Reducerea indemnizațiilor directorilor și membrilor consiliilor de administrație din companiile municipale va aduce economii de peste 4 milioane de lei anual și aproape 350.000 de lei lunar la bugetele acestor entități, a anunțat luni primarul general interimar al Capitalei, Stelian Bujduveanu.
Potrivit acestuia, banii economisiți vor fi redirecționați către investiții în infrastructură, transport și servicii publice de calitate.
„Am redus indemnizațiile directorilor și membrilor consiliilor de administrație din companiile municipale. Așa cum am promis, companiile în care Municipiul București este acționar majoritar s-au conformat și au aplicat, acolo unde a fost cazul, hotărârea CGMB 185/2025, pe care am propus-o în luna iunie. Prin aceste reduceri, facem o economie de peste 4 milioane de lei anual și aproape 350.000 de lei în fiecare lună, în bugetele companiilor. Fondurile vor fi direcționate către nevoile reale ale orașului - infrastructură, transport, servicii publice de calitate”, a transmis Bujduveanu pe Facebook.
Printre companiile vizate se numără Societatea de Transport București, Energetica Servicii SA, Parking București, Centrul de Sănătate STB și Eco Igienizare SA.
Edilul a precizat că orice alte cheltuieli inutile identificate în bugetul Capitalei vor fi „urgent rectificate”, subliniind că „fiecare leu economisit se întoarce în proiecte pentru bucureșteni”.