România se află la o răscruce și într-o situație economică extremă. Se găsește în această poziție pentru că, la treizeci și cinci de ani după revoluția care a înlăturat regimul comunist, revoluția nu a fost încă dusă la bun sfârșit. Unele dintre vestigiile sistemului comunist – economice, politice și judiciare – din păcate au rămas în picioare. Consecințele negative ale acestui fapt pot fi văzute clar atunci când România este comparată cu Polonia, Cehia și alte țări care au reușit să rupă complet legăturile cu trecutul lor comunist.
Deși România a făcut progrese substanțiale în ultimii treizeci și cinci de ani, nu a reușit încă să implementeze pe deplin o piață capitalistă liberă, o justiție independentă și o meritocrație transparentă în guvernare. Există numeroase cazuri de tranzacții corupte protejate la cele mai înalte niveluri ale guvernului, de mulți ani, fără consecințe semnificative pentru cei implicați. Exemple recente includ scandalul Nordis, scandalul achizițiilor militare, scandalurile din azile, școli și numeroasele scandaluri din spitale. Niciun oficial guvernamental care a protejat aceste scheme nu a fost tras la răspundere. A existat o mare opoziție față de eliminarea sinecurilor și față de asigurarea unei guvernări competente.
În mod similar, există o mare rezistență din partea guvernului la ideea de a renunța la activele neesențiale. Drept urmare, majoritatea resurselor naturale bogate ale României zac neexploatate și sunt gestionate defectuos de persoane numite politic, incompetente și fără experiență. România este una dintre cele mai bogate țări din Europa, beneficiind de petrol, gaze, agricultură, păduri și industrie. Dezvoltarea și investițiile sunt blocate nu doar de managementul incompetent, ci și de legi împovărătoare, reglementări excesive și corupție instituționalizată. Mulți oficiali vorbesc despre România ca viitor exportator de energie, mai degrabă decât importator, cu prețuri mai mici la energie pentru români, dar aceleași sisteme putrede sunt menținute, sisteme care au împiedicat progresul în ultimii 35 de ani.
Deși România are cele mai mari depozite de gaze din Europa în Marea Neagră, există doar o singură companie care extrage gaze acolo. Aceasta a avut nevoie de treisprezece ani pentru a începe producția, abia acum un an și jumătate. Chevron și Exxon au fost alungate. Nu a existat nicio licitație pentru vânzarea unor perimetre de gaze în Marea Neagră de peste zece ani. Companiilor care dețineau concesiuni în Marea Neagră nu li s-a permis să foreze. Alte companii de producere și transport al energiei, nucleare, pe gaze sau electrice, înaintează într-un ritm extrem de lent din cauza managementului defectuos, lipsei de transparență și practicilor dubioase.
În același mod, România ar putea fi unul dintre cei mai mari producători agricoli ai Europei. Înainte de al Doilea Război Mondial era cunoscută ca „grânarul Europei”. Totuși, resursele sale naturale bogate – păduri, terenuri agricole și râuri – au fost gestionate defectuos. În ceea ce privește gestionarea resurselor agricole, România este blocată în secolul al XIX-lea. Sectorul agricol angajează 26% din forța de muncă, dar contribuie cu doar 4,3% la PIB. Aceste resurse sunt subdezvoltate și prost administrate. Multe alte țări – cu resurse mult mai puține – au făcut pași uriași înainte. România a fost ținută pe loc nu de soartă, ci de proastă guvernare, incompetență și corupție.
Sectorul privat românesc se descurcă bine, arătând creștere an de an. Angajează circa 4,5 milioane de oameni. Sectorul public românesc este însă o altă poveste. În noiembrie 2024, angajații din sectorul public au ajuns la 1,3 milioane. Costul pentru guvern al acestor angajați reprezintă aproape 37% din veniturile guvernamentale, comparativ cu 16% în Germania și 23% în medie în UE. Alte aproximativ 3,25 milioane de oameni lucrează în cele aproximativ 1.400 de companii de stat sau controlate de stat – aceste companii pierd anual sume uriașe, nu plătesc taxe și reprezintă o povară financiară enormă. Restul populației României nu lucrează, fie pentru că este prea tânără, prea bătrână sau din alte motive. Astfel, o țară de circa 17 milioane de oameni este susținută doar de 25% din populația sa. Aceasta este o situație nesustenabilă și rezultatul este situația economică gravă actuală a României – „pușculița” este goală.
Trebuie menționat că, dintre cele aproximativ 1.400 de entități de stat, mai puțin de 10 arată profit anual – și acela mult mai mic decât ar trebui. Statul a cheltuit miliarde pentru a le finanța. Aceste companii sunt adesea „depozite” pentru aliați politici lipsiți de experiență, prieteni și rude ale celor conectați politic. Companii precum TAROM și CFR au pierdut anul trecut zeci, dacă nu sute de milioane de euro. Majoritatea nu plătesc taxele, nu au guvernanță transparentă și se angajează în practici comerciale dubioase.
