Judecătoria Sectorului 1 București a condamnat-o luni pe Clotilde Armand, vicepreședinte USR, la un an de închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei.
Instanța a dispus, totodată, confiscarea sumei de 18.720 de lei și a fixat un termen de supraveghere de doi ani pentru condamnată
Decizia instanței nu e definitivă.
Instanța: Clotilde Armand nu mai poate ocupa funcții de autoritate publică timp de 3 ani dacă i se revocă amânarea aplicării pedepsei
"Stabilește inculpatei Armand Clotilde - Marie - Brigitte pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane în formă continuată (4 acte materiale).
Stabilește inculpatei pedeapsa complementara a interzicerii exercitării dreptului de a fi aleasă în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptului de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat pe o perioadă de 3 ani, care se va executa în cazul anulării sau revocării amânării aplicării pedepsei principale", se arată în soluția pe scurt publicată pe portalul Judecătoriei Sectorului 1.
Într-o reacție pe Facebook, Armand a acuzat "ani întregi de hărțuire în justiție, într-un dosar penibil".
Clotilde Armand: Un dosar penibil. Îmi continui activitatea
"Astăzi, Judecătoria Sectorului 1 a dispus amânarea aplicării pedepsei în dosarul privind presupusul conflict de interese, după ani întregi de hărțuire prin instanțe într-un dosar penibil, pornit în urma unei sesizări venite dinspre PSD și ajuns să fie judecat în acest context pe care îl cunoaștem cu toții.
Să fie foarte clar: instanța a stabilit astăzi o pedeapsă de un an, dar a dispus amânarea aplicării acesteia. Nu există niciun prejudiciu stabilit în acest dosar. Zero lei. Și pesediștii știu asta.
Nu vorbim despre executarea unei pedepse cu închisoarea sau despre alte năzbâtii din retorica pesedistă.
Hotărârea nu este definitivă. O vom ataca în apel. Am susținut de la început că am acționat legal, cu bună-credință și fără să urmăresc obținerea vreunui folos necuvenit. Voi lupta până la capăt, inclusiv pentru că există foarte multe întrebări legate de parcursul acestui dosar.
Puțină lume știe că prima dată când a sunat Lia a fost la Sectorul 1. Înainte să se știe de materialul jurnaliștilor Recorder. Patru procurori s-au succedat în instrumentarea dosarului. Completul de judecată a fost schimbat peste noapte.
Și mai sunt multe alte „necunoscute” despre care voi vorbi la momentul potrivit. Ani de zile, acest dosar a fost folosit ca armă politică. Am fost declarată „penală” de adversarii mei înainte să existe o hotărâre definitivă. Unii mă vedeau deja la pușcărie. Alții îmi anunțau sfârșitul carierei politice.
S-au grăbit. Îmi continui activitatea și îmi continui lupta în apel, cu aceeași determinare de până acum. Le mulțumesc tuturor celor care au înțeles că justiția trebuie făcută în instanță, pe baza probelor, nu la televizor și nu la comandă politică", a scris Armand pe Facebook.