Antena 3 CNN Politică Coaliţia s-a înţeles pe adoptarea codurilor juridice. Numirile la Justiţie şi Externe, motive de supărare la PSD

Coaliţia s-a înţeles pe adoptarea codurilor juridice. Numirile la Justiţie şi Externe, motive de supărare la PSD

Coaliţia s-a înţeles pe adoptarea codurilor juridice. Numirile la Justiţie şi Externe, motive de supărare la PSD
Sursa foto: Mircea Geoana
12 Feb 2009   •   12:09

PSD şi-a înăsprit joi tonul în discuţiile purtate cu PDL în cadrul coaliţiei de guvernare. În multitudinea de subiecte abordate, liderul social-democrat, Mircea Geoană s-a arătat nemulţumit de jocul practicat de PDL ieri prin încercarea de numire a lui Gabriel Oprea la comisia SRI. Critici au fost formulate de social-democraţi şi pe marginea sumelor mici alocate unor domenii, precum cercetarea, dar şi datorită trenării numirii unor secretari de stat propuşi de partid la Justiţie şi Externe. Geoană a mai anunţat că membrii coaliţiei au decis ca cele patru Coduri din Justiţie să fie adoptate prin procedură parlamentară accelerată, până pe 15 iunie.
Disensiunile apărute în coaliţie în ultima vreme şi mai ales jocul de glezne la care s-a pretat PDL în ultimele zile i-au făcut pe liderii din tabăra ocial-democrată să-şi schimbe tonul. Conform unor surse social-democrate, la şedinţa Biorului de coordonare au curs cu reproşuri la adresa PDL, a premierului Emil Boc şi a Guvernului în general.
Procedură parlamentară de urgenţă pentru codurile din Justiţie
Membrii PDL au consimţit ca cele patru coduri din Justiţie să fie adoptate prin procedură parlamntară accelerată, până pe 15 iunie şi nu prin asumarea responsabilităţii guvernamentale cum ar fi dorit. Un impuls a fost dat şi de conţinutul raportului pe Justiţie pe care Comisia Europeană urma să-l dea publicităţii astăzi, membrii coaliţiei primind de la Bruxelles semnale critice pe această temă.
"Sper ca acest lucru să conducă către o atitudine mai favorabilă a CE faţă de România la viitorul raport de ţară din iulie", a spus Geoană.
Referitor la Codul penal şi de procedură penală şi la Codul civil şi cel de procedură civilă, Geoană a precizat că acestea "se află de prea multă vreme în dezbatere parlamentară şi publică" şi că decizia coaliţiei este "să fie aprobate prin procedură parlamentară accelerată, astfel încât până la 15 iunie parlamentul României să poată să aprobe codurile care fac obiectul de interes naţional, dar şi comunitar".
Cazul Oprea:"Una e să mângâi pe creştet pe cineva, alta să îl impui"
Preşedintele Senatului a mai apreciat că subiectul Gabriel Oprea ar trebui îngropat definitiv, deoarece gestul PDL de nominalizare a acestuia în comisia SRI a creat tensiuni inutile în coaliţie, dar şi în mediul politic din România. conform unor surse social-democrate, Geoană ar fi reproşat reprezentanţilor PDL că jocul de la comisia SRI pune partneriatul lor într-o lumină negativă. Unii democrat-liberali au replicat că nu au făcut decât să urmeze modelul practicat de PSD la nivelul unor administraţii locale.
"Tensiunile de miercuri din Parlament nu mi s-au părut bune. Una e să mângâi pe creştet pe cineva care te-a ajutat şi alta e să vrei să îl impui. A fost un gest de înţelepciune din partea lor că au retras propunerea, iar acest subiect trebuie închis definitiv", a precizat Geoană.
Tărăgănarea numirilor PSD la Justiţie şi Externe, repusă pe tapet
PSD a plătit însă poliţele pentru "îndrăzneala" PD-L de resuscitarea al lui Oprea. Conform surselor citate, PSD le-a adresat un ultimatum PDL să grăbească numirile de secretari de stat propuşi de social-democraţi la nivelul unor ministere, cum ar fi la Justiţie şi Externe. La MJ, premierul Emil Boc a numit numai trei secretari, nominalizarea PSD, Maia Teodoroiu fiind amânată mai bine de două luni, în timp ce la Externe, Natalia Intotero nu a fost instalată încă în scaunul de secretar de stat. Premierul Emil Boc s-ar fi arătat de acord cu nominalizarea PSD la Externe, însă nu a dat nici un răspuns clar în cazul secretarului de stat dorit de PSD la Justiţie.
