În ritm de predică şi-a proclamat Barack Obama victoria. Cu vocea uşor
tremurândă, cu vocale prelungite şi muzicalitatea vorbelor
unui preot în amvon, senatorul american a spus un adevăr pe
care puţini politicieni au curajul să-l pronunţe: ?Ştiu că nu
aţi făcut asta pentru mine, ştiu că aţi făcut-o pentru că aţi
crezut într-o idee?. Ideea este chiar sloganul de campanie al
lui Obama, ?Yes, we can?.
Da, totul e posibil. Acum mai puţin de
un an, nimeni nu îi dădea vreo şansă senatorului de culoare
să devină candidatul democrat pentru Casa Albă. Hillary Clinton
intrase în cursă ca favorita absolută şi nimic nu o putea
opri. Avea totul de partea ei: experienţă, ambiţie, putere,
notorietate. Cunoştea până şi Casa Albă ca pe propriul
buzunar: a stat acolo 8 ani, ca Primă Doamnă. Sâmbătă,
însă, buldozerul politic marca Hillary s-a oprit în faţa
mult mai suplei maşinării de campanie a lui Barack Obama, care
intră acum în bătălia adevărată. Cea împotriva
candidatului republican, John McCain, care a avut mult mai mult timp
să-şi pregătească strategia: a câştigat alegerile interne
încă din luna martie. Obama va mai avea o luptă de dus, poate
şi mai importantă: cea împotriva prejudecăţilor.
Lupta fratricidă dintre democraţi s-a
încheiat, dar, paradoxal, pe câmpul de luptă nu rămân
cadavre mutilate, ci o reuşită, o idee, o lecţie. Din ograda
noastră mică, ne uităm
întotdeauna la posibilele efecte pe care cele ce se întâmplă
pe scena internaţională le-ar putea avea asupra noastră. Lecţia
americană este următoarea: deschiderea şi curajul înseamnă
să crezi şi să schimbi. Prejudecăţile nu dispar doar pentru că,
pentru prima oară în istorie, America s-a gândit cu
adevărat să aleagă o femeie preşedinte sau încă mai poate
alege un bărbat de culoare preşedinte. Nu. Dar poate mâine
sau peste câţiva ani, astfel de candidaturi nu vor mai fi
istorice. Vor fi devenit normale, aşa cum ar trebui să fie.
Alina Petrescu
