Antena 3 CNN Politică Cât ne costă vacanţele aleşilor?

Cât ne costă vacanţele aleşilor?

Cât ne costă vacanţele aleşilor?
Sursa foto: Foto: Agerpres
08 Dec 2013   •   12:50
După un an încărcat în care teoretic şi-au bătut capul cu legile, deputaţii îşi oferă singuri mini-vacanţe în străinătate, unele în ţări la care românii de rând nici nu visează să ajungă. 
 
Indonezia, China, India sau America sunt câteva dintre destinaţiile pe care le aleg parlamentarii noştri la final de an. Oficial, aleşii plimbăreţi se întorc cu tolba plină de cunoştinţe pe care apoi le folosesc în interesul ţării. 
 
În realitate însă, cele mai multe călătorii sunt doar pentru relaxare. Iar asta ne-a costat în 2013 aproape 350.000 de euro.
 
Cel mai plimbăreţ dintre deputaţi este chiar şeful lor, social-democratul Valeriu Zgonea. După ce a bifat o serie de capitale europene, Zgonea îşi încheie anul în India. Trei zile la New Delhi, cazare într-un hotel de lux, vizită la Taj Mahal şi deplasare internă cu un Mercedes cu şofer. Preşedintele Camerei va fi însoţit şi de patru lideri ai grupurilor parlamentare. Costurile călătoriei vor fi suportate de ţara gazdă. 
 
Alţii se plimbă însă fără probleme pe banii noştri. Deputaţii Ioan Palăr şi Vasile Mocanu s-au întors de curând din micuţa insulă indoneziană Bali. Cei doi au participat la Conferinţa Parlamentară pentru Organizaţia Mondială a Comerţului care s-a ţinut într-un complex de patru stele pe malul oceanului. 
 
Numai avionul până în Indonezia costă 700 de euro de persoană, dar celor din conducerea Camerei Deputaţilor li se pare că au strâns cât au putut cureaua pentru că au trimis numai două persoane în deplasare. 
 
La începutul lunii decembrie, patru aleşi s-au deplasat pentru două zile la Washington la un forum transatlantic, iar alţi deputaţi au programate  deplasări la Bruxelles plătite tot din banii statutlui. 
 
În luna noiembrie, două delegaţii de parlamentari au participat la reuniuni pe diverse teme la Vilnius în Lituania. Şi în septembrie, aleşii s-au plimbat peste hotare. 
 
Dacă unele dintre vizite au teme care pot fi utile în dezbaterile de la Bucureşti, multe dintre deplasări par inutile. Este exemplul lui Daniel Oajdea care a participat în China la Congresul Internaţional al Astronauticii unde s-a discutat despre beneficiile tehnologiei spaţiale pentru creşterea economică. 

×
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close