Antena 3 CNN Politică Ce avere are Mihaela Grădinaru. Declarația sa a fost făcută publică. Nicușor Dan: "Pentru a înlătura orice speculații"

Ce avere are Mihaela Grădinaru. Declarația sa a fost făcută publică. Nicușor Dan: "Pentru a înlătura orice speculații"

G.M.
3 minute de citit Publicat la 12:51 05 Aug 2026 Modificat la 13:03 05 Aug 2026
nicusor dan și mirabela grădinaru pe covorul rosu la palatul elysee inainte de dineul oferit de emmanuel macron
Declarațiile de avere și de interese ale Mirabelie Grădinaru au fost făcute publice, miercuri, a anunțat Președintele Nicușor Dan pe Facebook. Foto: Administrația Prezidențială

Declarațiile de avere și de interese ale Mirabelie Grădinaru au fost făcute publice, miercuri, a anunțat Președintele Nicușor Dan pe Facebook. "În spiritul transparenței și pentru a înlătura orice speculații, am decis împreună cu Mirabela să publicăm declarațiile sale de avere și de interese", a transmis Nicușor Dan.

Potrivit declarației de avere completate la 4 august 2026, postate pe site-ul Administrației Prezidențiale Loredana Mirabela Grădinaru deține integral un teren intravilan de 1.152 de metri pătrați în Moara Vlăsiei, județul Ilfov. Terenul a fost cumpărat în anul 2021.

În urma unor moșteniri primite de la bunici în 2025, aceasta mai deține cote din mai multe terenuri situate în satul Zăpodeni, județul Vaslui. Este vorba despre două terenuri intravilane de 2.600 și 2.400 de metri pătrați, trei terenuri extravilane cu suprafețe de 19.400, 8.600 și 4.500 de metri pătrați, precum și o vie de 1.200 de metri pătrați.

În declarație mai apare o cotă de 3/16 dintr-un teren intravilan de 250 de metri pătrați, situat în municipiul Vaslui, moștenită de la tată.

La capitolul clădiri, Mirabela Grădinaru declară cote-părți din două case de locuit. Prima se află în municipiul Vaslui, are o suprafață de 69 de metri pătrați, iar aceasta deține o cotă de 3/16, prin moștenire de la tată. Cea de-a doua casă este situată în Zăpodeni, are 84 de metri pătrați, iar cota deținută este de 5/16, în urma unei moșteniri de la bunici. 

Mirabela Grădinaru a declarat și două autovehicule cumpărate, respectiv un Renault Clio fabricat în 2016 și un Opel Vectra din 1992.

La capitolul venituri, Mirabela Grădinaru a declarat că a încasat în ultimul an fiscal 158.360 de lei din salariul plătit de Automobile Dacia SA. În declarație sunt menționate și alocațiile celor doi copii, în valoare de câte 3.504 lei.

La capitolul investiții, Mirabela Grădinaru a declarat un împrumut acordat în nume personal Asociației SOS Orașul, în valoare de 116.563,42 lei. De asemenea, deține acțiuni Renault prin programele de acționariat destinate angajaților grupului, evaluate la aproximativ 4.000 de euro.

Documentul indică două datorii la ING Bank. Una are valoarea de 50.000 de lei, a fost contractată în 2021 și este scadentă în 2026. Cea de-a doua datorie este de 1.760,18 lei, cu scadența tot în 2026.

În ceea ce priveşte declaraţia de interese, Mirabela Grădinaru are trecute calitatea de preşedinte al Asociaţiei SOS Oraşu, cu sediul în Cluj-Napoca, şi pe cea de acţionar la Renault.

Publicarea declarațiilor are loc în contextul dezbaterilor din comisie din Camera Deputatilor la Legea ANI, unde AUR forțează introducerea unui amendament privind declarațiile de avere pentru partenerele de viață.  

ANI a transmis că e greu să identifice cine e partener de viață și cine nu.

Comisia juridică s-a reunit la ora 12:00 pentru a întocmi raportul, iar plenul Senatului se va reuni la ora 15:00. Senatorii au avut termen până marţi pentru a depune amendamente.

Luni, Camera Deputaţilor a adoptat, în calitate de prim for sesizat, propunerea legislativă, fiind introduse amendamente ale PSD şi AUR, contestate de PNL şi USR pe motiv că sunt neconstituţionale.

Unul dintre amendamente prevede că persoanelor faţă de care se constată în mod definitiv starea de incompatibilitate sau conflictul de interese după intrarea în vigoare a prezentei legi le încetează funcţia, demnitatea publică ori mandatul la data rămânerii definitive a raportului de evaluare sau a hotărârii judecătoreşti, după caz, amendament care îl vizează pe Dominic Fritz.

Un alt amendament contestat, cel al AUR, vizează obligativitatea depunerii de declaraţii de avere şi pentru soţul, soţia sau "persoana care are relaţii asemănătoare acelora dintre soţi" cu preşedintele României, deputaţii, senatorii, cu prim-ministrul, cu membrii Guvernului, alţi demnitari.

Proiectul a fost redepus vinerea trecută de PNL şi USR, după ce forma iniţială a fost respinsă joi, în sesiunea extraordinară, de Senat, deoarece cuprindea acelaşi amendament al PSD referitor la sancţionarea retroactivă a faptelor de conflict de interese şi de incompatibilitate prin pierderea mandatului, care l-ar fi vizat pe liderul USR, Dominic Fritz.

 

 

×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

Parteneri
x close