Antena 3 CNN Politică Cristian Bușoi candidează la șefia PNL cu sloganul "România dreaptă, echilibrată și puternică!"

Cristian Bușoi candidează la șefia PNL cu sloganul "România dreaptă, echilibrată și puternică!"

Cristian Bușoi candidează la șefia PNL cu sloganul "România dreaptă, echilibrată și puternică!"
Sursa foto: Foto: Cristian Busoi/Facebook
05 Mai 2017   •   12:34

UPDATE -- Cristian Bușoi a precizat, într-o postare pe Facebook, că sloganul folosit pentru lansarea candidaturii sale la șefia PNL este "România dreaptă, echilibrată și puternică!". 

„Sloganul cu care mi-am lansat candidatura este "România dreaptă, echilibrată și puternică!". Referirea la România lucrului bine făcut ține de o obligație a PNL de a merge mai departe pe direcția deschisă în 2014. Numele Președintelui nu trebuie să fie implicat în competițiile interne din PNL. Este un lucru pe care l-am spus public, constant și răspicat, în ultimele luni”, a scris Cristian Bușoi pe rețeaua de socializare.

 

Cristian Bușoi a anunțat, vineri, prin intermediul unei declarații de presă că va candida la funcția de președinte al partidului, la congresul din iunie. "Daca nu recuperăm electoratul câștigat de Klaus Iohannis nu vom învinge PSD niciodată...Trebuie să revenim la România lucrului bine făcut" a declarat Bușoi, suscitând comentarii potrivit cărora ar prelua astfel sloganul folosit de președintele Klaus Iohannis. 

Bușoi este al treilea candidat la șefia partidului, după Ludovic Orban și Cătălin Predoiu. 

Pe marginea acestei candidaturi s-a speculat mai multă vreme. Pe 21 aprilie, reprezentanții a 17 filiale PNL din zona Ardealului s-au întâlnit și au decis să nu îl susțină la funcția de președinte pe Cristian Bușoi, ci pe Ludovic Orban sau Ilie Bolojan, daca acesta din urma ar decide să candideze.

×
Parteneri
Situaţie critică în Slănic Prahova: o stradă s-a surpat! ISU intervine
x close