La Basel, mii de oameni se lasă purtați de curentul Rinului prin mijlocul orașului, ca de un lucru cât se poate de firesc. La doar câteva sute de metri mai departe, în Germania și Franța, același fluviu devine interzis, iar cine intră în apă riscă amenzi de până la 1.000 de euro. Diferența nu ține de cât de curată sau de periculoasă este apa, ci de voința autorităților de a le da oamenilor înapoi accesul la râu – o dezbatere tot mai actuală în întreaga Europă, inclusiv pentru orașele așezate pe malurile marilor fluvii, de la Rin până la Dunăre, scrie Euronews.
Sunt 32 de grade la Basel. Pe pod, oamenii mănâncă înghețată, în timp ce dedesubt înotătorii ies la suprafață unul câte unul, purtați de curentul Rinului. La Basel ai voie să înoți în fluviu, în ciuda traficului internațional de mărfuri și a celorlalte activități de agrement.
„O porțiune din fluviu, în centrul orașului, este delimitată cu geamanduri”, îi spune Tim Edler.
Aici, înotătorii, cei veniți la agrement și navele împart aceeași fâșie de apă. Edler este cofondatorul Flussbad Berlin, o asociație care își dorește ca râul Spree din Berlin să devină sigur pentru înot. A fost recent la Basel, la Forumul European Swimmable Cities. Scopul acestei rețele este să redea accesul la cursurile de apă urbane și să le facă suficient de curate pentru scăldat.
Iar la Basel acest lucru este deja o realitate – „una dintre trăsăturile centrale ale orașului”, cum spune Edler. Orașul elvețian este considerat pe scară largă Mecca înotului în râu din marile orașe.
„Pentru mulți dintre cei care locuiesc și muncesc aici, Rinul este o parte importantă a vieții de zi cu zi”, spune Conradin Cramer, președintele guvernului cantonal din Basel.
Scăldatul în râu nu este un dar al naturii
La mijlocul lunii august, aproximativ 4.500 de oameni au arătat cum se face. Edler a luat și el parte la înotul în Rin, un eveniment anual la Basel. Traseul de circa doi kilometri coboară pe firul apei, de la Kleinbasel până la podul Johanniter. Scăldatul în siguranță este posibil datorită unor reguli clare și unei bune informări, explică Christoph Bosshardt, șeful marketingului de destinație al orașului Basel, tot pentru SRF.
Apa curată singură nu e de ajuns.
„Dușurile, treptele, punctele de acces, planurile de salvare și regulile clare sunt la fel de importante”, îi spune Bosshardt companiei media elvețiene. La Basel, infrastructura de-a lungul Rinului a fost extinsă sistematic, de-a lungul multor ani.
După un incendiu major, în 1986, la depozitul unei fabrici de produse chimice din Basel, în Rin s-au scurs nu doar substanțe chimice, ci și tone de apă toxică folosită la stingerea incendiului.
A urmat un dezastru ecologic – și o regândire a modului în care ar trebui folosit fluviul pe viitor. Basel nu are un Rin curat, în care se poate înota, din întâmplare; a muncit pentru asta timp de decenii.
Edler spune, de altfel: „Este ceva ce poți obține printr-o schimbare perseverentă și bine țintită”.
De ce se poate înota în Rin la Basel, dar nu și la Köln sau Düsseldorf
Edler, care vrea să introducă înotul și în râul Spree din Berlin, vede problema de fond în modul în care sunt gestionate cursurile de apă.
„Cea mai importantă condiție care există la Basel nu este calitatea apei, malurile, porturile sau facilitățile; este disponibilitatea de a le permite oamenilor să folosească râul pe propria răspundere”, explică el.
Pentru că și la Basel oamenii știu bine că Rinul are curenți puternici și că, fiind un fluviu cu debit rapid, presupune riscuri. Orașul și filiala din Basel a Societății Elvețiene de Salvare Acvatică (SLRG) pun la dispoziție hărți care indică zonele sigure.
Pe site-ul orașului Basel se găsesc informații despre nivelul și temperatura apei. Aceasta ar trebui să aibă cel puțin 18 grade Celsius, nu ar trebui să înoți niciodată singur și nu ar trebui să părăsești zonele de înot marcate. Așadar, la Basel există o conștiință clară a faptului că înotul în râu implică pericole.
