Antena 3 CNN Politică Alegeri locale Ciprian Ciucu și-a prezentat succesorul la Primăria Sectorului 6. Paul Moldovan va candida în locul lui

Ciprian Ciucu și-a prezentat succesorul la Primăria Sectorului 6. Paul Moldovan va candida în locul lui

G.M.
1 minut de citit Publicat la 10:20 08 Dec 2025 Modificat la 12:42 08 Dec 2025
ciprian ciucu candidatul pnl la alegerile pentru primaria bucuresti la sediul pnl din capitala
Ciprian Ciucu a câștigat alegerile locale pentru Primăria Capitalei, cu aproape 36% din voturi. Foto: Agerpres

UPDATE Ciprian Ciucu a câștigat alegerile locale pentru Primăria Capitalei, cu aproape 36% din voturi. În locul său, interimar la Primăria Sector 6 rămâne Paul Moldovan. 

Ciucu a declarat luni că viceprimarul Paul Moldovan va prelua interimatul la Primăria Sectorului 6, după ce el își va da demisia din funcție. 

Potrivit lui Ciucu, Moldovan va candida în locul lui, la sectorul 6.

Știrea inițială

Guvernul ar trebui să organizeze alegeri în acest sector după ce Ciprian Ciucu a fost ales primar general. Deocamdată, locul lăsat liber de Ciucu va fi ocupat interimar, de unul dintre viceprimari, adică de Paul Moldovan.

"În ceea ce privește Sectorul 6, voi colabora cu viitorul primar al Sectorului 6. Până la următoarele alegeri va fi Paul Moldovan, care e viceprimar acum din partea Partidului Național Liberal, și mă voi ocupa evident și de centrul orașului, și de celelalte sectoare, împreună cu primarii de sector. Ar fi un plus, inclusiv pentru Sectorul 6, nu doar pentru București - așa văd eu momentul în care voi ajunge primar general al Capitalei", a declarat Ciprian Ciucu la interviurile DC NEWS.

Cine e Paul Moldovan

Paul Moldovan este viceprimarul Sectorului 6, dar și președintele filialei Sector 6 a Partidului Național Liberal (PNL). El a devenit viceprimar la finalul anului 2024. 

Paul Moldovan a fost administratorul public al Sectorului 6 în perioada 2020-2024, iar la alegerile locale din iunie 2024 a fost ales consilier local al Sectorului 6 pe listele PSD-PNL. 

El ar fi lucrat anterior, alaturi de Ciprian Ciucu, la Agenția Națională a Funcționarilor Publici (ANFP), unde a ocupat funcția de director de cabinet, potrivit CV-ului său.

Din 2018 până în prezent, Paul Moldovan este și expert al Băncii Mondiale.  

Paul Molovan are o diplomă de licență în Științe Politice, obținută la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, dar și o diplomă de mastrat, în același domeniu. Ar deține și un certificat Michigan State University (MSU), SUA.

 

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

x close