Un val de frig puternic cuprinde România. Urmează zile cu ger, ninsori și strat de zăpadă în mai multe zone ale țării, inclusiv în Capitală, a avertizat șefa ANM, Elena Mateescu, la Antena 3 CNN.
Elena Mateescu, director ANM: Cel mai frig va fi în depresiunile din estul Transilvaniei, dar și în nordul Moldovei. Practic, începând de astăzi, o vreme rece în jumătatea nordică a țării, cu maxime preponderent negative, între minus nouă și cel mult 0°C. Urmează o noapte rece, cu minime termice între -14 și -10 grade în nordul Moldovei și în estul Transilvaniei, acolo unde va fi în vigoare și o atenționare meteorologică de cod galben. Mâine, în nordul Moldovei, cel mult valori în jurul a -10 grade.
Începând din noaptea de sâmbătă și până marți, vremea va fi deosebit de rece în toate regiunile, în special în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, Moldova, dar și în zona de munte, pentru că maximele vor fi cuprinse, de asemenea, între -11 și 0 grade, iar nopțile vor fi geroase, cu valori între -18 și -6°C.
Este posibil să consemnăm și precipitații predominant sub formă de ninsoare. Se va depune strat cuprins între cinci și 15 cm, inclusiv în extremitatea de sud și sud-est a țării.
Ceea ce este foarte important, până pe 15 ianuarie vremea va continua să fie deosebit de rece, în special în nordul, centrul și estul teritoriului, geroasă pe parcursul nopților și dimineților, iar în Capitală, de asemenea, valori ce vor caracteriza o vreme rece, pentru că și maximele vor fi în jurul a 0°C, iar în noaptea de luni spre marți și în Capitală temperatura minimă va coborî până la -10…-8°C.