Antena 3 CNN Politică Campanie la Congresul PSD: Caricaturi cu Vanghelie, ziare cu bebeluşul Mitrea, afişe prin WC-uri

Campanie la Congresul PSD: Caricaturi cu Vanghelie, ziare cu bebeluşul Mitrea, afişe prin WC-uri

Campanie la Congresul PSD: Caricaturi cu Vanghelie, ziare cu bebeluşul Mitrea, afişe prin WC-uri
20 Feb 2010   •   15:28
ANTENA3.RO - EXCLUSIV ONLINE // Îmbulzeala de candidaţi pentru posturile de preşedinţi şi vicepreşedinţi la Congresul Psd a fost însoţită de campanii mai mult sau mai puţin orginale din parte unor pretendenţi la aceste funcţii. Mape, flyere, scrisori, reviste, ziare şi bannere cu numele candidaţilor social-democraţi au invadat mîinile şi ochii delegaţilor. Miron Mitrea le-a pus în mână yiare, rivalul lui Vanghelie de la Voluntari, primarul Florentin Pandele le-a oferit caricaturi cu omologul său de la sectorul 5 şi cu lidrul PSD Mircea Geoană, partizanii actualului lider şi ai contracandidatului Victor Ponta s-au contrat în bannere şi pancarde agitate cu numele favoriţilor lor, iar Dan Luca, candidat la vicepreşedinţie a invadat cu afişele sale până şi toaleta bărbaţilor.

Abia coborâţi din autocarele care i-au adus la Romxepo, delegaţii filialelor s-au amuzat copios contemplând fluturaşii pe care 2-300 de oameni ai primarului Pandele le împărţeau cu rivalul Vanghelie şi cu Mircea Geoană caricaturizaţi în dulcele stil garantat de liderul PSD Bucureşti.

La intrare, Miron Mitrea îţi făcea promovare împărţind prin oamenii săi un yiar care îi purta numele. Colegii de partid puteau astfel afla detalii despre viaţa acestui în cadrul unui interviu "în exclusivitate" cu mama acestuia, care povesteşte depre copilăria fiului său şi despre averea familiei.

Se poate afla că senatorul este un bun familist care îşi ajută soţi la gătit, se por frunzări detalii şi poze despre bebeluşul Miron, despre cea de-a treia soţie, deputata de Manuela Mitrea, cât şi informaţii despre modul în care ţi-a clădit averea fostului ministru al Transoporturilor: afacerile bunicului de dinainte de 1989 moştenite de familia Mitrea.

În paralel, mai multe bannere cu Mitrea au fost amplasate strategic la intrare ca la Consiliul Naţional de acum două săptămâni, spre deliciul unor colegi pesedişti care au luat ca suvenir câteva poze cu ele.

Nici partizanii lui Victor Ponta nu au stat cu mîinile în sân. Mape cu programul său de reformare a partidului şi zeci de pancarte şi bannere cu mesajul "Victor Ponta preşedinte" au constituit recuyita de campanie a acestuia. De reamrcat că Mircea Geoană şi Cristian Diaconescu s-au abţinut în a apela la astfel de mijloace de promovare.

Un candidat fără şanse la şefia partidului, Dorela Alistar a încercat însă destul de timid să-şi facă campanie. Discursul său de la tribună a ridicat lumea în picioare dar nu pentru că ar fi cauzat vreo emulaţie, ci din cauza plictisului cu care delegaţii au întâmpinat prezentarea programului acestui candidat, mulţi dintre ei grăbindu-se să iasă din sala de Congres pentru o pauyă de ţigară şi a-ţi mai tatona colegii cu influenţă cu privire la şansele principalilor favoriţi pentru scaunul de preşedinte.

Între timp, campania electorală pentru alâi candidaţi continua atât în sală şi pe holurile din Romexpo. Pesedistul Dan Luca a decis însă să-şi extindă promovarea inclusiv la WC/urile bărbaţilor, unde cei cu anumit nevoi erau întâmpinaţi de zîmbetul candidatului la vicepreşedinţie lipit pe toţi pereţii cu sloganul "un roman care trăieşte la Bruxelles din 1997".

Marius Vulpe, Antena3.ro

×
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close