Antena 3 CNN Politică AUR începe procedura pentru suspendarea președintelui Klaus Iohannis: ”Vom merge până la capăt!”

AUR începe procedura pentru suspendarea președintelui Klaus Iohannis: ”Vom merge până la capăt!”

Deputatul George Simion, copreședinte AUR, a anunțat că încep procedurile pentru suspendarea președintelui Klaus Iohannis. El spune că documentul a fost semnat și de parlamentari ai PNL.

AUR începe procedura pentru suspendarea președintelui Klaus Iohannis: ”Vom merge până la capăt!”
Sursa foto: hepta
de Laura Dinu    |    01 Noi 2021   •   14:46

„Azi, 1 noiembrie, la începutul lunii, într-o zi de luni, la fel cum anunțam pe 1 septembrie, demiterea lui Florin Cîțu, anunțăm azi inițierea procedurilor pentru suspendarea președintelui Klaus Iohannis.

Am început colectarea de semnături în rândul parlamentarilor. Ne-au promis mai mulți parlamentari de la mai multe partide că vor semna procedura de suspendare și vom apela la sutele de mii de români care ne contactează și ne roagă să-l dăm jos pe Iohannis, pentru că o vorbă românească ne spune că peștele se împute de la cap”, anunță copreședintele AUR George Siion.

„Este momentul. Au existat două propuneri de prim-ministru care nu au întrunit o majoritate parlamentară. Conform Constituției pe care tot mandatul Klaus Iohannis a călcat-o în picioare, trebuie să ajungem la alegeri anticipate.

Pentru a economisi banii și nervii românilor, odată cu alegerile anticipate trebuie să mergem și la referendumul pentru demiterea președintelui. Vom merge către români și-i vom ruga să semneze. 

Vom merge până la capăt și sperăm că celelalte partide parlamentare nu se vor lăsa intimidate și vor achiesa la acest demers pentru ca postul de la Cotroceni să devină cât mai repede vacant.  

Rugăm toate formațiune, atât politice, cât și civice, să ni se alăture în acest demers. 

Invităm toți românii să intre pe site-ul josiohannis.ro și să semneze pentru demiterea lui Klaus Iohannis, în format digital sau pe unul dintre tabele.

Ne-au semnat deja și parlamentari de la PNL”, a mai spus Simion.

Claudiu Târziu: ”Nu e un joc politic, ci un gest de mare responsabilitate”

Pe de altă parte, Claudiu Târziu, susține că demersul nu este vreun moft, ci o datorie.

„Demersul nostru început astăzi nu este vreun moft, așa cum l-a calificat domnul președinte în ultimele discuții pe care le-am avut la Cotroceni. Noi l-am avertizat că dacă nu nominalizează un premier care să fie capabil să formeze o majoritate parlamentară, vom recurge la suspendarea domniei sale și mergem până la demitere. 

Deci trebuie să reținem că este o datori, în situația dată. Nu e un joc politic, ci un gest de mare responsabilitate”, a adaugat Târziu.

×
Subiecte în articol: George Simion aur Klaus Iohannis
Parteneri
Pensia pe care o va avea Klaus Iohannis după 42 de ani de muncă
x close