Antena 3 CNN Politică Biroul Național al USR a stabilit delegația partidului pentru consultările de la Cotroceni

Biroul Național al USR a stabilit delegația partidului pentru consultările de la Cotroceni

Biroul Național al USR a stabilit, într-o ședință, joi seară, delegația partidului pentru consultările de la Cotroceni.

Biroul Național al USR a stabilit delegația partidului pentru consultările de la Cotroceni
Sursa foto: hepta
de Alexandra Dima    |    07 Oct 2021   •   21:37

Delegația USR pentru consultările de la Cotroceni este formată din Dacian Cioloș, Dan Barna, Anca Dragu, Stelian Ion și Cristian Ghinea, a informat formațiunea politică printr-un comunicat. 

Delegația USR va merge cu un mandat clar în privința reformelor pe care viitorul premier trebuie să le îndeplinească într-un calendar asumat de toate partidele care formează coaliția de guvernare.
 
"În ședința de joi Biroul Național a analizat mai multe soluții la creșterea prețurilor la energie și gaz și a stabilit că parlamentarii USR vor propune săptămâna viitoare un pachet de măsuri care să ajute atât consumatorii casnici, cât și IMM-urile și instituțiile publice în această iarnă.", mai precizează USR.
 
USR mai anunță că susține "nevoia urgentă de a sprijini consumatorii, în primul rând prin reducerea impactului pe care statul îl are direct asupra creșterii prețurilor prin accize și TVA, urmată de măsuri de compensare adiționale".
 
Tot joi seară, Biroul Național al USR a propus ca parlamentarii să elaboreze o inițiativă legislativă prin care să fie introduse criterii de transparență pentru alocarea banilor din fondul de rezervă al Guvernului, în contextul în care premierul demis Florin Cîțu "se folosește fără scrupule de fondul de rezervă al guvernului în ultimele zile la Palatul Victoria".

 

×
Subiecte în articol: USR Consultari cotroceni
Parteneri
Marcel Ciolacu dă asigurări: Sunt bani de salarii si pensii
x close