„Autoritățile și politicienii nu sunt acolo ca să ferească oamenii complet de aceste pericole, ci ar trebui mai degrabă să creeze condițiile care le permit să le facă față într-un mod potrivit”, consideră Edler. Pentru el, informațiile concrete și regulile clare sunt o opțiune mai bună decât interdicțiile.
Basel se află acolo unde se întâlnesc Elveția, Franța și Germania. Aici, Rinul marchează chiar granița propriu-zisă. Dacă ai înota câteva sute de metri mai departe de Basel, „atunci intri înot în Franța, unde este interzis, iar de cealaltă parte a fluviului, în Germania, este de asemenea interzis”, spune Edler. Este, desigur, același fluviu, dar este perceput diferit.
De ce nu ai voie să te scalzi în râu în Germania?
În Germania, Rinul este încă departe de a deveni un imens bazin public de înot. La aproape 500 de kilometri nord de Basel se află Köln. Aici, ca și în Düsseldorful vecin, scăldatul și înotul în Rin sunt strict interzise pe tot teritoriul orașului. Cine ignoră regula riscă amenzi de până la 1.000 de euro.
Interdicțiile sunt în vigoare în aceste mari orașe încă de la finalul verii lui 2025. Köln invocă drept motiv numeroasele accidente mortale la scăldat.
„Rinul este deosebit de periculos pentru că nu poți vedea vârtejurile și efectele de aspirație, provocate, printre altele, de nave”, explică autoritățile orașului. Düsseldorf și alte orașe de pe malul fluviului au emis interdicții similare.
Edler se întreabă însă de ce este înotul atât de periculos, în primul rând. Tocmai Rinul a fost dedicat navigației, iar albia a fost modificată pe alocuri. În acest scop, au fost construite așa-numitele epiuri sau diguri de dirijare – bancuri de pietriș sau ziduri de piatră care înaintează în apă. Tocmai aici se formează curenți cu efect de aspirație către șenalul navigabil.
„Dacă oamenii cad în apă de pe unul dintre aceste epiuri care ies în râu, se trezesc automat într-o zonă de vârtejuri mortale”, avertizează Edler. „Este realmente extrem de periculos”, spune el și consideră că, deocamdată, o interdicție de scăldat este rezonabilă. Pe termen mai lung, însă, se opune ei: „Întrebarea este, la urma urmei, că aceste epiuri nu au căzut pur și simplu din cer”.
În Germania, navigația are prioritate
„În primul rând, avem o administrație care amenajează fluviul în zonele urbane exclusiv după principiul optimizării lui pentru navigație”, explică Edler. În multe orașe mari din Germania, Rinul nu este potrivit pentru scăldat pentru că este proiectat pur și simplu pentru uz economic.
„Este scandalos că aceste interdicții nu sunt însoțite de o obligație de a îmbunătăți situația”, spune Edler. Pentru el, interdicția de scăldat nu este adevărata problemă. Problema este, mai degrabă, că au fost create condiții periculoase pe maluri, iar apoi înotul este pur și simplu interzis.
În viziunea lui Edler, orice interdicție ar fi trebuit să fie însoțită de condiții adresate celor care administrează Rinul – în acest caz, guvernul federal.
„(Înotul) trebuie interzis, dar peste cinci ani, dragă guvern federal, trebuie să fi reamenajat malul astfel încât să putem lăsa din nou oamenii în apă”, este propunerea lui Edler către autoritățile federale.
De altfel, în interiorul granițelor orașului Köln existau, în trecut, mai multe locuri de scăldat.
„Raportul administrativ municipal enumeră, pentru anul 1913, la Köln, un total de șase amenajări publice de scăldat pe mal, cinci stabilimente de baie fluvială și un bazin cu plajă”, au explicat autoritățile.
Zonele în care înotul era permis erau împrejmuite și securizate. Astăzi, autoritățile caută din nou locuri unde ar putea fi permise excepții. Aceste evaluări vor mai dura o vreme.
Modelat de istorie, acum înghețat pe loc
Conflictul dintre navigație – gestionată de Ministerul Federal al Transporturilor – și dorința societății de a folosi râurile pentru scăldat există și la Berlin. Aici, în special, Edler critică dur interdicția: „Spree, la Berlin, este un râu despre care poți spune cu adevărat că nu mai servește deloc transportului, ci recreerii”.
Potrivit lui Edler, râul Spree și Canalul Spree sunt gestionate pornind de la o premisă greșită – anume aceea că ar trebui să fie în primul rând căi de navigație. Se aplică o interdicție generală de scăldat.
