Antena 3 CNN Mediu Un pietruş inelat în Delta Dunării a ajuns până în sudul Africii, după ce a zburat peste 8.000 de kilometri

Un pietruş inelat în Delta Dunării a ajuns până în sudul Africii, după ce a zburat peste 8.000 de kilometri

Un pietruş, care a fost inelat în august 2022 în Delta Dunării, a fost fotografiat patru luni mai târziu în sudul Africii, a anunțat Societatea Ornitologică Română (SOR).

Un pietruş inelat în Delta Dunării a ajuns până în sudul Africii, după ce a zburat peste 8.000 de kilometri
Sursa foto: Facebook/ Societatea Ornitologică Română
de Mia Lungu    |    25 Ian 2023   •   14:17

Cei peste 8.000 de kilometri străbătuţi în 108 zile reprezintă astfel cea mai lungă distanţă cunoscută până acum care a fost parcursă de o pasăre inelată de echipa de la Agigea Bird Observatory.

"Pietruşul (Arenaria interpres) inelat la final de august, anul trecut, în zona Sacalin, Delta Dunării, de către colegii de la Agigea Bird Observatory a fost fotografiat în sudul Africii, în Peninsula Luderitz din Namibia, în data de 17.12.2022.

Potrivit datelor, pasărea a străbătut nu mai puţin de 8.042 de kilometri în 108 zile. Este cea mai lungă distanţă cunoscută până acum care a fost parcursă de o pasăre inelată de echipa de la Agigea Bird Observatory!

Pietruşul este o pasăre limicolă ce poate fi observată doar în pasaj în România. Îşi foloseşte ciocul pentru a răsturna pietrele sau iarba de mare în căutarea hranei", a precizat SOR, pe Facebook.

Citește și: Locul din România unde trăiește un animal biblic, unic în lume

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Agigea Bird Observatory a transmis, la rândul său, că în cadrul expediţiei desfăşurate în vara anului trecut în zona Sacalin au fost inelate mai multe exemplare de pietruş.

"Zilele trecute am primit excelenta veste că un exemplar de pietruş inelat de noi în data de 31.08.2022 a fost fotografiat în sudul Africii, în Peninsula Luderitz din Namibia, în data de 17.12.2022", a indicat Agigea Bird Observatory, pe aceeaşi reţea de socializare.

×
Subiecte în articol: pietruș Delta Dunarii africa zbor
Parteneri
România, de 20 de ani în NATO. Mesajul premierului Marcel Ciolacu
x close