Antena 3 CNN Meteo Vremea în București. Prognoza meteo specială ANM pentru Capitală

Vremea în București. Prognoza meteo specială ANM pentru Capitală

Vremea în București se încălzește în următoarele 48 de ore, potrivit meteorologilor ANM. Aceștia au emis prognoza specială pentru Capitală.

Vremea în București. Prognoza meteo specială ANM pentru Capitală
Sursa foto: Profimedia Images
de Redacția Antena 3 CNN    |    23 Noi 2023   •   10:58

Vremea în București. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza specială pentru Capitală.

Dacă joi vremea va fi normală, cu cer noros și vânt slab, de vineri se încălzește. Temperaturile ajung la 14 grade.

Începând de joi, ora 14.00, până vineri dimineață la ora 8.00, vremea va fi normală din punct de vedere termic. Cerul va fi temporar noros, iar vântul va sufla slab și moderat.

Temperatura maximă va fi de 7...8 grade, iar cea minimă de 1...3 grade.

Vineri însă, vremea se va încălzi față de ziua precedentă și va deveni caldă pentru ultima decadă a lunii noiembrie. 

Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 14 grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări spre sfârșitul intervalului, când va crește probabilitatea de ploi slabe. Vântul va sufla în general moderat, cu viteze de 35...40 km/h.

Citește și: Avertizare meteo ANM imediată! Lista localităților afectate de codul galben de vreme rea

Avertizare meteo ANM de ninsori și viscol! 14 județe sunt afectate de codul portocaliu și codul galben de vreme rea

Administrația Națională de Meteorologie a emis avertizări cod portocaliu și cod galben de ninsori și viscol pentru mai multe zone ale țării.  

Avertizarea cod galben este valabilă de astăzi, ora 14:00, până mâine, la ora 18:00. 

În intervalul menționat, vântul va avea intensificări temporare în Carpații Orientali și în Munții Apuseni cu viteze de 60...80 km/h, iar în zona înaltă, rafalele vor depăși 90…100 km/h.  

Din a doua parte a nopții de joi spre vineri (23/24 noiembrie), îndeosebi în masivele montane din nordul țării, temporar va ninge viscolit, iar vizibilitatea va fi redusă.

Temporar vântul va prezenta intensificări și în nordul Crișanei, nord-vestul Transilvaniei și în dealurile subcarpatice ale Moldovei, în general cu viteze de 55...75 km/h.  

Intensificări ale vântului, cu viteze în general de 40...50 km/h, se vor semnala local și în centrul și estul teritoriului.  

Elena Mateescu: ”Weekendul va veni cu o schimbare semnificativă”

”Weekendul va veni cu o schimbare semnificativă, o vreme în răcire accentuată în toate țara, dar mai ales partea de sud-est și centru. Maximele la scara întregii țări, între zero până la zece grade și între -8 opt - 0° chiar și duminică, o vreme rece pentru sfârșitul lunii noiembrie, în aproape toată țara.

Vorbim și de intensificări ale vântului, care cu siguranță vor aplica senzația de frig și posibil ca de sâmbătă și duminică să consemnăm și precipitații mixte în zonele mai joase, iar la munte să predomine în continuare ninsorile", a spus Elena Mateescu, directorul ANM, la Antena 3 CNN. 

Temperatura Pământului a crescut cu două grade. Impactul catastrofal asupra planetei și omenirii

Temperatura Pământului a depășit pentru o scurtă perioadă de timp un prag crucial despre care oamenii de știință avertizează de zeci de ani că ar putea avea un impact catastrofal și ireversibil asupra planetei și a ecosistemelor sale.

Pentru prima dată, temperatura medie globală a fost, vinerea trecută, 17 noiembrie 2023, cu peste 2 grade Celsius mai mare decât nivelurile de dinaintea industrializării, potrivit datelor preliminare prezentate pe X de Samantha Burgess, director adjunct al serviciului Copernicus Climate Change Service, cu sediul în Europa.

Pragul a fost depășit doar temporar și nu înseamnă că lumea se află într-o stare permanentă de încălzire de peste 2 grade, dar este un simptom al unei planete care devine din ce în ce mai fierbinte și care se îndreaptă spre o situație pe termen lung în care impactul crizei climatice va fi dificil - în unele cazuri imposibil - de inversat, scriu jurnaliștii de la CNN.

"Cea mai bună estimare a noastră este că aceasta a fost prima zi în care temperatura globală a fost cu mai mult de 2°C peste nivelurile din 1850-1900 (sau preindustriale), la 2,06°C", a scris Samantha Burgess pe X.

×
Parteneri
Incendiu puternic în cartierul Aviației din București
x close