Spree este încă o cale navigabilă federală și este folosită și de nave de marfă. În Berlinul urban, însă, transportul tradițional de mărfuri joacă un rol relativ minor. Astăzi, navigația de pasageri și de agrement este cea care domină.
Senatul afirmă, de pildă, că navigația de pasageri este responsabilă de circa 60% din emisiile de CO₂ ale navigației interioare din Berlin. Dacă o parte semnificativă a utilizării de astăzi este locală și turistică, Edler se întreabă dacă porțiunea berlineză a râului Spree ar mai trebui gestionată cu aceleași priorități ca un important coridor de marfă suprateritorial.
„Interdicția generală în vigoare la Berlin blochează orice proiect, orice inițiativă, orice dezvoltare pozitivă a căii de apă”, spune Edler, care vede în Spree un potențial pentru zone publice de scăldat.
Prin asociația sa, Flussbad Berlin, vrea să atragă atenția asupra acestui lucru și cere organizarea unor înoturi de protest lunare, inclusiv din nou pe 20 august. Cum campania pentru alegerile în parlamentul landului este în toi, sunt prezenți și reprezentanți ai partidelor.
Edler vorbește despre o finanțare de până la un milion de euro care nu poate fi folosită, pentru că interdicția generală blochează un proiect-pilot.
„Avem, de exemplu, o finanțare dedicată unui loc de scăldat-pilot în Canalul Spree, unde nu mai există niciun fel de navigație”, spune Edler. „Dar această investiție nu poate fi realizată pentru că înotul în Canalul Spree este interzis”. Interdicția elimină atât stimulentul politic, cât și pe cel practic de a crea, în primul rând, condițiile pentru un scăldat sigur.
Și totuși, fondurile fac parte din Conceptul Integrat de Dezvoltare Urbană (ISEK) pentru districtul Mitte din Berlin. Scopul acestuia este să revitalizeze centrul istoric. Dar administrația se lovește de limite în implementare, acolo unde ar trebui implicate în decizie și Senatul, și, în cele din urmă, nivelul federal.
Edler este frustrat de imobilism: „Dacă, în calitate de societate, nu reușim să dezvoltăm ideea că apa din oraș este spațiu public ce le aparține oamenilor, este aproape imposibil să scoți la capăt proiecte în această direcție”.
Cu toate acestea, este convins că înotul în râu se va impune, mai devreme sau mai târziu, și în multe orașe germane.
Este deja pe agendă în toate regiunile prospere și dezvoltate, mai ales în orașele europene. De pildă, un eveniment organizat de Swimmable Cities – rețeaua care a găzduit și forumul de la Basel – a avut deja loc la Rotterdam. Au existat discuții și în contextul Jocurilor Olimpice de la Paris, precum și la Londra și Amsterdam.
Înotul în râu, o tendință europeană
„Noi mai trebuie să facem această schimbare de mentalitate aici”, spune Edler. „Toate celelalte condiții – standardele de igienă, navigația și așa mai departe – sunt probleme care se pot rezolva”.
În toată Europa, însă, utilizarea publică a cursurilor de apă – mai ales în orașe – este doar o chestiune de timp. „Nu mai este acceptabil ca râul care traversează mijlocul acestor orașe să fie, în esență, o canalizare toxică; oamenii vor, dimpotrivă, să experimenteze și să folosească râul ca spațiu public”, punctează Edler.
La Paris, în această vară, oamenii au voie să înoate în Canal Saint-Martin în după-amiezile de duminică. În aceste intervale sunt de serviciu și salvamari. „Atmosfera de la fața locului era foarte relaxată și se adună tot felul de oameni”, explică Janett Koch, ea însăși membră a asociației Flussbad Berlin.
„Apa era foarte plăcută și mirosea bine. Aveam destul loc să înot”, așa își descrie Koch experiența. E drept, trebuie să înoți puțin în zigzag. „A fost o adevărată binecuvântare să te poți răcori într-o zi caniculară, cu temperaturi de peste 30°C. După aceea, te urci înapoi în metrou cu un pas mai sprinten”, adaugă Koch.
Accesul la canal este simplu, spune ea.
„Pe Canal Saint-Martin nu ai nevoie decât de câteva frânghii care să delimiteze zona de scăldat și de un ponton cu scări.” Există și un sistem de prognoză pentru calitatea apei. „Din punctul meu de vedere, Parisul ar putea foarte bine să permită continuarea acestor activități de înot și dincolo de lunile iulie și august”, este concluzia lui Koch.
