ori resursă finită, la fel ca orice altceva ce există. Pe de altă parte, s-ar putea foarte curând să ne dăm seama de asta în mod cel mai dureros”, adaugă el.
Iar dacă cineva crede că e doar o fantezie de cercetător, Dorondel amintește că apa a ajuns deja subiect de securitate internațională: „Știu că la nivel de ONU, la un moment dat, unul dintre foștii președinți spunea (…) că dacă acum 10 ani cineva mi-ar fi spus că facem consilii de securitate pe apă, aș fi râs. Acum nu mai râd, pentru că știm ce se întâmplă”.
Ce fac, de fapt, celelalte țări (și de ce „numai la noi” e o minciună)
Unul dintre motoarele isteriei e convingerea că necazul e strict românesc – că „la nemți e verde, numai la noi e uscat”. Realitatea documentată e exact pe dos: toată regiunea suferă la fel și toți iau aceleași măsuri de urgență.
Ungaria, pe care conspiraționiștii o acuză că „și-a umplut barajele”, e de fapt printre cele mai lovite. Centrala nucleară de la Paks, care asigură aproape jumătate din electricitatea Ungariei, a început să reducă puterea unui reactor din cauza aprovizionării restrânse cu apă de răcire, după două reduceri succesive de putere în zilele anterioare. Exact ce ni s-a întâmplat la Cernavodă. Navele de croazieră au fost forțate să ancoreze mult mai în amonte, iar cargourile au încetat aproape complet să mai opereze, potrivit Ministerului maghiar al Transporturilor.
Serbia, celălalt „vinovat” din teoriile de comentarii, e la fel de blocată. Importurile de combustibil ale Serbiei au scăzut la 25% din ținta lunară pentru iulie, după ce nivelul scăzut al Dunării a forțat barjele și tancurile să opereze la doar 30-40% din capacitatea de încărcare, a declarat ministrul energiei.
Iar guvernul de la Belgrad ia măsuri concrete: directorul companiei de stat de gospodărire a apelor a anunțat că guvernul va adopta măsuri pentru a curăța șenalul navigabil, iar serviciul hidrometeorologic avertizează că nivelurile pe Dunăre, Sava și o parte din Tisa sunt sub nivelul minim de navigație.
România a luat, la rândul ei, măsurile clasice de criză. Pentru a prioritiza alimentarea populației și a menține nivelul rezervoarelor esențiale pentru răcirea centralelor, autoritățile au impus restricții la apa pentru irigații în județele din sud-estul țării, iar populația a fost rugată să economisească energia. Pe fluviu, remorcherele sunt limitate la două barje per convoi și trebuie să facă drumuri suplimentare pentru a transporta restul mărfii, pentru că vasele nu mai pot fi încărcate la capacitate maximă.
Vedeți tiparul? Aceleași reactoare oprite, aceleași croaziere blocate, aceleași restricții de apă și energie – din Germania până la Marea Neagră. Dacă cineva chiar ne-ar fura apa „numai nouă”, ungurii și sârbii n-ar avea aceleași probleme în aceeași săptămână. Le au. Pentru că nimeni nu fură nimic – pur și simplu nu mai e apă în tot bazinul.
De altfel, oamenii de știință avertizează de mult că asta ar putea deveni noua normalitate. De la Dunăre până la Loara, marile râuri ale Europei – coloane vertebrale ale economiei continentului – curg tot mai jos după secete brutale, iar cercetătorii avertizează că, pe măsură ce clima se schimbă, condițiile de ape scăzute ar putea deveni norma
„Ucraina ne ajută”
În timp ce jumătate din internetul românesc e convins că ucrainenii ne fură apa prin țevi subterane, premierul Ilie Bolojan a declarat vineri seară, de fapt, exact opusul: că Ucraina ne ajută.
Realitatea hidrologică
Realitatea hidrologică e simplă și e complet pe dos față de teoria conspirației: Dunărea curge dinspre vest spre est, de la izvorul din Germania spre Deltă. Ucraina e la vărsare, în aval – la capătul cursului, nu la început.
Ca să ne „fure” apa prin conducte, ucrainenii ar trebui să facă Dunărea să curgă invers. Fizic, e imposibil.
În concluzie, nu ne fură nimeni apa. Doar că nu avem apă. Adevărul e mai puțin spectaculos decât o conspirație cu extratereștri și conducte secrete, dar are un avantaj: e adevărat. Trei valuri de căldură, o iarnă fără zăpadă, o primăvară secetoasă și un fluviu împărțit de zece țări care toate suferă la fel. Dunărea nu a fost furată. Dunărea se evaporă. Iar dacă nu învățăm să tratăm apa ca pe resursa finită care e, cum avertizează Dorondel, s-ar putea să ne dăm seama de asta „în modul cel mai dureros”.
