Un jet polar coboară spre România, chiar când țara noastră va ajunge în zona de contact dintre un ciclon activ și un anticiclon, ceea ce va aduce o nouă răcire a vremii începând de luni, potrivit estimărilor Administrației Naționale de Meteorologie. Acestea arată și la ce temperaturi ne putem aștepta în minivacanța de 1 Mai.
Meteorologii anunță o perioadă cu vreme capricioasă și schimbătoare până la începutul lunii viitoare, în jurul datei de 3 mai, caracterizată prin alternanțe termice și episoade de intensificare a vântului.
Ziua de joi, 23 aprilie, este marcată de vânt puternic în cea mai mare parte a țării, pe fondul unui gradient termic semnificativ la nivelul solului și al unei circulații nordice intense în troposfera medie. În regiunile nordice, centrale, estice și sud-vestice, rafalele vor atinge 50–70 km/h, în timp ce în zona montană și în nord-estul Moldovei vor ajunge la 70–90 km/h. La altitudini de peste 1.600 de metri, în Carpații Meridionali, de Curbură și în Munții Apuseni, vântul va sufla cu 90–130 km/h.
„La sol ne vom afla la zona de contact dintre un activ ciclon și un anticiclon”
Vineri, 24 aprilie, vântul se mai domolește, însă vor exista în continuare intensificări locale, cu viteze în general de 45–55 km/h în Maramureș, Transilvania, Moldova și Oltenia, izolat și în restul teritoriului.
„Din noaptea de sâmbătă spre duminică (25/26 aprilie) și până luni dimineața (27 aprilie) din nou gradientul baric și termic se intensifică în zona geografică a României, astfel la sol ne vom afla la zona de contact dintre un activ ciclon ce va traversa Câmpia Rusă și un anticiclon centrat în zona Arhipelagului Britanic, concomitant și cu coborârea jetului polar (la 300 hPa) peste estul Europei”, transmite ANM.
În aceste condiții, duminică, 26 aprilie, vântul va sufla din nou cu putere în toate regiunile, cu viteze de 45–60 km/h și local de 70–80 km/h în Transilvania și Moldova. La munte, rafalele vor ajunge la 80–120 km/h.
Cele mai ridicate temperaturi, duminică 27 aprilie
Din punct de vedere termic, după o perioadă mai rece la începutul săptămânii, vremea intră într-un proces de încălzire treptată începând de joi, când temperaturile maxime vor ajunge, în general, între 14 și 22 de grade.
Cele mai ridicate valori sunt așteptate duminică, în sud și sud-est, unde se vor înregistra frecvent 23–24 de grade și izolat până la 25 de grade în Lunca Dunării.
Ulterior, de luni, 27 aprilie, pe fondul pătrunderii unei mase de aer polar dinspre nord, vremea se va răci din nou.
Un blocaj de tip Omega în troposfera medie favorizează ploi în România, de 1 mai 2026
Pentru perioada 30 aprilie – 3 mai, care coincide cu minivacanța de 1 Mai, estimările indică o configurație atmosferică instabilă. Scenariul cel mai probabil arată un blocaj la nivelul solului, cu presiune ridicată în jumătatea nordică a Europei și activitate ciclonică în sudul și sud-estul continentului.
În troposfera medie se conturează o structură de blocaj de tip Omega, care favorizează avansul aerului umed dinspre Marea Mediterană spre România.
În aceste condiții, sunt așteptate intervale cu ploi în mare parte din țară și temperaturi diurne modeste, sub normele climatologice, cu maxime cuprinse, în general, între 10 și 17 grade.
Un scenariu similar este indicat și de modelul american GEFS, care sugerează, pentru 1 mai, un câmp de presiune ridicată în nordul, nord-vestul și centrul Europei și activitate ciclonică în sudul și estul continentului.
Meteorologii atrag însă atenția că estimările pe termen mai lung de 5–7 zile au un grad ridicat de incertitudine, astfel că prognoza pentru minivacanța de 1 Mai se poate modifica, existând posibilitatea unor condiții mai favorabile, cu mai puține precipitații și temperaturi mai ridicate.