Antena 3 CNN Politică Călin Popescu-Tăriceanu și-a lansat candidatura pentru Primăria Capitalei: Nu trebuie să devină Micul Paris, el trebuie să devină Marele București

Călin Popescu-Tăriceanu și-a lansat candidatura pentru Primăria Capitalei: Nu trebuie să devină Micul Paris, el trebuie să devină Marele București

Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, și-a depus, marți, candidatura la Primăria Generală a Capitalei. „Bucureștiul trebuie să își găsească propria cale. Nu trebuie să devină Micul Paris, el trebuie să devină Marele București”, a declarat acesta.

Călin Popescu-Tăriceanu și-a lansat candidatura pentru Primăria Capitalei: Nu trebuie să devină Micul Paris, el trebuie să devină Marele București
de Laura Dinu    |    18 Aug 2020   •   15:20

”Sunt înconjurat de colegii mei mai tineri, foarte tineri, care formează echipa de București, cu candidații la cele 6 sectoare și cu care îmi doresc foarte mult să pot fi în măsură, pe baza votului dat de bucureșteni, să punem în aplicare un proiect de anvergură pentru București, un proiect care să vizeze 2 componente. Pe de o parte, modernizarea Bucureștiului actual și, a două componentă, dezvoltarea orașului, care va trebui să includă, fără doar și poate, localitățile din jurul Bucureștiului.

Călin Popescu-Tăriceanu: Se pune problema ce vrem să facem cu Bucureștiul?

De aceea este nevoie de un proiect de amploare, un proiect care să aibă coeziunea necesară să asigure dezvoltarea orașului pe următorii 25 – 30 de ani. Sigur că obiectivele din program nu pot fi toate atinse în 4 ani. Vreau să fiu foarte onest cu cetățenii Bucureștiului. Dar, în același timp, trebuie spus foarte clar că proiectul Bucureștiului trebuie pus pe șine și demarat, așa cum se întâmplă cu toate proiectele mari europene. Sunt proiecte care se întind pe ani și ani de zile, dar care pornesc de la o viziune, o viziune pe care trebuie să o elaborăm cu specialiștii.

În acest sens, va pot spune că am discutat cu câțiva dintre cei mai buni arhitecți urbaniști din România și din străinătate în legătură cu planul de urbanism general, care a fost licitat în anul 2013 și suntem în anul 2020 și încă acest plan nu a fost aprobat de Consiliul General. Consecințele sunt grave pe termen lung, pentru că fiecare sector își face PUZ-ul lui și în felul acesta apare într-un loc un pasaj, în alt loc un bloc de 20 de etaje și această modalitate de a rezolva problemele urbanistice ale Bucureștiului creează haos.

Călin Popescu Tăriceanu: Principala problema pe care o văd la București este, de departe, în acest moment, rezolvarea problemelor de trafic

Principala problema pe care o văd la București este, de departe, în acest moment, rezolvarea problemelor de trafic. Dar fără un plan de urbanism general, aceste probleme de trafic nu vor putea fi rezolvate. Cine crede că făcând un pasaj se rezolvă problema, se înșeală. Definiția pasajului: drumul cel mai scurt între 2 semafoare. Trebuie gândită circulația și traficul Bucureștiului în primul rând, așa cum spuneam, cu specialiștii. În al doilea rând, planul de urbanism trebuie dezbătut cu cetățenii. El trebuie înțeles și explicat și susținut de cetățeni. Acesta e un proiect care are bătaie lungă, care se referă și la generația de astăzi și la generațiile viitoare.

Se pune problema ce vrem să facem cu Bucureștiul? Foarte mulți cred că Bucureștiul poate să devină un pol de atracție turistică. Trebuie să vă spun că da, poate să devină un pol de atracție turistică, dar trebuie să fim realiști că nu ne putem compara cu Viena, care e o capitală imperială. Bucureștiul are atuurile lui, pe care sigur că trebuie să le valorificăm. Dar atuurile lui probabil se găsesc în altă parte și ele trebuiesc potențate. Și mă refer aici la ceea ce înseamnă viață culturală a Bucureștiului, viață academică, universitară, capacitatea facultăților din București de a pregăti tineri care să își găsească un loc de muncă în domenii precum IT, care e un domeniu de excelență al Bucureștiului.

Călin Popescu Tăriceanu: Îmi doresc ca Bucureștiul să devină o mare metropolă

Ca om care am venit din mediul de afaceri, spun că trebuie ca Primăria să aibă o relație foarte deschisă și să întindă mâna antreprenorilor din București, pentru că ei sunt cei care creează locurile de muncă, cei care stabilizează populația, care la rândul ei plătește taxe și impozite din care Primăria poate să își realizeze proiectele mai mult sau mai puțin ambițioase.

Eu cred că experiența pe care am căpătat-o în ani și ani de zile în funcțiile publice și mă refer în calitate fie de ministru al industriilor și comerțului la mijlocul anilor 90, apoi de prim-ministru în perioada 2004 – 2008, sigur și experiența de la conducerea Senatului îmi este foarte utilă, cred că această experiență pe care am câștigat-o poate să fie și trebuie să fie pusă în slujba cetățenilor, în slujba orașului București, de la care și eu la rândul meu am primit foarte mult, pentru că sunt născut, crescut aici, educat aici.

Îmi doresc ca Bucureștiul să devină o mare metropolă. Am auzit de foarte multe ori oameni spunând că Bucureștiul a fost odinioară Micul Paris și trebuie să redevină Micul Paris. Eu iubesc Parisul, îmi place foarte mult, e cel mai frumos din Europa, după părerea mea, dar Bucureștiul trebuie să își găsească propria cale. Nu trebuie să devină Micul Paris, el trebuie să devină Marele București. Marele București, metropolă din centrul și estul Europei, care să fie motorul de dezvoltare al întregii țări. Aceasta e viziunea pe care o am pentru București, pe care vreau să o împărtășesc cetățenilor și pentru care vreau să le cer votul de încredere”, sunt declarațiile liderului ALDE după depunerea candidaturii. 

×
Parteneri
ANM: Zonele cele mai afectate de praful saharian
x close