Antena 3 CNN Meteo Avertizare meteo Cod galben de ploi și vijelii, în Vinerea Mare, în aproape jumătate din țară, inclusiv în Capitală

Avertizare meteo Cod galben de ploi și vijelii, în Vinerea Mare, în aproape jumătate din țară, inclusiv în Capitală

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare Cod galben de ploi și vijelii ce vizează 26 de județe din România.

de Mia Lungu    |    14 Apr 2023   •   10:11

Potrivit meteorologilor, Codul galben de vreme rea va fi valabil vineri între orele 12.00 - 23.00 în Banat, Crișana, Maramureș, Oltenia, cea mai mare parte a Munteniei și nordul Transilvaniei.

"Așteptăm descărcări electrice, intensificări ale vântului, acele vijelii, rafale puternice de vânt, pentru perioade foarte scurte de timp. Pe lângă acestea, așteptăm, izolat, și grindină, averse torențiale.

Aceste fenomene nu vor fi în fiecare localitate din aceste zone, însă mediul este foarte instabil. Inclusiv în Capitală așteptăm aceste fenomene.", a precizat, Diana Giurgiu, meteorolog ANM, la Antena 3 CNN.

Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin intensificări ale vântului, vijelii (rafale de peste 60...65 km/h), averse cu caracter torențial, descărcări electrice și grindină. Cantitățile de apă vor depăși pe alocuri 20...25 l/mp.

În Carpații Meridionali și de Curbură, la altitudini mari, vor fi rafale de peste 90...100 km/h.

Pe arii restrânse, manifestări de instabilitate atmosferică vor fi și în restul teritoriului. 

Județele vizate sunt Satu Mare, Maramureș, Sălaj, Bistrița-Năsăud, Brașov, Prahova, Dâmbovița, Argeș, Vâlcea, Dolj, Mehedinți, Gorj, Sibiu, Alba, Bihor, Arad, Timiș, Caraș-Severin, Hunedoara, Buzău, Ialomița, Ilfov, Călărași, Giurgiu, Teleorman și Olt.

Citește și: Când scăpăm de ploi și frig în România | Prognoza meteo până la jumătatea lunii mai

Avertizare Cod Galben de ploi și vijelii în București

Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare meteorologică cod galben, pentru Municipiul București și județul Ilfov, ce vizează perioada 14.04.2023, ora 12:00 - 14.04.2023, ora 23:00.

În perioada mai sus menționată se vor semnala: instabilitate atmosferică temporar accentuată, intensificări ale vântului.

Recomandări:

  • Urmăriți la posturile radio/TV buletinele meteorologice și recomandările autorităților.
  • Evitați atingerea stâlpilor sau firelor căzute la pământ.
  • Evitați adăpostirea sau trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare, construcţiilor cu elemente de arhitectură ce pot fi uşor dislocate, precum şi a imobilelor aflate în construcţie.
  • Informații complete despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro

De asemenea, au fost emise mesaje pentru locuitori și prin intermediul panourilor de informare stradale.

×
Subiecte în articol: cod galben de ploi vijelii
Parteneri
Sondaj CURS: Trei candidaţi despărţiţi de doar 4% la PMB
x close