Fostul președinte al PNL Valeriu Stoica povestește într-un interviu pentru Adevărul cum a ajuns să fie adoptat de un văr al mamei sale și despre cum a ajuns să descopere Bucureștiul.
"Dacă citiţi actele mele de stare civilă, rezultă că sunt născut în Bucureşti, la data de 1 octombrie 1953, din părinţi Marin şi Maria Stoica. Dacă vă uitaţi însă pe certificatul de naştere, o să vedeţi că el a fost emis în anul 1961.
Certificatul de naştere care-mi conferă statutul oficial, adică documentul care constată starea mea civilă, a fost emis pe baza unui act de înfiere. Aşadar, în realitate, m-am născut la 1 octombrie 1953, dar nu în Bucureşti, ci în comuna Tufeni, care, pe vremea aceea, aparţinea de regiunea Bucureşti, în raionul Drăgăneşti-Olt. Astăzi, face parte din judeţul Olt. Am copilărit, deci, 8 ani la ţară. Şi a fost cea mai frumoasă perioadă din viaţa mea.
Am fost al 11-lea copil. Tatăl meu a avut, din prima căsătorie, şase copii, însă a rămas văduv în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. La rândul ei, mama a avut, dintr-o primă căsătorie, doi copii, dar şi ea a rămas văduvă, tot în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial, pentru că soţul ei a murit în bătălia de la Stalingrad (n.r. – din 1942-1943). De altfel, cei doi copii au fost concepuţi în cele două permisii pe care le-a avut soţul ei în timpul războiului. Ulterior, mama s-a recăsătorit cu tatăl meu. Era mai mică cu 18 ani decât el.
Un văr primar de-al mamei care nu avea copii voia de multă vreme să mă înfieze. Mama s-a opus tot timpul. Dar, când şi-a dat seama că nu sunt speranţe ca situaţia proastă de atunci să se schimbe, a acceptat şi ea. Aşa se explică de ce în certificatul meu de naştere apare că sunt născut în Bucureşti, în 1953, deşi eu m-am născut, în realitate, la Tufeni", a povestit Valeriu Stoica, pentru Adevărul.
