Antena 3 CNN Politică Conducerea Camerei ia în discuţie data dezbaterii în plen a dosarelor lui Năstase

Conducerea Camerei ia în discuţie data dezbaterii în plen a dosarelor lui Năstase

Conducerea Camerei ia în discuţie data dezbaterii în plen a dosarelor lui Năstase
Sursa foto: Adrian Nastase
18 Feb 2009   •   16:15

Raportul şi contraraportul comisiei juridice în cazul Adrian Năstase vor fi discutate luni în Biroul Permanent al Camerei care va stabili o dată pentru dezbaterea în plen, a declarat miercuri Dumitru Pardău, secretar al Camerei. Decizia survine după ce marţi, la Cotroceni, reprezentanţii coaliţiei de guvernământ şi parlamentari, secondaţi de şefii instituţiilor-cheie în domeniul justiţiei, au convenit, împreună cu preşedintele Traian Băsescu, asupra avizării prin Parlament, în maximum trei săptămâni a dosarelor Adrian Năstase şi Șerban Mihăilescu.
?S-a hotărât ca raportul solicitat, modificat, de la comisia juridică în ceea ce priveşte solicitarea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în ceea ce priveşte urmărirea penală a domnului deputat Adrian Năstase să fie pus în mape şi discutat luni în şedinţa de Birou Permanent. Luni vom lua o decizie în cadrul Biroului?, a spus Pardău.
Conducerea Camerei va stabili de altfel o dată cât mai apropiată pentru discutarea în plen. ?Nu vă pot spune acum dacă va intra marţi sau nu, dar cert este că luni se va lua această decizie şi altă decizie nici nu poate fi, decât să fie introdus pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor?, a arătat Pardău.
Raportul care va fi supus dezbaterii plenului va conţine cele două păreri exprimate în comisia juridică, deci inclusiv cea a reprezentanţilor PSD. ?Aşa, ar fi firesc să fie şi un contraraport, fie raportul refăcut?, a conchis Dumitru Pardău.
Antena3.ro

×
Subiecte în articol: Nastase Camera Deputatilor vot plen dosare
Parteneri
Furtuna Renata a adus în România ploi torenţiale
x close