Ministrul Apărării, Radu Miruță, a declarat miercuri, la Antena 3 CNN, că a reușit să-l convingă pe premierul Ilie Bolojan să nu taie norma de hrană a militarilor după ce i-a arătat că 75% dintre militari mănâncă la popotă, iar o astfel de măsură ar fi însemnat desființarea popotelor. „Dacă vine un război? Ne apucăm să reconstruim popota?”, a adăugat ministrul. Miruță a declarat că i-a spus lui Bolojan că nu va semna un astfel de proiect și a subliniat că nu a fost ideea prim-ministrului să se reducă cheltuieli din această zonă.
Radu Miruță a explicat că în varianta de săptămâna trecută a reformei administrației, pe care a semnat-o, nu apărea măsura tăierii normei de hrană. Această idee a fost adusă în discuție la o ședință a liderilor Coaliției de către o persoană, al cărei nume ministrul Apărării a refuzat să-l facă public.
„Nu a venit premierul Bolojan. Dacă nu spun ei, nu spun nici. Nu sunt genul de persoană care să spună într-o discuție cu șase oameni cine a venit cu ea pe ușă. (...) Eu nu scot discuții din Coaliție. Pe mine m-a pus pe gânduri că un astfel de subiect apare brusc. A fost o formă a pachetului de administrație pe care am semnat-o cu observație săptămâna trecută, unde acest aspect nu era inclus. Probabil că trecând o săptămână și fiecare ministru adăugând niște lucruri și-au dat seama că nu mai au loc în haină și au trebuit să taie de undeva. Și a apărut alartăieri această idee brusc în timpul ședinței de Coaliție.
Eu nu am ieșit public. Am spus în Coaliție ce am de spus. Am fost acolo când s-a propus, m-am opus acolo, seara am văzut că PSD a scos pe surse niște lucruri, nu m-am băgat, a doua zi am fost la Comisie în Camera Deputaților pentru a explica starea actuală a programului SAFE, când am văzut ce a declarat domnul Kelemen Hunor și întrebat fiind mi-am dat seama că nu mai e o chestiune secretă, între președinți de partid”, a declarat Miruță.
Ministrul Apărării a declarat că o astfel de tăiere ar fi fost „prea mult” și ar fi însemnat desființarea popotelor.
„E prea mult. Discutăm de un element care stă la baza Armatei Române. Am verificat, din 1864 este asta. Dincolo că suma nu e mare, din cele 2,5 miliarde care se antamau obținuți din această reducere, bucata doar pentru MApN era de 258 de milioane. Se spunea hai să luăm de la cei care nu sunt militari, de la personalul civil, dar ei reprezintă 15%. Au 24 de lei pe zi. Juristul, contabilul, cei care întrețin activitatea militarilor. Cei care sunt militari au de la 34 de lei până pe la 40 în funcție de activitate. 75% dintre oamenii ăștia mănâncă la popotă, nu pleacă cu banul acasă. Popota are o rațiune în spate. Dacă vine un război? Ne apucăm să reconstruim popota că nu am mai folosit-o de nu știu când?”, a spus Miruță.
Ministrul a adăugat că i-a adus toate aceste argumente premierului, care le-a acceptat.
„I-am adus domnului premier aceste argumente. Să știți că domnul Bolojan nu întoarce capul la argumente cum îi aud pe unii, pe alții că are idei și nu vrea să accepte. A acceptat aceste argumente. Au fost argumente puternice, care l-au convins. Eu am spus că dacă se merge mai departe eu ca ministru al Apărării nu semnez. Dar am spus asta civilizat și încercând să conving de ce nu fac asta, dar nu cu ranchiună.
Totuși, sunt oameni care mâncau zilnic acolo, 75% dintre ei, 25% nu au popotă într-o garnizoară mai izolată. Nu pleacă acasă cu suma aia. (...) Eu mă bucur că s-a înțeles asta și s-a renunțat la ideea adusă în discuție. E foarte bine că a fost doar o analiză. E bine că nu mai e astăzi”, a mai spus ministrul.
Radu Miruță a adăugat că norma de hrană există în legislația românească încă din 1864. „Cred că țara asta a trecut prin multe situații rele și nu s-a renunțat niciodată la norma rană. Eu nu puteam să îmi pun semnătura, nu era corect pentru miliari”, a mai spus Miruță.
Liderii Coaliţiei au avut, marţi, la Palatul Cotroceni, o discuţie despre tăierea normei de hrană şi a indemnizaţiei de hrană, care a generat indignarea PSD şi a USR. Marți seara, Radu Miruță și Ilie Bolojan au avut o nouă discuție, în urma căreia premierul a fost de acord să nu taie norma de hrană a militarilor.