x close

DEMISIE-SURPRIZĂ din PNL. Un senator cunoscut a plecat din partid

de M.Z.    |    25 Sep 2017   •   17:05
DEMISIE-SURPRIZĂ din PNL. Un senator cunoscut a plecat din partid 418

Senatorul Vergil Chiţac şi-a anunţat, în şedinţa plenului de luni, demisia din PNL şi a precizat că va activa în continuare ca independent. 

"Stimaţi colegi, vă anunţ pe toţi că începând cu data de 14 septembrie am demisionat din calitatea de membru al PNL şi voi acţiona în continuare ca senator independent", a spus Chiţac. 

Vergil Chiţac a fost ales senator în Circumscripţia electorală nr. 14 Constanța. 

Pe 14 septembrie, Vergil Chiţac declara că a demisionat din PNL deoarece a fost nemulţumit de atitudinea conducerii centrale a partidului faţă de contestaţia pe care a depus-o cu privire "la fraudarea" alegerilor din primăvară în organizaţia municipală Constanţa. 

''Eu am fost nemulţumit de modul în care s-au organizat alegerile la municipiul Constanţa în martie şi nemulţumit este puţin spus, am considerat că este o fraudă ce s-a întâmplat şi am depus la Comisia de Arbitraj a partidului un dosar, contestând aceste alegeri. Cu probe, cu tot soiul de mărturii şi aşa mai departe. (...) În ciuda faptului că termenul de soluţionare era de 30 de zile, conform statutului, nici acum nu a venit niciun răspuns. Eu m-am întâlnit cu Orban după ce a fost ales preşedinte PNL şi i-am spus să dea o soluţie (...) indiferent care e ea. El mi-a promis, acum două luni, că va soluţiona cu celeritate. (...) Eu nu am putut să mai accept, chiar nu pot să trec peste lucrul ăsta şi mi-am dat demisia din partid'', preciza Chiţac. 

El adăuga că un alt motiv pentru care a demisionat din PNL a fost acela că vrea să le lase liberalilor constănţeni ''câmp liber de acţiune''. 

''Cei de la Constanţa mă reclamă pe mine la Bucureşti că eu sunt cumva contra şi că sunt nemulţumiţi, probabil pentru faptul că unii colegi sunt alături de mine sau foşti colegi. Şi atunci am zis că este mai bine să îmi dau demisia din PNL Constanţa, să le las lor câmp liber de acţiune, să nu mai fiu un obstacol în calea afirmării lor politice. Şi vom discuta în 2020 dacă au şi ei rezultate la alegeri, măcar alea pe care le-am avut eu în 2016'', explica senatorul constănţean. 

Vergil Chiţac, fost rector al Academiei Navale ''Mircea cel Bătrân'', a intrat în PNL la începutul anului trecut, a fost ales preşedintele organizaţiei municipale Constanţa. Ulterior a candidat şi pierdut alegerile la Primăria Constanţa, în favoarea candidatului PSD, Decebal Făgădău. În urma parlamentarelor din decembrie 2016, Chiţac a devenit senator.

Sursă: Agerpres

Citeşte mai multe despre:

demisie PNL PNL demisie
Parterneri
Parterneri
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nu, multumesc Accept
sati