?"Este nepermis ca de două luni de zile propunerea PSD pentru secretar de stat la justiţie să fie nerezolvată. Sunt convins că va fi suficientă înţelepciune din partea Guvernului pentru a rezolva şi acest lucru", a afirmat Geoană, la finalul şedinţei.
Afirmaţiile lui Băsescu, început de repetiţie al campaniei electorale
Liderul social-democrat a pus sub semnul campaniei electorale afirmaţiile preşedintelui Traian Băsescu legate de secretarii de stat controversaţi din domeniul energetic.
"Am şi eu semnele mele de întrebare legate de cei doi secretari de stat de care spunea preşedintele ca sunt pătaţi. Nu ştiu numele, trebuie întrebat preşedintele. Declaraţiile de joi au fost un început de repetiţie cu public al campaniei electorale", a spus Geoană.
Surse din PDL susţin că cei doi secretari de stat la care s-a referit şeful statului sunt pesedistul Doru Laurian Bădulescu, secretar de stat la Ministerul Mediului, acuzat de legături cu companiile din spatele afacerii ?Sterling? şi noul şef al ANRM, clujeanul Gelu Mărăcineanu, numiti de premierul Emil Boc, fost angajat la compania Petrom Service, controlată de Sorin Ovidiu Vîntu.
Bugetul, eterna nemulţumire
Pe plan bugetar, Geoană a pledat pentru mărirea bugetului alocat cercetarii în aşa fel încât acest domeniu să supravieţuiască şi să fie continuate proiectele importante. Totodată, social-democraţii au pus în vedere membrilor PDL ca bugetele alocate primarilor să nu fie mai mici decât cele primite anul trecut, cele două părţi ajungând la un consens pe această temă.
"Am discutat ca sumele din bugetul pe 2009 pentru administraţiile locale să nu fie mai mici decât sumele prevazute în 2008. Vrem să le dăm resursele necesare ca să îşi continuie proiectele locale şi să investească în infrastructură, ca economia şi industria locală să se alinieze la cea naţională", a mai precizat liderul PSD.
Printre altele, conducerea coaliţiei guvernamentale a mai discutat despre acuzaţiile de corupţie de la Rovinari, Geoană atrăgând atenţia că autorităţile americane au deschis deja o anchetă."Nu am ascuns preocuparea pentru faptul că, din partea FBI-ului şi din partea americană, aceste acuzaţii de corupţie la Complexul Energetic Rovinari ar trebui să găsească un răspuns şi cred că acest subiect va trebui să fie pe agenda de priorităţi a Guvernului cu maximă celeritate şi intensitate. Nu ne face bine să planeze astfel de acuze asupra sistemului energetic românesc", a spus Mircea Geoană.
În cadrul reuniunii PSD-PDL s-a discutat şi despre soluţiile anticriză pentru marile platforme industriale ale României, cu accent pe schemele de ajutor de stat şi de sprijin pentru dezvoltarea activităţii pentru Ford, pentru Dacia, dar şi pentru o mare companie americană, Delphi, care intenţionează să creeze la Arad peste 1000 locuri de muncă. "Am solicitat simplificarea procedurilor birocratice cu privire la acordarea schemei de ajutor de stat pentru companiile care doresc să investească şi să creeze locuri de muncă", a mai precizat liderul PSD.
În cee ce priveşte eventualitatea contractării unui împrumut extern, preşedintele PSD a declarat că Executivul trebuie să dea un răspuns "coerent" şi "transparent" în această chestiune, deoarece în acest moment există o "presiune foarte mare pentru finanţare externă".
"Am întrebat dacă remarca făcută de preşedintele României aseară cu privire la relaţiile cu FMI reprezintă azi pentru Guvernul României o opţiune sau încă o alternativă. (...) E un răspuns pe care Guvernul trebuie să îl dea de o manieră mai coerentă şi mai transparentă în următoarele săptămâni. E clar că în acest moment există o presiune foarte mare pentru o finanţare externă şi cred că ar trebui să ştim mai precis din partea Guvernului care sunt opţiunile pe care Guvernul le are, şi ,dacă se decide că este nevoie de acordul cu Fondul, să vedem în ce condiţii, să nu fie condiţii atât de constrângătoare încât să sugrume proiectele sociale şi de investiţii publice dacă se poate rezolva fără Fond în ce condiţii", a spus liderul PSD.
Antena3.ro

×
Parteneri
Furtuna Renata a adus în România ploi torenţiale
x close