Antena 3 CNN Politică Ce prevede Constituția României în cazul demisiei unui premier

Ce prevede Constituția României în cazul demisiei unui premier

Ce prevede Constituția României în cazul demisiei unui premier
Sursa foto: Foto: Facebook/Mihai Tudose
de S.T.    |    16 Ian 2018   •   10:05

PSD este din nou la mâna lui Klaus Iohannis. Preşedintele declara că dacă social democraţii nu sunt în stare să guverneze, nu va mai numi un alt premier de la PSD.

În acest moment, conform Constituţiei, Guvernul poate avea un premier interimar pentru cel mult 45 de zile, timp în care trebuie găsit un premier, care va trebui să fie validat de Iohannis.

În cazul demisiei unui premier, conform Articolului 107 din Constituţie, Preşedintele României va emite două decrete prezidenţiale. Unul, prin care ia act de demisia primului-ministru şi declară vacantă funcţia şi un altul prin care Preşedintele va desemna un membru al Executivului ca premier interimar, până la formarea noului Guvern.

Perioada de interimat nu poate însă depăşi o perioadă de cel mult 45 de zile, timp în care partidul sau coaliţia aflată de la putere trebuie să desemneze un nou şef al Cabinetului.

Noua propunere trebuie însă acceptată de Klaus Iohannis. Concret, preşedintele României cheamă partidele la consultări. După discuţii cu reprezentanţii formaţiunilor politice parlamentare, şeful statului desemnează noul prim-ministru. Candidatul pentru funcţia de premier va cere, în termen de 10 zile de la desemnare, votul de încredere al Parlamentului asupra programului şi a întregii liste a Guvernului.

×
Parteneri
Marcel Ciolacu dă asigurări: Sunt bani de salarii si pensii
x close