Antena 3 Opinii Bogdan Chirieac: "Cu Ludovic Orban, PNL nu are nicio şansă să mai câştige alegerile"

Bogdan Chirieac: "Cu Ludovic Orban, PNL nu are nicio şansă să mai câştige alegerile"

de Bogdan Chirieac    |    14 Apr 2020   •   13:14
Bogdan Chirieac: "Cu Ludovic Orban, PNL nu are nicio şansă să mai câştige alegerile"
Sursa foto: Sursă foto: Captură Antena 3

Bogdan Chirieac prevede un viitor sumbru, pe plan politic, pentru premierul Ludovic Orban și PNL. Analistul politic spune că partidul liberalilor nu are nicio șansă să mai câștige alegerile cu Orban la conducere.

"Oricum, PNL şi Ludovic Orban vor avea mari probleme la alegerile viitoare. Lucrul acesta nu mai poate fi schimbat. Indiferent de tăierea salariilor bugetarilor. Pentru că deja 1 milion de români sunt în şomaj tehnic, cu salariile tăiate. Mediul privat este oprit, multă lume din HORECA a plecat acasă fără niciun fel de compensaţie. Această nenorocire s-a suprapus peste incapacitatea lui Ludovic Orban de a conduce ţara.

Faptul că nu se taie salariile bugetarilor te face să te gândeşti. Despre ce bugetari e vorba? Medici, militari? Administraţie? Oricum se administrează prost ţara, dar nu e neapărat vina celor de acolo. Conducerea ar trebui să se gândească cum să salveze ţara, nu cum să salveze un partid. PNL o să cadă acum şi se va ridica la următoarele alegeri. Oricum, cu Ludovic Orban PNL nu are nicio şansă să mai câştige alegerile. Atunci, nu e mai bine să încerci să salvezi România?  Perfect, nu se taie salariile bugetarilor, nici nu trebuie tăiat, dar problema este cum le plăteşti!", a declarat Bogdan Chirieac la Antena 3.

Bogdan Chirieac: "Cu Ludovic Orban, PNL nu are nicio şansă să mai câştige alegerile"

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal

×
Parteneri
x close