Antena 3 CNN Meteo Un super El Niño ar putea ucide aproape jumătate de milion de oameni până în februarie 2027

Un super El Niño ar putea ucide aproape jumătate de milion de oameni până în februarie 2027

A.E.D.
2 minute de citit Publicat la 23:10 23 Sep 2026 Modificat la 23:37 23 Sep 2026
poza stilizata despre schimbari climatice, fenomenul El Nino, apare planeta noastra - GettyImages-2153190576
Un fenomen El Niño de proporţii ar putea provoca peste 450.000 de decese din cauza căldurii până în februarie 2027. Sursa foto: Getty Images

Puternicul fenomen meteorologic El Niño, aflat în curs de desfăşurare, ar putea cauza 451.000 de decese suplimentare asociate cu căldura la nivel mondial până în februarie 2027, întrucât va determina o creştere accentuată a temperaturilor globale, potrivit unor prognoze ştiinţifice publicate miercuri, informează CNN şi AFP, conform Agerpres. Thailanda, Indonezia şi Filipine se numără printre țările care ar putea fi afectate de fenomenul El Niño. Unul dintre cercetători a avertizat că efectele acestui fenomen meteorologic s-ar putea resimți până în vara următoare.

Acest fenomen natural, declarat în luna iunie şi a cărui perioadă de maxim este aşteptată spre finalul acestui an, este pe cale să devină cel mai intens episod El Niño înregistrat vreodată, amplificând efectele schimbărilor climatice de origine antropică. Prin încălzirea apelor de la suprafaţa oceanului planetar, El Nino modifică toate condiţiile meteorologice şi regimul vânturilor de deasupra Pacificului, declanşând printr-un efect de domino repercusiuni asupra precipitaţiilor şi temperaturilor la nivelul întregii planete.

Potrivit estimărilor formulate de Climate Impact Lab din cadrul Universităţii din Chicago, ţările în curs de dezvoltare ar putea fi cele mai afectate prin prisma bilanţului uman asociat cu căldura declanşată de acest fenomen în perioada iunie 2026 - februarie 2027.

Conform acestor estimări, care nu au fost deocamdată examinate de alţi oameni de ştiinţă şi care urmează să fie publicate în curând într-o revistă de specialitate, regiunea Sahel din Africa ar putea înregistra 66.800 de decese suplimentare cauzate de căldură în raport cu un an obişnuit, dintre care aproape jumătate se vor produce în Nigeria.

Indonezia ar putea înregistra 19.300 de decese suplimentare, în timp ce bilanţul ar putea fi de 19.400 de decese suplimentare în Filipine, Vietnam, Thailanda şi Cambodgia, de 15.800 în India şi de 13.300 în Brazilia.

Pentru a ajunge la aceste date numerice, Climate Impact Lab s-a bazat pe cercetări care au vizat legătura dintre temperatură şi supra-mortalitate în 24.378 de regiuni, luând în calcul clima locală şi vulnerabilitatea fiecărei zone. Cercetătorii au analizat apoi încrucişat aceste rezultate cu previziuni de temperatură pe termen lung pentru a estima numărul deceselor suplimentare susceptibile să rezulte din fenomenul El Niño în raport cu media statistică din perioada 1996 - 2025.

Michael Greenstone, cofondator al grupului și coautor al studiului, a declarat că pericolul reprezentat de căldură va persista probabil și după luna februarie 2027, chiar dacă este de așteptat ca acest episod El Niño să se încheie până atunci. El a adăugat că efectele acestui fenomen meteorologic ar putea fi resimțite până în vara următoare, relatează CBC News.

Cercetarea, a precizat Michael Greenstone, arată că temperaturile ridicate sunt cele mai periculoase în zonele care sunt deja călduroase.

"Dacă te afli deja într-o zonă cu temperaturi ridicate, acele câteva grade în plus vor fi mult mai periculoase", a spus el.

Pe 22 septembrie, Organizaţia Naţiunilor Unite a avertizat deja în legătură cu "ameninţarea importantă" reprezentată de numeroasele repercusiuni potenţiale ale fenomenului El Nino asupra sănătăţii oamenilor. Pe lângă căldură, susceptibilă să agraveze anumite boli, fenomenul El Niño poate avea repercusiuni negative asupra calităţii aerului, asociate în special cu incendiile de vegetaţie, precum şi să ducă la malnutriţie şi holeră, favorizate de secete şi de inundaţii.

×
Fanatik
Antena Sport
Observator News
Longevity Magazine
x close