Impresiile reprezintă acele tipuri de comportamente pe care unii le afişează în societate pentru a părea ceea ce nu sunt în realitate. Din nefericire, influencerii care au căpătat o tracţiune de neimaginat în online, în special pe reţelele sociale.
Mai puţin pe Facebook sau Instagram, dar mai mult pe TikTok, comportamentul unora, care fac bani din vânzarea exact a impresiilor, a ajuns să fie copiat de generaţii întregi. Toţi vor să fie patroni, toţi vor să conducă maşini de ultimă generaţie, toţi vor să încalce regulile pentru că este amuzant sau pentru că vor să iasă în evidenţă.
Ori de un lucru nu îşi dau seama şi nici măcar nu vor să accepte că se poate întâmpla. Nepăsarea izvorâtă din impresii este fatală, iar moartea este pentru totdeauna.
Mii de români mor, în fiecare an, pe şoselele din ţară. Numărul morţilor şi al accidentelor a fost, este şi va fi în continuare unul foarte mare, însă de departe, cel mai grav este că poveştile din spatele accidentelor sunt din ce în ce mai tragice.
Nu există accident la care salvatorii, în speţă pompierii de la descarcerare, medicii şi paramedicii SMURD sau poliţiştii să nu se roage să nu găsească printre fiarele contorsionate ale unei maşini un copil, un tânăr, o familie.
În ultima perioadă, majoritatea accidentelor au avut drept victime copii, tineri care aveau toată viaţa înainte sau chiar familii întregi.
Trăind în universul online în care siguranţa propriei camere oferă imunitate totală, tinerii, care în câţiva ani vor deveni adulţi şi vor ajunge parte activă în societate nu vor conştientiza că acţiunile lor au şi consecinţe.
Luăm spre exemplu traficul rutier, înainte de a se produce tragediile. Deşi suntem împreună pe şosele, sute de mii sau milioane de oameni, nu ne pasă decât de noi, de ce ni se întâmplă nouă, cum să facem să ajungem mai repede unde avem nevoie şi nu ne pasă nicio secundă măcar de omul de lângă noi, ca să nu mai vorbim de toţi.
Fiecare acţiune ce ni se pare normală, cum ar fi tăiatul feţei unui alt şofer (am maşina mai puternică, să stea acasă dacă nu ţine ritmul), o depăşire la limită (hai că nu am omorât pe nimeni), un viraj fără semnalizare (să îşi vadă de treaba lui) sau o neacordare de prioritate la pietoni (să mai aştepte şi ei pe trotuar, nu să se arunce în faţa maşinii), poate avea consecinţe tragice. Tragedia se poate întâmpla în orice moment şi nu vom realiza gravitatea consecinţelor nici măcar după ce s-a întâmplat.
Nici nu ne putem imagina.
Nu ai cum să te pui în locul părinţilor care sunt anunţaţi că le-a murit copilul şi care vor trăi restul vieţii cu această dramă în suflet. Nu ai cum să întorci timpul şi nici să schimbi consecinţele a ceea ce ai făcut.
Înainte ca tragedia să lovească, încearcă să renunţi la impresii, fii cine eşti cu adevărat şi nu încerca să pari influencer sau vreun teribilist care are nevoie de atenţie pentru că, după ce momentul tău de glorie va trece, vei rămâne cu nota de plată.
Şi totuşi, tragediile s-au întâmplat, se întâmplă şi se vor întâmpla şi de acum înainte, iar poveştile ne vor cutremura de fiecare dată prin emoţii, şi asta pentru că nu învăţăm niciodată din ele. Nu vrem să învăţăm, nu vrem să ne afecteze, deci nu ne gândim prea mult la acţiune şi consecinţă şi ne vedem în continuare de viaţă până când viaţa se opreşte şi moartea câştigă.
Moartea câştigă şi este pentru totdeauna. Dacă vom continua să credem că "nouă nu ni se poate întâmpla", moartea va câştiga. La fel cum s-a întâmplat şi în cazul Raisei, şi în cazul poliţistului, şi în toate cazurile care ne-au făcut să plângem, pe de o parte, şi să ne revoltăm, pe de altă parte.
Suntem singuri şi nimeni niciodată nu va veni să ne protejeze atunci când avem cea mai mare nevoie. E la fel ca atunci când spunem că, în România, în ultimii 33 de ani, 'nu s-au făcut autostrăzi'. De parcă autostrăzile se fac singure.
Iar statul şi instituţiile lui au devenit atât de slabe şi se chinuie să trăiască tot din cauza impresiilor. Din cauza unora care se cred ceea nu sunt. De ani de zile, toţi se plâng că nu au bani, de pregătire, pentru resurse umane, pentru exerciţii, pentru nimic. La fel se întâmplă şi în cazul Poliţiei Române. De asta a ajuns ca poliţistul care a ucis-o pe Raisa să fie încadrat ca poliţist din sursă externă.
Nu vrem să ne asumăm responsabilitatea şi nu vrem să ne gândim la consecinţe. Aceste lucruri sunt de bază într-o societate. De asta există şi reguli. Nu pentru a le încălca şi pentru a ne amuza apoi câteva secunde. Ci pentru a evita tragediile, pentru a nu ajunge în poziţia în care a ajuns poliţistul, atunci când a realizat că a omorât un copil.
Probabil, dimineaţă când a venit la serviciu, nu s-a gândit nicio secundă că a venit ziua în care viaţa i se va schimba pentru totdeauna şi va nenoroci o întreagă familie, într-o secundă de neatenţie.
Dar cu toate astea, tragedia a lovit.
Până când nu vom realiza că acţiunile noastre au consecinţe asupra întregii societăţi în care trăim şi pot afecta pe mulţi oameni din jurul nostru, tragediile se vor întâmpla şi moartea va câştiga.
