Antena 3 CNN › Politică › Alin Tișe anunță că va candida împotriva lui Bolojan la Congresul PNL și că are „susținerea colegilor liberali”

Alin Tișe anunță că va candida împotriva lui Bolojan la Congresul PNL și că are „susținerea colegilor liberali”

Andrei Paraschiv
3 minute de citit Publicat la 12:30 04 Noi 2026 Modificat la 12:30 04 Noi 2026
presedintele pnl ilie bolojan stanga si presedintele cj cluj alin tise dreapta colaj foto
Președintele PNL, Ilie Bolojan (S) și președintele CJ Cluj, Alin Tișe (D). Colaj foto: Agerpres

Președintele Consiliului Județean (CJ) Cluj, Alin Tișe, și-a anunțat, miercuri, candidatura pentru șefia PNL. „PNL trebuie să redevină un partid în care membrii săi contează, în care cei care câștigă alegeri au un cuvânt greu de spus și în care deciziile se iau împreună”, a scris el, pe Facebook.

„PNL se îndreaptă într-o direcție greșită. Și este momentul să oprim acest lucru. PNL nu este proprietatea nimănui. Este partidul sutelor de mii de suflete care l-au construit, al primarilor care au câștigat alegeri, al președinților de consilii județene, al parlamentarilor și al organizațiilor care țin partidul în viață.

PNL trebuie să redevină un partid în care membrii săi contează, în care cei care câștigă alegeri au un cuvânt greu de spus și în care deciziile se iau împreună.

Sunt de 25 de ani în Partidul Național Liberal. Cu susținerea colegilor din organizația PNL Cluj și prin vot direct, am câștigat cinci competiții electorale: patru mandate de președinte al Consiliului Județean Cluj și un mandat de senator”, a început Alin Tișe.

El subliniază că este un politician asumat și nu a candidat niciodată „cu susținerea PSD și nici în alianță”.

„Sunt un politician asumat, cu bune și cu rele, care a preferat întotdeauna să lase faptele să vorbească. Iar rezultatele se văd. Nu am candidat niciodată în cariera mea cu susținerea PSD și nici în alianță cu PSD sau cu un alt partid politic. Sunt avocat de profesie, cu studii temeinice, absolvite la timpul potrivit, dar și antreprenor și asociat în mediul privat.

Cunosc atât responsabilitatea administrării publice, cât și realitățile mediului privat.

Sunt unul dintre cei care muncesc, investesc, plătesc salarii, taxe și impozite, achită lunar rate bancare și creează locuri de muncă. Un mediu de afaceri prosper înseamnă o țară prosperă. O țară în care salariile și pensiile românilor reprezintă drepturi de care nimeni nu trebuie să se atingă”, a adăugat el.

Președintele CJ Cluj subliniază că „PNL trebuie să-și recapete identitatea”, subliniind că acest lucru se face „prin noi înșine, fără dependență de USR, PSD sau orice alt partid”.

„Cred că PNL trebuie să-și recapete identitatea, electoratul și forța de a reprezenta dreapta românească. Să țină cu națiunea noastră, cu țara și cu românii.

PNL, prin noi înșine! Fără dependență de USR, PSD sau de orice alt partid”, a subliniat Tișe.

Astfel, el și-a anunțat candidatura la șefia partidului în viitorul Congres.

„În urma susținerii colegilor liberali, îmi asum candidatura la funcția de președinte al Partidului Național Liberal, la viitorul Congres.

  • Îmi doresc un partid autentic și puternic, care nu își negociază principiile și care îi reprezintă cu adevărat pe antreprenori, mediul de afaceri și pe toți cei care cred în aceste valori.
  • Îmi doresc o politică a iubirii, nu a dezbinării, în care toți liberalii să își găsească locul, chiar dacă nu sunt de acord cu mine.
  • Îmi doresc ca partidul să înceapă alegerile de la bază spre vârf, pentru ca fiecare să știe că opțiunea lui contează.
  • Îmi doresc un partid care să susțină continuitatea proiectelor primarilor, președinților de Consilii Județene, administrațiilor publice locale.

Pentru calea dreaptă. Pentru o direcție corectă. Pentru un PNL național, unit, puternic, credibil și cu frică de Dumnezeu! Nu candidez pentru o funcție. Candidez pentru a reda PNL forța de a decide, de a construi și de a guverna”, a încheiat Tișe.

Luni, președintele Senatului, Mircea Abrudean, a spus că organizarea unui nou Congres al PNL ar putea fi benefică pentru a lămuri disputele din interiorul partidului și pentru a vedea câtă susținere au contestatarii lui Ilie Bolojan.

Liberalul a vorbit și despre posibilitatea formării unui pol de dreapta alături de USR, pentru alegerile din 2028, dar spune că, pentru moment, cele două partide trebuie să se concentreze pe opoziția față de Guvernul PSD.

×
Fanatik
Antena Sport
Observator News
Longevity Magazine
x close