România are, de asemenea, cel mai mare decalaj de colectare a TVA din UE – 35–36% necolectat. Aceasta înseamnă 9 miliarde de euro pierduți anual. TVA-ul plătit de mulți comercianți nu ajunge direct la stat, ci la diverși intermediari mici. Aceștia colectează banii pentru o perioadă, nu virează TVA-ul către stat și apoi intră în faliment, fără consecințe pentru persoanele din spatele acestor scheme. Dacă acești intermediari ar fi eliminați și TVA-ul ar fi plătit direct către stat de către comercianții de încredere, veniturile colectate ar crește cu miliarde.
Nu există niciun motiv pentru care ANAF nu a fost digitalizat pentru a putea colecta corect impozite de la toți, în mod echitabil, în special de la persoanele și companiile care au transformat evaziunea fiscală într-o artă. Nu ar trebui să se mai plătească niciun ban pentru a subvenționa companiile de stat sau controlate de stat care eșuează. Aceste companii ar trebui închise sau falimentate. Dacă au vreo valoare, un investitor le va cumpăra și le va administra profitabil. Statul ar vedea o scădere imediată a cheltuielilor și o creștere a veniturilor fiscale de la companii bine administrate.
În mod similar, acele câteva companii de stat sau controlate de stat care au valoare ar trebui vândute parțial sau integral. Hidroelectrica este un bun exemplu. Statul deține 80%, iar restul de 20% este tranzacționat public. Pe baza acestui 20%, Hidroelectrica are o valoare de piață de 10 miliarde de dolari. Dacă statul ar începe să-și vândă o parte din participație, ar putea obține până la 8 miliarde de dolari, sau mai puțin dacă ar păstra o parte. Cel mai important, odată ce participația statului ar scădea sub 50%, investitorii privați ar putea aduce management competent, transparență și guvernanță corporativă solidă. Compania s-ar concentra pe maximizarea profitului, investiții de capital și productivitate pe termen lung, nu pe clientelism și recompensarea insiderilor politici.
Transelectrica este un alt exemplu de companie cu potențial uriaș, dar care este gestionată prost de persoane numite politic și incompetente. Deși are monopol național și venituri de aproape 8 miliarde de euro, are profituri de doar câteva sute de milioane. Mai grav, reprezintă un risc pentru securitatea națională a României – peste 80% din liniile de transport, transformatoarele și alte echipamente datează din anii ’60 și ’70. Capacitatea medie de transport electric este de doar 50%. Acest sistem poate ceda oricând, fără o cauză majoră.
Transelectrica nu s-a modernizat, nu a dezvoltat interconectări cu țările vecine pentru a beneficia de integrarea energetică a UE, nu a folosit fondurile europene disponibile pentru modernizare, are costuri operaționale mari, nu are transparență în achiziții și contracte, nu are un program adecvat de mentenanță preventivă și, cel mai important, are o guvernanță corporativă proastă. Directorii Transelectrica nu sunt numiți pe criterii de merit, ci pe criterii politice. Niciun membru al echipei de conducere nu are experiență în domeniul energetic, cu atât mai puțin în transportul electric.
Românii merită mai mult decât acest abuz continuu al încrederii și banilor lor. Este nevoie de management profesionist. Un partid politic sau un guvern nu poate face acest lucru, pentru că nu înțelege afacerile și criteriile după care se alege un bun executiv pentru o companie. Sectorul privat înțelege, pentru că banii lui sunt în joc, și va găsi cei mai buni oameni pentru a administra și proteja afacerea și investițiile.
Reforma este disperat de necesară. Abuzurile trebuie să înceteze acum. Ele există de 35 de ani – destul. Potențialul uriaș al României, pe care toți îl invocă, trebuie valorificat. Ciclul de management defectuos, incompetență și sinecuri trebuie rupt. Guvernul trebuie să reducă risipa, să se modernizeze și să atragă investiții străine.
Dușmanii reformei – cei care profită din corupție și ineficiență, cei care apără controlul statului și vestigiile erei comuniste – deja se opun. Poporul României trebuie să aleagă: să rămână prins în stagnare, mediocritate și greutăți economice sau să sprijine o cale democratică, de piață liberă, către un viitor mai bun și mai prosper pentru toți românii și copiii lor. Dacă România nu va face acum reformele atât de necesare și nu se va ridica la nivelul unei meritocrații și al unei economii cu adevărat capitaliste, riscă să fie condamnată la încă 35 de ani de stagnare, corupție și mediocritate.
Ştiri video recomandate
