Antena 3 CNN Politică A murit deputatul PSD Victor Surdu

A murit deputatul PSD Victor Surdu

A murit deputatul PSD Victor Surdu
Sursa foto: Foto: Mediafax
07 Apr 2011   •   14:35

Victor Surdu s-a stins din viaţa la vârsta de 63 ani. Deputatul PSD suferea de mai multă vreme de cancer pancreatic.

În luna februarie, Victor Surdu, soţul Angelei Similea a mai fost internat la Spitalul Sfântul Pantelimon, la secţia de Chirurgie, după un lung tratament şi mai mult operaţii la pancreas.

Consiliul Naţional dar şi membrii Departamentului de Agricultură şi Dezvoltare Rurală, departament pe care Surdu îl conducea şi-au exprimat regretul pentru "pierderea unui coleg, prieten dar şi mentor." "Prin întreaga sa activitate didactică şi politică, Victor Surdu va ramâne un reper de profesionalism, generozitate şi dăruire. Prin măiestria cu care a ştiut să se înconjoare de oameni de toate vârstele, să comunice şi să îl asculte pe fiecare, a reuşit să facă din agricultură o activitate plăcută şi atrăgătoare pentru toată lumea, fie ei şi nespecialişti", se arată în comunicatul primit de redacţia Antena 3.

Ion Munteanu, care a colaborat cu Victor Surdu în timpul campaniei electorale din 2008, a declarat pentru Antena 3, că deputatul PSD îşi făcea analize cu regularitate, dar ultimele rezultate primite au indicat că este necesară o intervenţie. În ciuda consultării mai multor specialişti în oncologie, nu s-a mai putut face nimic pentru Victor Surdu.


Victor Socaciu, coleg de partid cu Victor Surdu, s-a declarat consternat de vestea că acesta a încetat din viaţă.

El a declarat pentru Antena 3 că îl leagă o amintire profundă de Victor Surdu, vorbind despre întâlnirea din 2008 de la Cerbul de Aur la Braşov, unde au discutat şi despre politică, discuţie în urma căreia acesta a decis să se reîntoarcă în PSD.



Purtătorul de cuvânt al PSD, Radu Molodvan, a declarat că Victor Surdu era "un om deosebit, care s-a bătut în ultima perioadă foarte mult pentru oamenii din colgiul său". Decesul deputatului PSD este o mare pierdere pentru toţi cei care au legătură cu agricultura în România, a continuat acesta.

 


Victor Surdu a ocupat în perioada 1989-1990 funcţia de ministru al Agriculturii, având specializarea de inginer horticultor. După obţinerea mandatului de deputat în Parlamentul României, a devenit vicepreşedinte al Comisiei de Agricultură din Camera Deputaţilor.







×
Subiecte în articol: deputat PSD a murit
Parteneri
Facturi Hidroelectrica, anunțul companiei pentru clienţi
x close