Liderul PSD a vorbit şi despre funcţia pe care ar putea să o ocupe actualul premier după rotativa din mai.
Jurnalistul şi analistul politic Bogdan Chirieac a explicat, în direct la Antena 3 CNN, că informaţiile cum că s-ar coace noul USL se adeveresc.
"Asta înseamnă că informaţiile noastre se adeveresc cum că s-ar coace noul USL, formaţiunea politică care a reuşit să îi ţină piept lui Traian Băsescu în 2012 şi care a împiedicat gravele derapaje democratice. Şi această colaborare între PSD şi PNL vedem că a funcţionat de un an şi jumătate, deşi România nu are o bună experienţă pe coaliţii, dar a funcţionat din prietenia dintre Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă. Prietenia celor doi lideri de partid a permis coaliţiei să funcţioneze.
În ciuda faptului că preşedintele Klaus Iohannis nu apreciază foarte mult această alianţă şi a încercat să o spargă, nu a reuşit până acum cel puţin. Ca să candideze Marcel Ciolacu la preşedinţie, în tandem cu Nicolae Ciucă prim-ministru, asta înseamnă că avem de-a face cu un USL. Va fi însă cum? Ca în 2012, cu candidaţi unici la locale şi parlamentare? Dar la europarlamentare cum va fi? Tot pe listă comună? Sunt lucruri care trebuie stabilite. Principalul obstacol în acest moment este procentul pe listă. PNL ar vrea unu la unu, iar PSD se uită la sondaje şi probabil că ar vrea doi PSD-işti la un PNL-ist", a declarat Bogdan Chirieac.
Citeşte şi: Marcel Ciolacu vrea preşedinţia României şi îi oferă lui Ciucă funcţia de prim-ministru