Antena 3 CNN Politică Ciprian Ciucu spune că are nevoie de 10 ani ca să transforme Bucureștiul într-un „oraș cu adevărat european”

Ciprian Ciucu spune că are nevoie de 10 ani ca să transforme Bucureștiul într-un „oraș cu adevărat european”

A.O.
2 minute de citit Publicat la 21:37 16 Sep 2026 Modificat la 21:37 16 Sep 2026
ciprian ciucu
Primăria Capitalei a publicat și imagini cu modul în care ar trebui să arate Bucureștiul peste zece ani. Foto: Facebook.com/Primăria Municipiului București

Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, s-a angajat să transforme Bucureștiul într-un oraș cu „adevărat european”, relatează News.ro. Edilul a spus că are de gând să regenereze centrul orașului - spațiile verzi, bulevardele principale, malurile Dâmboviței - după modelul capitalei spaniole, Madrid. Ciucu a adăugat că pentru îndeplinirea acestui obiectiv ambițios are nevoie de zece ani, adică de cel puțin încă un mandat de primar. „Vor fi 10 ani grei, dar va merita”, a mai spus el. 

„Vreau să regenerez centrul, să fie mai accesibil pentru pietoni şi cu mai multe zone verzi. Vreau să îl regenerez pe modelul Madrid, nu sper chiar la Paris. Vor fi 10 ani grei, dar va merita”, a spus Ciucu. 

Primăria Capitalei a publicat și imagini cu modul în care ar trebui să arate Bucureștiul peste zece ani. 

Primarul general le-a prezentat miercuri oamenilor de afaceri olandezi, prezenți la un eveniment organizat de Camera de Comerţ Româno-Olandeză, viziunea sa pentru București. 

„Marea transformare a Bucureştiului! E nevoie de 10 ani să devină un oraş cu adevărat european, cu care să ne mândrim. Şi o vom face! E promisiunea primarului Ciprian Ciucu”, scrie și pe pagina de Facebook a Primăriei Capitalei. 

Ciprian Ciucu le-a spus oamenilor de afaceri că are de gând să regenereze centrul orașului, după modelul Madridului, pentru a-l face mai accesibil pentru pietoni și pentru a integra mai multe spații verzi. Edilul a afirmat că vor fi regenerate malurile Dâmboviţei, zona Magheru şi zona Palatului Regal, unde sunt multe muzee, teatre şi restaurante, iar potenţialul turistic este mare.

„Pe Magheru, care acum e poluat şi zgomotos, văd piaţete verzi, zona unde se poate sta, lua masa. Organizăm concursuri de soluţii, dar durează 6-8 luni”, a spus primarul general.

În privinţa maşinilor din zona centrală, Ciucu a spus că soluţia „civilizată” este construirea de parcări subterane. 

„Nu va mai fi aşa. Problema maşinilor e una mare în Bucureşti. Poţi parca oriunde, fără consecinţe, e poluare mare, cei mai afectaţi sunt copiii, oraşul arată cum arată, nu îl poţi vedea de maşini. Nu vor mai fi atât de multe zone de parcat în centru. Sigur, maşinile vor trece, pot staţiona, taxiuri, maşini de aprovizionare, dar nu mai pot parca. Credem că dacă se fac parcări în subteran în centru vor fi mai multe maşini, dar nu e adevărat, doar le vom muta dedesubt. Am găsit studii pentru 5 locaţii, le voi prioritiza”, a explicat edilul.

Ciucu a spus că prioritare vor fi și pistele pentru bicicliști. 

„Vom continua să creăm piste unice şi, cel mai important, le vom conecta între ele, pentru ca traseul să fie unul continuu. Sunt primarul care a făcut cei mai mulţi kilometri de piste de biciclete. Tot ce am construit în Sectorul 6 are piste. Problema e de conexiuni. Iar de acum, tot ce vom construi va avea piste, am cerut asta şi primarilor de sector. E pe agenda mea”, a mai spus primarul general al Capitalei.

×
Fanatik
Antena Sport
Observator News
Longevity Magazine
x close