Antena 3 CNN Politică Băsescu: Extremismul de stânga şi cel de dreapta prind iarăşi rădăcini în Europa, pe fondul crizei

Băsescu: Extremismul de stânga şi cel de dreapta prind iarăşi rădăcini în Europa, pe fondul crizei

Băsescu: Extremismul de stânga şi cel de dreapta prind iarăşi rădăcini în Europa, pe fondul crizei
Sursa foto: Foto: presidency.ro
de M.Z.    |    11 Mar 2014   •   18:32
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, la Palatul Cotroceni, că, după ce Europa a trecut prin drama Holocaustului, astăzi, pe fondul unei crizei economice prelungite, extremismul de stânga şi cel de dreapta, neofascismul, prind iarăşi rădăcini în Europa. 
 
Şeful statului a militat în cadrul discursului său pentru o acţiune foarte rapidă a forţelor democratice europene, pentru a stopa acest extremism.
 
Traian Băsescu a declarat că, până nu demult, România nu recunoştea că pe teritoriul său s-au petrecut acte care ţin de Holocaust şi nu recunoştea că cetăţeni români de etnie iudaică au fost victime ale unei ideologii barbare.
 
"Este meritul fostului preşedinte Ion Iliescu, care a acceptat să se formeze Comisia Wiesel, destinată investigării Holocaustului în România şi este meritul Guvernelor următoare care au dezvoltat recomandările Comisiei Wiesel", a spus şeful statului, precizând că sunt multe lucruri de făcut în continuare, informează Mediafax
 
Şeful statului a mai declarat că s-a recunoscut Holocaustul în urmă cu 10 ani, dar "conştientizarea acestui accident criminal din istoria noastră va necesita încă mult timp".
 
"Este una să îl recunoaştem oficial, la nivelul statului şi alta până când populaţia, în întregul ei, va fi conştientă de ceea ce s-a întâmplat în România în perioada 1933-1945. Sunt încă mulţi dintre români care spun: Nu s-a întâmplat pe teritoriul României şi speculaţiile geografice sunt uşor de făcut, dar realitatea este că evreii din România au fost transportaţi de căile ferate române, păziţi de armata română, în Transnistria, unde au fost supuşi la muncă şi la moarte", a mai declarat preşedintele Traian Băsescu. 
 
Băsescu a menţionat că "vom avea de lucrat cu această realitate" şi a adăugat că îl îngrijorează prezentul. 
 
"După ce Europa a trecut prin drama Holocaustului, astăzi, pe fondul unei crizei economice prelungite, vedem că extremismul de stânga şi de dreapta, neofascismul, prind iarăşi rădăcini în Europa", a spus şeful statului, în cadrul ceremoniei de decorare, militând pentru o reacţie extrem de dură a Europei. 
 
Traian Băsescu a mai afirmat că forţele democratice europene trebuie să acţioneze foarte rapid. "Am văzut acţiunea în Grecia, împotriva unui partid extremist, şi felicit Guvernul Greciei că l-a scos în afara legii, vedem partidul Jobbik, din Ungaria, vedem partidul doamnei Le Pen din Franţa şi apar peste tot şi alţii", a mai declarat preşedintele României. 
 
Şeful statului a mai afirmat, în finalul discursului său, că România este un stat care va lupta pentru democraţie. "Vă spun cu satisfacţie că, deşi am avut alegeri în 2012, în decembrie, după o perioadă de criză puternică, în România nu există niciun partid extremist în Parlament", a continuat şeful statului. 

×
Subiecte în articol: Holocaust
Parteneri
Noua fabrică din România care se deschide după Paște
x close